Bucureşti, 22 decembrie 2023 – În cadrul ședinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a adoptat măsuri privind funcționarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, după cum urmează:
A) Reglementare
Proiectul Normei pentru modificarea și completarea Normei nr. 8/2009 privind administrarea specială a fondurilor de pensii facultative, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 9/2009 (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile);
Proiectul Normei pentru modificarea și completarea Normei nr. 7/2009 privind administrarea specială a fondurilor de pensii administrate privat, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 8/2009 (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile).
B) Autorizare
Aprobarea domnului Sébastien Alain Guillaume Demichelis în funcția de Director general adjunct la societatea Groupama Asigurări S.A.;
Avizarea domnilor Cristian Voicu și Costinel-Silviu Stratnic în calitate de membri ai Consiliului Director al Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România;
Aprobarea domnului Mădălin Roșu în funcția de membru și Președinte al Directoratului la societatea Asigurarea Românească - Asirom Vienna Insurance Group S.A.;
Aprobarea doamnei Mihaela-Roxana Mischie în funcția de Director general adjunct la societatea ABC Asigurări Reasigurări S.A.;
Aprobarea solicitării S.A.I. Atlas Asset Management S.A. de autorizare a domnului Dragoș Balaci în calitate de director al societății;
Aprobarea cererii de avizare prealabilă a modificării Prospectului schemei de pensii facultative pentru Fondul de Pensii Facultative Aegon Esențial, administrat de Aegon Pensii - Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.;
Aprobarea cererii de avizare a modificării Prospectului schemei de pensii private pentru Fondul de Pensii Administrat Privat Vital, administrat de Aegon Pensii - Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.;
Aprobarea cererii de avizare prealabilă a modificării Contractului de societate al Fondului de Pensii Facultative Aegon Esențial, administrat de Aegon Pensii - Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.;
Aprobarea cererii de autorizare a modificării Actului constitutiv al Allianz-Țiriac Pensii Private Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.;
Aprobarea prospectului UE pentru creștere întocmit în vederea majorării capitalului social al societății Firebyte Games S.A. Cluj Napoca.
*********
Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.
www.asfromania.ro utilizează fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru. Inainte de a continua navigarea pe www.asfromania.ro , te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.