Informațiile despre pensii ar putea fi mai ușor de obținut

Autoritatea Europeană pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA) vizează implementarea  a două instrumente cu scopul de a îmbunătăți prezentarea informațiilor legate de pensii, respectiv un sistem de urmărire a pensiilor și un tablou de bord al pensiilor, se arată în cel mai recent Raport de tendințe și riscuri pe piețele financiare, elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Sistemul de urmărire a pensiilor își propune să sprijine cetățenii să înțeleagă la ce venituri se pot aștepta la pensionare și să conștientizeze dacă acestea le vor fi suficiente. În prezent, în 20 de state membre, cetățenii nu pot obține într-un mod accesibil o imagine de ansamblu asupra drepturilor lor, atunci când se retrag din activitatea profesională, din toate sursele posibile de pensie.

Astfel, EIOPA prezintă, prin intermediul unei opiniei tehnice prezentată Comisiei Europene, un set de principii, bune practici și recomandări, care au ca obiectiv facilitarea accesului digital al cetățenilor la informațiile personale privind pensiile. Având în vedere faptul că stabilirea unui astfel de sistem poate dura câțiva ani, EIOPA a elaborat o foaie de parcurs, care conține patru etape, de la pregătire până la lansare, inclusiv elementele conceptuale și practice de luat în considerare în fiecare fază. Statele membre sunt, de asemenea, încurajate să se conecteze la Serviciul european de urmărire a pensiei pentru a oferi muncitorilor mobili în interiorul UE acces la drepturile de pensie acumulate pe parcursul carierei lor.

Scopul tabloului de bord al pensiilor este de a crește transparența privind adecvarea sistemului de pensii, pentru a sprijini factorii de decizie la nivel național și UE să ia decizii informate. EIOPA recomandă dezvoltarea unui tablou de bord vizual al pensiilor pentru a consolida monitorizarea evoluției acestora în statele membre, prin prezentarea unui set complet de indicatori care permit efectuarea de analize și comparații și care sunt, de asemenea, ușor de înțeles. Acești indicatori trebuie să fie completați cu informații cheie privind contribuția pensiilor ocupaționale și personale.

Mai multe detalii despre riscurile și tendințele săptămânii pe piețele financiare găsiți în ediția nr. 48/ 8.12.2021 - Raportul Tendințe și riscuri pe piețele financiare locale și internaționale, ce poate fi accesat AICI .

 


10/12/2021
GDPR

www.asfromania.ro utilizează fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru. Inainte de a continua navigarea pe www.asfromania.ro, te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. In orice moment poti modifica setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.