Deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară

Bucureşti, 15 februarie 2023 – În cadrul ședinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a adoptat măsuri privind funcționarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, după cum urmează:

 

A)  Reglementare

Regulamentul de modificare și completare a Regulamentului A.S.F. nr. 3/2013 pentru autorizarea și funcționarea contrapărților centrale emis în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții (regulamentul va fi transmis, spre publicare, Monitorului Oficial al României);

Norma pentru modificarea Normei nr. 7/2007 privind prospectul schemei de pensii private, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 26/2007 (norma va fi transmisă, spre publicare, Monitorului Oficial al României);

Norma pentru modificarea Normei nr. 16/2010 privind prospectul schemei de pensii facultative, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 27/2010 (norma va fi transmisă, spre publicare, Monitorului Oficial al României).

 

B)  Autorizare

Aprobarea solicitării S.A.I. Broker S.A. de autorizare a modificărilor intervenite în regulile Fondului de investiții alternative cu capital privat H.Y.B. Invest;

Aprobarea solicitării S.A.I. Atlas Asset Management S.A. de autorizare a Fondului de Investiții Alternative cu capital privat Agricultural Fund și înregistrarea acestuia în Registrul public al A.S.F. în această calitate;

Aprobarea emiterii Certificatului de Înregistrare a majorării capitalului social al societății Sinterom S.A. Cluj Napoca și adoptarea măsurii asiguratorii de blocare unică a transferului acțiunilor cu care s-a majorat capitalul social, începând cu data înregistrării acestora la Depozitarul Central;

Aprobarea modificărilor aduse Actului constitutiv al societății Klausenburg Broker de Asigurare S.R.L. (cesiune de părți sociale, nou asociat semnificativ, structura asociaților, numire administrator, modificare articole);

Aprobarea cererii de avizare definitivă a modificării Prospectului schemei de pensii facultative pentru Fondul de Pensii Facultative Pensia Mea, administrat de BT Pensii - Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Facultative S.A.

 

 

*********

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.