• Acasa Anunțuri organisme europene / internaționale
    ANUNȚ privind publicarea în Jurnalul Oficial al UE (OJ L443/9) din data de 10.12.2021 a Regulamentului Delegat (UE) 2021/2178 al Comisiei din 6 iulie 2021 de completare a Regulamentului (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului

ANUNȚ privind publicarea în Jurnalul Oficial al UE (OJ L443/9) din data de 10.12.2021 a Regulamentului Delegat (UE) 2021/2178 al Comisiei din 6 iulie 2021 de completare a Regulamentului (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului

ANUNȚ privind publicarea în Jurnalul Oficial al UE (OJ L443/9) din data de 10.12.2021 a Regulamentului Delegat (UE) 2021/2178 al Comisiei din 6 iulie 2021 de completare a Regulamentului (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului prin precizarea conținutului și a modului de prezentare a informațiilor care trebuie furnizate de întreprinderile care fac obiectul articolului 19a sau 29a din Directiva 2013/34/UE în ceea ce privește activitățile economice durabile din punctul de vedere al mediului și prin precizarea metodologiei pentru respectarea acestei obligații de furnizare de informații

Regulamentul Delegat (UE) 2021/2178  este obligatoriu în toate elementele sale; se aplică direct în toate statele membre; intră în vigoare începând cu data de 29 decembrie 2021 și se aplică astfel:

(1) Începând cu 1 ianuarie 2022 și până la 31 decembrie 2022, întreprinderile nefinanciare furnizează informații doar privind proporția activităților economice eligibile din punctul de vedere al taxonomiei și a activităților economice neeligibile din punctul de vedere al taxonomiei în cifra lor de afaceri totală și în cheltuielile lor de capital și de exploatare totale, precum și informațiile calitative menționate în anexa I secțiunea 1.2. relevante pentru această furnizare de informații.

(2) De la 1 ianuarie 2022 până la 31 decembrie 2023, întreprinderile financiare furnizează informații numai cu privire la:

(a) proporția în activele lor totale a expunerilor față de activități economice neeligibile și eligibile din punctul de vedere al taxonomiei;

(b) proporția în activele lor totale a expunerilor menționate la articolul 7 alineatele (1) și (2);

(c) proporția în activele lor totale a expunerilor menționate la articolul 7 alineatul (3);

(d) informațiile calitative menționate în anexa XI.  

De asemenea, instituțiile de credit furnizează informații privind proporția portofoliului lor de tranzacționare și a creditelor lor interbancare la cerere în activele lor totale.

Întreprinderile de asigurare și de reasigurare furnizează, de asemenea, informații privind proporția activităților economice de asigurare generală neeligibile și eligibile din punctul de vedere al taxonomiei.

(3) Informații privind indicatorii-cheie de performanță ai întreprinderilor nefinanciare, inclusiv orice informații însoțitoare care trebuie furnizate în temeiul anexelor I și II la prezentul regulament, se furnizează începând cu 1 ianuarie 2023.

(4) Indicatorii-cheie de performanță ai întreprinderilor financiare, inclusiv orice informații însoțitoare care trebuie furnizate în conformitate cu anexele III, V, VII, IX și XI la prezentul regulament, se furnizează începând cu 1 ianuarie 2024.

Secțiunile 1.2.3 și 1.2.4 din anexa V se aplică de la 1 ianuarie 2026




  Legislație/Legislație piața capital/Reglementări-generale și  la secțiunea  Finanțe Sustenabile și Tranziția Verde.