Deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară

https://asfromania.ro/en/

Bucureşti, 10 noiembrie 2021 – În cadrul ședinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a adoptat măsuri privind funcționarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, după cum urmează:

A)  Reglementare

Regulamentul cu privire la procedura de retragere a notificării efectuate de OPCVM sau AFIA din România sau din alte state membre cu privire la distribuția titlurilor de participare, precum și cu privire la procedura de notificare de către AFIA din România sau din alte state membre a activității de pre-marketing (regulamentul va fi transmis, spre publicare, Monitorului Oficial al României).

B)  Autorizare

Aprobarea domnului Valentin-Remus Coroiu pentru un nou mandat în funcția de membru-Vicepreședinte al Directoratului la societatea Uniqa Asigurări S.A.;

Aprobarea domnului Nikolaos Delendas pentru un nou mandat în calitate de membru al Consiliului de Administrație la societatea Eurolife FFH Asigurări de Viață S.A.;

Aprobarea numirii domnului Demetrescu Ovidiu în funcția de administrator al societății London Brokers – Broker de Asigurare-Reasigurare S.R.L. și a modificării Actului constitutiv;

Autorizarea doamnei Adriana Urszula Maciołek în calitate de membru al Consiliului de Administrație al Metropolitan Life Societate de Administrare a Unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A.;

Aprobarea solicitării STK Financial AFIA S.A. de autorizare a fondului STK Emergent în calitate de Fond de Investiții Alternative destinat Investitorilor de Retail (FIAIR) și înscrierea acestuia în Registrul A.S.F. în această calitate;

Aprobarea Prospectului de bază aferent Programului de emisiune de obligațiuni al societății Autonom Services S.A. Piatra-Neamț;

Avizarea modificării Actului constitutiv al societății Ergo Asigurări de Viață S.A. ca urmare a reducerii capitalului social;

Avizarea modificării Prospectului schemei de pensii private pentru Fondul de Pensii Administrat Privat BRD, administrat de BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.;

Avizarea prealabilă a modificării Prospectului schemei de pensii facultative pentru Fondul de Pensii Facultative BRD Medio, administrat de BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.;

Autorizarea modificării Actului individual de aderare la Fondul de Pensii Facultative BRD Medio, administrat de BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.;

Avizarea modificării Actului individual de aderare la Fondul de Pensii Administrat Privat BRD, administrat de BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.

 

 

*********

 

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.