Deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară

Bucureşti, 4 septembrie 2024 – În cadrul ședinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a adoptat măsuri privind funcționarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, după cum urmează:

 

A)  Reglementare

Proiectul de Regulament pentru modificarea și completarea Regulamentului ASF nr. 4/2021 privind activitatea de control desfășurată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile);

Aprobarea proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, în forma rezultată ca urmare a primirii propunerilor și observațiilor exprimate în cadrul consultării publice și procesului de avizare interministerială;

Proiectul de Regulament pentru modificarea și completarea Regulamentului ASF nr. 5/2018 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 20 zile);

Proiectul de Regulament pentru modificarea și completarea Regulamentului Autorității de Supraveghere Financiară nr. 3/2014 privind unele aspecte legate de aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului și a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, precum și pentru modificarea Regulamentului Autorității de Supraveghere Financiară nr. 15/2023 privind autorizarea entităților prevăzute la art. 163² din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile);

Proiectul de Regulament pentru modificarea și completarea Regulamentului Autorității de Supraveghere Financiară nr. 5/2019 privind reglementarea unor dispoziții referitoare la prestarea serviciilor și activităților de investiții conform Legii nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile);

Norma pentru modificarea și completarea Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 14/2015 privind reglementările contabile conforme cu directivele europene aplicabile sistemului de pensii private (norma va fi transmisă, spre publicare, Monitorului Oficial al României);

Proiectul Normei pentru modificarea și completarea Normei nr. 16/2010 privind prospectul schemei de pensii facultative, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 27/2010 (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile).

 

B)  Autorizare

Aprobarea domnului Paul Swoboda pentru un nou mandat de membru al Consiliului de Supraveghere la societatea Grawe România Asigurare S.A.;

Aprobarea doamnei Mădălina-Otilia Teodorescu în funcția de membru în Consiliul de Administrație al societății BRD Asigurări de Viață S.A.;

Aprobarea doamnei Alexandra Giuglea pentru un nou mandat în funcția de Director general adjunct la societatea Asito Kapital S.A.;

Aprobarea cererii de autorizare a doamnei Anca-Eugenia Crăciun în calitate de membru al Consiliului de Administrație al BT Pensii - Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Facultative S.A.;

Aprobarea cererii de autorizare a domnului Aurel Bernát în calitate de membru al Consiliului de Administrație al BT Pensii - Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Facultative S.A., ca urmare a reînnoirii mandatului;

Aprobarea solicitării operatorului de piață Bursa de Valori București S.A. de autorizare a modificării intervenite în modul de organizare și funcționare al societății ca urmare a majorării capitalului social;

Aprobarea cererii de autorizare a societății European Digital Exchange S.A. în calitate de furnizor de servicii de finanțare participativă;

Autorizarea modificării în modul de organizare și funcționare a societății de servicii de investiții financiare Share Invest S.A., ca urmare a reducerii capitalului social;

Aprobarea solicitării Smart Equity S.R.L. de înregistrare în calitate de Administrator de Fonduri de Investiții Alternative (A.F.I.A.) și înscriere în Registrul public al ASF în calitate de A.F.I.A. înregistrat;

Aprobarea modificărilor aduse Actului constitutiv al societății Baldor Insurance Broker S.R.L. (cesiune de părți sociale, nou asociat semnificativ, noua structură a asociațiilor, numire administrator, introducere durată mandat administratori);

Aprobarea modificărilor aduse Actului constitutiv al societății BT Broker de Asigurare S.R.L (numirea unui consiliu de administrație și modificarea unor articole);

Aprobarea cererii privind modificarea capitalului social și autorizarea modificării Actului constitutiv al BT Pensii - Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Facultative S.A.;

Autorizarea modificării Declarației privind politica de investiții a Fondului de Pensii Administrat Privat Metropolitan Life, administrat de Metropolitan Life Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A.;

Avizarea modificării Prospectului schemei de pensii private pentru Fondul de Pensii Administrat Privat Metropolitan Life, administrat de Metropolitan Life Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A.;

Aprobarea cererii de avizare definitivă a modificării Prospectului schemei de pensii facultative pentru Fondul de Pensii Facultative Esențial, administrat de Carpathia Pensii - Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.

 

 

*********

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.