Societățile de asigurare/ reasigurare au obligația auditării situațiilor financiare anuale și, după caz, consolidate, de către o firmă de audit, membră a Camerei Auditorilor Financiari din România și aprobată de ASF.
Misiunea de audit realizează o evaluare amplă a situațiilor financiare ale asigurătorilor şi reasigurătorilor autorizați. Se creează astfel posibilitatea ca, prin rapoartele de audit statutar emise și înaintate ASF, să se ofere o mai mare încredere în informațiile contabile ale asiguratorilor/reasigurătorilor pe care aceștia le prezintă.
Rezultatele auditului statutar oferă o evaluare completă a performanței politicilor manageriale ale asigurătorilor, a indicatorilor de solvabilitate, de lichiditate, a activelor admise să acopere rezervele tehnice brute, a controlului și auditului intern, precum și a programelor de reasigurare derulate pe parcursul activității de către asigurători.
Lista auditorilor financiari aprobaţi ASF - Sectorul Asigurări-Reasigurări (listă actualizată la 30.08.2024).
Procedura privind facilitarea unui dialog între Autoritatea de Supraveghere Financiară și auditorii financiari care efectuează misiuni de audit financiar la societățile de asigurare și/sau reasigurare
Procedura implementează setul de orientări emise de EIOPA prin Ghidul nr. 16/858 RO având în vedere prevederile articolului 12 privind raportarea către autoritățile de supraveghere a entităților de interes public, alineat (2) – ”Se instituie un dialog eficace între autoritățile competente de supraveghere a instituțiilor de credit și a societăților de asigurări, pe de o parte, și auditorul (auditorii) statutar(i) și firma (firmele) de audit care efectuează auditul statutar al respectivelor instituții de credit și societăți de asigurări, pe de altă parte. Responsabilitatea pentru respectarea acestei cerințe revine ambelor părți ale dialogului.” din Regulamentul (UE) nr. 537/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind cerințe specifice referitoare la auditul statutar al entităților de interes public, denumit în continuare Regulamentul nr. 537/2014.
Citește AICI textul integral al procedurii.
www.asfromania.ro utilizează fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru. Inainte de a continua navigarea pe www.asfromania.ro , te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.