Anul pandemiei a adus o creștere de 21% a activelor fondurilor de pensii private

București, 18 martie 2021 - Sistemul pensiilor private a cunoscut o evoluție solidă pe parcursul anului trecut, în ciuda contextului economic nefavorabil generat de pandemia COVID-19. Astfel, la finalul lunii decembrie a anului 2020, fondurile de pensii private (Pilon II și Pilon III) au ajuns la active de 78,07 miliarde lei, cu 21% mai mult comparativ cu anul anterior. Ca pondere în PIB, activele totale ale sistemului de pensii private au ajuns la un nivel de 7,5%.

Politica investițională din cadrul portofoliilor de active ale fondurilor de pensii private a fost concentrată pe piața locală de capital. La sfârșitul anului trecut, ponderea investițiilor în instrumente cu venit fix reprezenta 74% din totalul portofoliului investițional al fondurilor de pensii private, în timp ce ponderea investițiilor în acțiuni a fost de 22%.

Pilonul II

La sfârșitul anului trecut, valoarea totală a activelor fondurilor de pensii administrate privat a fost de 75,14 miliarde lei, în creștere cu aproximativ 21% comparativ cu finele anului 2019. Numărul participanților înregistrați a fost, la sfârșitul anului trecut, de 7,63 milioane persoane, față de 7,46 milioane persoane înregistrate la sfârșitul anului 2019.

La nivelul Pilonului II, contribuția medie a participanților, cu contribuții virate la 31 decembrie 2020, a fost de 191,63 lei/participant. În perioada ianuarie - decembrie 2020, contribuțiile virate în sistemul de pensii administrate privat au fost în cuantum de 8,91 miliarde lei, în creștere cu circa 5% față de aceeași perioadă din anul 2019.

Rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii administrate privat a fost 5,38% în decembrie 2020, în timp ce la finele anului 2019 aceasta era de 6,34%.

La finalul lunii decembrie 2020, valoarea medie a activelor unui participant la Pilonul II era de 9.863 lei, în creștere cu 18,32% comparativ cu decembrie 2019.

În perioada ianuarie - decembrie 2020 au fost efectuate plăți ale activului personal net în valoare de 178 milioane lei către 12.374 participanți sau beneficiari.

La 31 decembrie 2020, titlurile de stat și acțiunile au rămas principalele instrumente financiare în care au investit fondurile de pensii administrate privat. Investițiile în titluri de stat au reprezentat 68%, în creștere cu 6,45 puncte procentuale comparativ cu finalul anului 2019.

Pilonul III

Valoarea totală a activelor nete ale fondurilor de pensii facultative a fost de 2,93 miliarde lei, la finalul anului 2020, în creștere cu aproximativ 17% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. În același timp, peste 527.000 de participanți erau înregistrați în cadrul Pilonului III.

La nivelul sistemului de pensii facultative, contribuția medie a participanților, cu contribuții virate la 31 decembrie 2020, a fost de 160 lei/participant. În perioada ianuarie - decembrie 2020, contribuțiile virate în sistemul de pensii facultative au fost în cuantum de 370 milioane lei, în creștere cu circa 8% față de aceeași perioadă din anul 2019.

Rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii facultative cu grad de risc ridicat a fost 8,35% în decembrie 2020. În luna decembrie 2019, aceasta a fost de 5,82%. Rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii facultative, cu grad de risc mediu, a înregistrat un nivel de 7,55% la finalul lunii decembrie 2020, față de 4,77% la sfârșitul anului 2019.

La finalul lunii decembrie 2020, valoarea medie a unui cont în sistemul pensiilor facultative era de 5.549 lei, cu 11% mai mare decât în decembrie 2019, reprezentând totodată 56% din valoarea unui cont mediu din fondurile Pilonului II. În intervalul ianuarie - decembrie 2020 au fost efectuate plăți ale activului personal net în cuantum de aproximativ 77 milioane lei pentru 8.543 participanți și beneficiari.

Raportul privind evoluția pensiilor private în anul 2020 poate fi consultat aici.

*********

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.