Bucureşti, 14 decembrie 2022 – În cadrul ședinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a adoptat măsuri privind funcționarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, după cum urmează:
A) Reglementare
Norma pentru completarea Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 17/2015 privind cotele de contribuție datorate de asigurători Fondului de garantare a asiguraților (norma va fi transmisă, spre publicare, Monitorului Oficial al României);
Norma pentru modificarea și completarea Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 9/2020 privind încheierea exercițiului financiar pentru entitățile din domeniul asigurărilor (norma va fi transmisă, spre publicare, Monitorului Oficial al României).
B) Autorizare
Aprobarea doamnei Adriana-Mihaela Matache în calitate de membru al Consiliului de Administrație la societatea Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale S.A. (PAID);
Aprobarea domnului Văduva Petru-Ion pentru un nou mandat în funcția de membru al Consiliului de Administrație la societatea Allianz - Țiriac Asigurări S.A.;
Aprobarea cererii de avizare în vederea înregistrării la Oficiul Registrului Comerțului a societății Eazy Asigurări S.A.;
Aprobarea cererii de avizare a modificării Regulamentului de Organizare și Funcționare al NN Asigurări de Viață S.A.;
Autorizarea domnilor Juravle Bogdan și Blăjuț Olimpiu-Ionel în calitate de directori ai SSIF Swiss Capital S.A., ca urmare a alinierii societății la prevederile art. II din Regulamentul A.S.F. nr. 20/2021 pentru modificarea și completarea Regulamentului A.S.F. nr. 1/2019;
Aprobarea solicitării SAI Broker S.A. de autorizare a modificărilor intervenite în regulile Fondurilor de investiții alternative cu capital privat H.Y.B. Invest și Smart Money;
Aprobarea solicitării S.I.F. Banat-Crișana S.A. de autorizare a modificării intervenite în modul de organizare și funcționare al societății, ca urmare a reducerii capitalului social.
*********
Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.
www.asfromania.ro utilizează fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru. Inainte de a continua navigarea pe www.asfromania.ro , te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.