Soluții favorabile A.S.F. pronunțate în luna decembrie 2023

 

București, 04 ianuarie 2024 - În luna decembrie a anului 2023, instanțele de judecată au pronunțat soluții favorabile A.S.F. în următoarele dosare relevante:

 

  1. Înalta Curte de Casație și Justiție - Dosarul nr. 307/2/2021

Prin Hotărârea 5745/5.12.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o soluție favorabilă A.S.F., în contradictoriu cu intimatul- reclamant Septimiu Stoica.

Soluția pe scurt:

Admite recursul formulat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva Sentinţei Civile nr. 393 din data de 1 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal. Casează în parte sentinţa civilă recurată şi rejudecând: Respinge în tot acţiunea formulată de reclamantul Stoica Septimiu împotriva pârâtei Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca nefondată. Menține sentinţa în ceea ce priveşte soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea de Supraveghere Financiară. Definitivă. (...).”

Obiect:  recursul formulat de A.S.F.  împotriva Sentinței civile nr. 393/01.03.2022 pronunțate de Curtea de Apel București prin care instanța (i) a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei-pârâte A.S.F., (ii) a admis, în parte, cererea formulată de către intimatul-reclamant, (iii) a anulat Decizia A.S.F. nr. 1488/17.12.2020, (iv) a obligat A.S.F. să restituie intimatului-reclamant parte din amenda contravențională care s-a făcut venit la bugetul propriu, respectiv suma de 15.000 lei; (v) în rest, a respins cererea, ca neîntemeiată; și, (vi) a obligat A.S.F. să plătească intimatului-reclamant suma de 320 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.

Mențiuni: în fond, dosarul a avut ca obiect, în principal:

  • anularea Deciziei A.S.F. nr. 1488/17.12.2020, prin care intimatul-reclamant a fost sancționat cu amendă în cuantum de 30.000 lei, în calitate de membru al Consiliului de Administrație al Societății de Asigurare Reasigurare ASIMED S.A., la data sancționării;
  • restituirea integrală a sumei de 30.000 lei, achitată cu titlu de amendă.

Soluția instanței poate fi consultată la adresa:

https://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=200000000391416

 

  1. Înalta Curte de Casație și Justiție - Dosarul nr. 595/1/2023

Prin Hotărârea nr. 5808/6.12.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o soluție favorabilă A.S.F., în contradictoriu cu contestatoarea Popa Carmen, în calitate de membru al Consiliului de Administrație al SIF OLTENIA S.A., la data sancționării.

Soluția pe scurt:

„Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Popa Carmen împotriva deciziei nr. 5790 din 23 noiembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 1164/2/2021, ca nefondată.

Definitivă.”

Obiect: contestația în anulare promovată de dna. Popa Carmen împotriva Deciziei Î.C.C.J. nr. 5790/23.11.2021, pronunțată în dosarul nr. 1164/2/2021.

Mențiuni:

Obiectul dosarului în fond:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Popa Carmen a solicitat suspendarea și anularea Deciziei A.S.F. nr. 1302/03.11.2020 de sancționare a acesteia, în calitate de membru al Consiliului de Administrație al SIF OLTENIA S.A. (la data săvârșirii contravenției), cu amendă în cuantum de 60.000 lei.

Prin Sentința civilă nr. 959/18.06.2021, Curtea de Apel București a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Prin Decizia Î.C.C.J. nr. 5790/ 23.11.2021, instanța a respinsul recursul declarat de recurenta-reclamantă Popa Carmen, ca nefondat.

Soluția instanței poate fi consultată la adresa:

https://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=100000000343533

 

  1. Înalta Curte de Casație și Justiție - Dosarul nr. 3100/2/2020

Prin Hotărârea nr. 5868/7.12.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o soluție favorabilă A.S.F., în contradictoriu cu recurentul-reclamant Stefan Szabo, în calitate de  Președinte al Consiliului de supraveghere al S.I.F. Transilvania S.A. (în prezent, Transilvania Investments Alliance S.A.), la data sancționării.

Soluția pe scurt:

„(...). Respinge recursul formulat de reclamantul Szabo Ștefan împotriva Sentinței nr. 438 din 24 martie 2021 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.”

Obiect: recursul formulat de dl. Ștefan Szabo împotriva Sentinței civile nr. 438/24.03.2021, prin care Curtea de Apel București a dispus următoarele:

(i) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A.S.F. vizând cererea recurentului de restituire a sumelor încasate în temeiul deciziei contestate;

(ii) a respins acțiunea recurentului de anulare a Deciziei A.S.F. nr. 413/2020, ca neîntemeiată.

Mențiuni: în fond, dosarul a avut ca obiect  anularea Deciziei A.S.F. nr.  413/2020, prin care dl. Stefan Szabo, în calitate de  Președinte al Consiliului de supraveghere al S.I.F. Transilvania S.A., a fost sancționat cu amendă în cuantum de 15.000 lei.

Soluția instanței poate fi consultată la adresa:

https://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=200000000384487

 

  1. Curtea de Apel București - Dosarul nr. 3408/2/2023

Prin Hotărârea nr. 1866/7.12.2023 Curtea de Apel București a pronunțat o soluție favorabilă A.S.F., în contradictoriu cu reclamantul Ivanov Dumitru, în calitate de persoană desemnată în relația cu clienții din cadrul S.S.I.F. BRK Financial Group S.A.

Soluția pe scurt:

„Respinge cererea, ca neîntemeiată.

Cu recurs în 15 de zile de la comunicare.”

Obiect: acțiunea prin care reclamantul a solicitat, în principal, anularea în totalitate a Deciziei A.S.F. nr. 377/18.04.2023, prin care acesta, în calitate de persoană desemnată în relația cu clienții din cadrul S.S.I.F. BRK Financial Group S.A., a fost sancționat cu amendă în cuantum de 2.300 lei.

Soluția instanței poate fi consultată la adresa:

https://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000422365&id_inst=2

 

  1. Curtea de Apel București - Dosarul nr. 679/2/2023

Prin Hotărârea nr. 2080 /15.12.2023, Curtea de Apel București a dispus o soluție favorabilă A.S.F., în contradictoriu cu reclamantul Ștefan Claudiu Iulian, în calitate de Președinte al Consiliului de administrație al societății Mettexin S.A.

Soluția pe scurt:

„Respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

Cu drept de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare (...)”

Obiect: (i) în principal, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C.P.C., suspendarea judecării cauzei ce face obiectul dosarului nr. 679/2/2023 până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. 4126/2/2022, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, întrucât dezlegarea cauzei ce face obiectul dosarului depinde în tot de existența sau inexistența Deciziei A.S.F. nr. 383/29.03.2022, respectiv de legalitatea și temeinicia acesteia;

(ii) în subsidiar, anularea, ca nelegală și netemeinică, a Deciziei A.S.F. nr. 1743/29.12.2022, prin care autoritatea a decis sancționarea d-lui Ștefan Claudiu Iulian cu amendă în valoare de 59.300 lei.

Mențiune: prin Decizia A.S.F. nr. 1743/29.12.2022 dl. Ștefan Claudiu – Iulian a fost sancționat, în calitate de Președinte al Consiliului de administrație al societății Mettexin S.A., pentru nerespectarea obligațiilor de raportare și informare ce incumbă societății vizate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Soluția instanței poate fi consultată la adresa:

https://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000417907&id_inst=2

 

  1. Curtea de Apel București - Dosarul nr. 3406/2/2023

Prin Hotărârea nr. 2088/18.12.2023, Curtea de Apel București a pronunțat o soluție favorabilă A.S.F., în contradictoriu cu reclamantul Burnar Vasile, în calitate de persoană care a prestat servicii și activități de investiții în cadrul SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA.

Soluția pe scurt:

„Respinge cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.”

Obiect: acțiunea prin care reclamantul a solicitat, în principal, anularea în totalitate a Deciziei A.S.F. nr. 380/18.04.2023, prin care acesta, în calitate de persoană care a prestat servicii și activități de investiții în cadrul SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA, a fost sancționat cu amendă în cuantum de 2.300 lei.

Soluția instanței poate fi consultată la adresa:

https://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000421024&id_inst=2

 

  1. Curtea de Apel București - Dosarul nr. 4969/2/2023

Prin Hotărârea nr. 1993/21.12.2023 instanța a pronunțat o soluție  favorabilă A.S.F, în contradictoriu cu reclamanții Constantin Ștefan și societatea ELECTROARGEȘ S.A.

Soluția pe scurt:

„Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Electroargeş SA. Respinge cererea în privința acestei reclamante, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Respinge în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Cu recurs, în 15 zile de la comunicare (...)”

Obiect: acțiunea prin care reclamanții solicită anularea, în tot, a Deciziei A.S.F. nr. 606/15.06.2023, prin care reclamantul Constantin Ștefan a fost sancționat cu amendă în cuantum de 11.600 lei pentru încălcarea prevederilor art. 48 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 24/2017 coroborate cu dispozițiile art. 119 alin. (1) din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 79 prima teză din Titlul II al Codului B.V.B. - operator de piață reglementată, în forma în vigoare la data publicării raportului curent.

Soluția instanței poate fi consultată la adresa:

https://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000424683&id_inst=2

 

  1. Curtea de Apel București - Dosarul nr. 3407/2/2023

Prin Hotărârea nr. 2141/21.12.2023 instanța a pronunțat o soluție favorabilă A.S.F., în contradictoriu cu reclamanta Amalia Bărăian, în calitate de reprezentant al compartimentului de control intern/conformitate din cadrul S.S.I.F. BRK Financial Group S.A.

Soluția pe scurt:

„Respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare (...)”

Obiect: acțiunea prin care reclamanta a solicitat, în principal, anularea în totalitate a Deciziei A.S.F. nr. 381/18.04.2023, prin care Autoritatea a dispus sancționarea reclamantei Amalia Bărăian, în calitate de reprezentant al compartimentului de control intern/conformitate din cadrul S.S.I.F. BRK Financial Group S.A., cu amendă în cuantum de 3.700 lei, cu consecința înlăturării în întregime a tuturor măsurilor dispuse în temeiul acesteia, respectiv cea de sancționare și cea de publicare a deciziei pe site-ul A.S.F.;

Soluția instanței poate fi consultată la adresa:

https://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000422364&id_inst=2

 

*********

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.