• Acasa Comunicate și informări de presă
    COMUNICAT DE PRESĂ referitor la Raportul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) privind piața de capital din România: pregătirea unei strategii naționale

COMUNICAT DE PRESĂ referitor la Raportul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) privind piața de capital din România: pregătirea unei strategii naționale

 

București, 27 iunie 2022 – Lansarea „Raportului Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) privind piața de capital din România: pregătirea unei strategii naționale” a avut loc astăzi, în cadrul unui eveniment la care au participat oficiali ai Autorității de Supraveghere Financiară, ai Ministerului de Finanțe, ai OECD și ai Direcției Generale de Sprijin pentru Reforme Structurale din cadrul Comisiei Europene.

Proiectul a fost realizat cu sprijin tehnic din partea Directiei Generale de Sprijin pentru Reforme Structurale din cadrul Comisiei Europene și finanțat prin intermediul Programului Uniunii Europene de sprijin pentru reforme structurale.

Acest raport propune, în urma unei analize aprofundate a pieței de capital din România, un set de recomandări care privesc cu precădere îmbunătățirea cadrului instituțional, juridic și de reglementare, în vederea valorificării oportunităților de dezvoltare a pieței autohtone.     

Autoritatea de Supraveghere Financiară derulează, în colaborare cu Ministerul Finanțelor, proiectul privind „Strategia națională pentru piața de capital”, finanțat din fonduri europene, având drept consultant Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

Concluziile Raportului OECD pot fi regăsite AICI

Raportul integral poate fi consultat AICI­

 

*********

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.