Având în vedere prevederile art. 6 din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 237/2015, cu privire la procesul de supraveghere realizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) în scopul de a asigura protecția asiguraților și menținerea stabilității pieței financiare,
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 236/2018, privind atribuțiile A.S.F. de a monitoriza produsele de asigurare comercializate, distribuite sau vândute în şi din România,
Luând în considerare prevederile Regulamentului delegat (UE) 2017/2358 al Comisiei din 21 septembrie 2017 de completare a Directivei (UE) 2016/97 a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește cerințele de supraveghere și de guvernanță a produselor, aplicabile societăților de asigurare și distribuitorilor de asigurări, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul delegat nr. 2017/2358,
Luând în considerare prevederile Regulamentului delegat (UE) 2017/2359 al Comisiei din 21 septembrie 2017 de completare a Directivei (UE) 2016/97 a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte cerinţele de informare şi normele de conduită profesională aplicabile distribuţiei de produse de investiţii bazate pe asigurări, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul delegat nr. 2017/2359,
Luând în considerare prevederile Declarației de Supraveghere privind evaluarea value for money în piața produselor de asigurare de viață cu componentă investițională[1], emisă în data de 30.11.2021 și publicată pe website-ul EIOPA și ale Metodologiei de evaluare value for money în piața de UL-uri, publicată de EIOPA în 31.10.2023,
Luând în considerare concluziile Raportului anual privind tendințele consumatorului 2023[2], publicat de EIOPA la data de 23.01.2024,
În temeiul prevederilor art. 4 alin. (41) și ale art. 11 alin. (15) din Legea nr. 236/2018 și ale art. 25 alin. (8) din Legea nr. 237/2015,
Ca urmare a analizei tematice desfășurate de A.S.F. pentru produsele de asigurare de viață cu componentă investițională, au rezultat aspecte care sunt în detrimentul clienților de astfel de produse, aspecte sesizate atât în etapa de creare a produselor, cât și în etapa de informare pre-contractuală, consultanță, vânzare și post-vânzare a acestor produse, dintre care menționăm:
În scopul apărării drepturilor clienților de produse de asigurare, Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezentele recomandări.
Recomandarea 1. Criterii pentru definirea pieței țintă
1.1. Se recomandă asigurătorilor analizarea cu atenție a criteriilor utilizate pentru stabilirea pieței țintă și detalierea/definirea termenilor generali și subiectivi utilizați, care conduc la interpretări diferite[4], în scopul evitării încadrării necorespunzătoare a clienților în piața țintă identificată pentru produsul respectiv.
1.2. Se recomandă asigurătorilor analizarea cu atenție a nivelului de granularitate al pieței-țintă și a criteriilor utilizate pentru definirea acesteia pentru produsele de asigurare de viață cu componentă investițională, luând în considerare criterii relevante și cuantificabile de exigibilitate a clienților, precum nivelul de cunoștințe în domeniul financiar, experiența cu produse similare etc. și evitarea utilizării exclusive a unor criterii generale, bazate pe vârsta și domiciliul clienților, pentru a asigura compatibilitatea acestor produse cu interesele, nevoile, caracteristicile și obiectivele acestora și pentru a evita riscul de prejudiciere a clienților prin achiziționarea unor produse care nu li se potrivesc și/sau nu le oferă o valoare justă comparativ cu prețul plătit.
Recomandarea 2. Documentele contractuale
2.1. Se recomandă asigurătorilor demararea unor procese de revizuire a documentelor aferente produselor de asigurare de viață cu componentă investițională utilizate în relația cu clienții, pentru a se asigura că toate documentele sunt scrise cu caractere vizibile, sunt consecvente în prezentarea informațiilor, iar termenii de specialitate[5] să fie definiți complet și să se facă referire în mod unitar pe parcursul întregii documentații, în așa fel încât să fie evitate confuziile sau interpretările eronate din partea clienților;
2.2. Se recomandă asigurătorilor revizuirea condițiilor de asigurare, în sensul identificării și eliminării clauzelor potențial abuzive, cum ar fi cele care prevăd dreptul asigurătorului de a modifica unilateral condițiile contractuale pe parcursul derulării contractului de asigurare[6] și de a rezilia contractul în situația în care respectivele modificări nu sunt acceptate de către client.
Recomandarea nr. 3. Transparența
Pentru asigurarea unei transparențe corespunzătoare în ceea ce privește semnificația și modalitatea de aplicare a taxelor și a costurilor contractuale, se recomandă asigurătorilor să ia în considerare includerea în condițiile de asigurare a unui centralizator care să cuprindă toate taxele și costurile care urmează a fi achitate de clienți pe toată perioada contractuală, precum și explicații referitoare la natura fiecărui element, modalitatea de calcul și periodicitatea aplicării.
Recomandarea 4. Indemnizația
Se recomandă asigurătorilor evitarea situațiilor în care, în caz de deces al asiguratului din cauze neacoperite de condițiile de asigurare, indemnizația cuvenită beneficiarilor se calculează prin diminuarea valorii contului de investiții cu taxa de răscumpărare, luând în considerare faptul că această taxă ar trebui să se aplice exclusiv în cazurile de răscumpărare parțială/totală a unităților de fond, conform prevederilor contractuale.
Recomandarea 5. Perioada de aplicare a excluderii
Se recomandă asigurătorilor stabilirea unei perioade maxime de aplicare a excluderii referitoare la acordarea de indemnizații pentru riscul de deces produs ca urmare a unei afecțiuni preexistente, respectiv orice boală sau vătămare corporală a asiguratului manifestată și diagnosticată de un medic sau pentru care s-au acordat îngrijiri medicale, înainte de data de intrare în vigoare a contractului de asigurare.
Recomandarea 6. Pregătirea personalului și selectarea canalelor de distribuție
6.1 Se recomandă asigurătorilor să dispună măsuri adecvate prin care să se asigure că personalul propriu, inclusiv personalul intermediarilor de asigurări care acționează sub răspunderea lor, implicat în activitatea de distribuție, are un nivel adecvat de pregătire în domeniul financiar și investițional, care să îi permită înțelegerea în profunzime a caracteristicilor și a riscurilor implicate de acest tip de produse financiare și, în același timp, să aibă abilitățile necesare pentru a evalua corect obiectivele, nevoile și cerințele clienților pentru a le face acestora recomandările potrivite.
6.2. În cazul distribuției produselor de asigurare de viață cu componentă investițională prin intermediul companiilor de brokeraj, se recomandă asigurătorilor selectarea riguroasă a acestora, pe criterii de experiență și deținere de personal specializat în intermedierea unor astfel de produse financiare.
Recomandarea nr. 7. Procesele de informare, consultanță și evaluare a nevoilor, cerințelor și obiectivelor clienților
Se recomandă asigurătorilor revizuirea cu celeritate a proceselor consultanță acordată clienților în ceea ce privește modul de evaluare a caracterului adecvat al acesteia și identificarea cerințelor și nevoilor clienților (DNT), realizate de personalul propriu și de toate categoriile de intermediari de asigurări cu care colaborează, astfel încât să se asigure următoarele:
Recomandarea 8. Monitorizarea calității procesului de distribuție
8.1. Se recomandă asigurătorilor să intensifice acțiunile de verificare și evaluare a modalităților în care personalul propriu implicat în activitatea de distribuție și intermediarii de asigurări, inclusiv intermediarii de asigurări auxiliare cu care colaborează, inclusiv companiile de brokeraj, realizează procesele de informare, consultanță și evaluare a nevoilor, cerințelor și obiectivelor clienților și să ia măsurile necesare pentru a preveni situațiile în care distribuția produselor nu este conformă cu obiectivele procesului de aprobare a produselor, iar clienții pot fi prejudiciați.
8.2. În vederea evaluării calității procesului de distribuție efectuat de personalul propriu și de intermediarii de asigurări, inclusiv intermediarii de asigurări auxiliare cu care colaborează, se recomandă asigurătorilor stabilirea și monitorizarea unor indicatori specifici[9] care să fie luați în considerare în cadrul procesului de evaluare a performaței și de remunerare a acestora.
Recomandarea nr. 9. Analiza randamentului
Se recomandă asigurătorilor ca, în cadrul proceselor de monitorizare a produselor de asigurare de viață cu componentă investițională, să acorde o atenție deosebită analizării randamentului realizat al investiției din perspectiva clienților comparativ cu randamentul estimat la momentul semnării contractului. În situația în care, în orice moment al perioadei contractuale, observă riscuri ca respectiva investiție să nu răspundă obiectivelor clientului, respectiv să nu îi ofere o valoare corespunzătoare față de costurile aferente produsului (Value for Money), să procedeze la informarea imediată a clientului și să îi propună soluții pentru atenuarea acestor riscuri.
Recomandarea nr. 10. Comisioane de distribuție
Se recomandă asigurătorilor reanalizarea tuturor categoriilor de comisioane și stimulente acordate distribuitorilor de asigurări pentru produsele de asigurare de viață cu componentă investițională de tip unit-linked, pentru a se asigura evitarea conflictelor de interese favorizate de comisioanele ridicate, care ar putea conduce la vânzarea de produse care nu sunt corelate cu nevoile, obiectivele și cerințele clienților pe toată durata de viață a produselor și nu le oferă acestora o valoare adăugată adecvată.
* * *
Conformare și raportare
Revizuire
Tabelul de raportare și declarație pe propria răspundere AICI
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
[1] https://www.eiopa.europa.eu/system/files/2021-11/supervisory_statement_on_assessing_value_for_money_in_the_unit-linked_market.pdf
[2] https://www.eiopa.europa.eu/publications/consumer-trends-report-2023_en
[3] Exemplu: referirea la același tip de cost sub denumiri asemănătoare, dar diferite
[4] Exemplu: persoane responsabile din punct de vedere financiar, persoane care dețin cunoștințe financiare bune/medii, persoane care sunt interesate de asigurarea unei situaţii financiare decente etc.
[5] În special cei referitori la taxele și costurile contractuale care urmează a fi achitate de clienți pe toată perioada contractuală, situațiile privind riscurile neacoperite, obligațiile asigurătorilor la maturitatea contractului sau în cazul producerii riscurilor asigurate etc.
[6] Exemplu: majorări de taxe, prime de asigurare etc.
[7] de exemplu: Aveți experiență cu produse financiare?, Cum este situația dvs. financiară? etc.
[8] de exemplu: pentru întrebarea Ce tipuri de produse financiare vă sunt familiare?, variantele de răspuns sunt: conturi bancare, acțiuni, nu cunosc ș.a.
[9] de exemplu: numărul și evoluția reclamațiilor, rata de renunțare la contract, gradul de satisfacție al clienților etc.
www.asfromania.ro utilizează fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru. Inainte de a continua navigarea pe www.asfromania.ro , te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.