A
Acquis comunitar: întregul corp de legi ale Uniunii Europene incluzând toate tratatele, regulamentele şi directivele adoptate, verdictele Curţii Europene de Justiţie, acordurile interinstituţionale, rezoluţiile, declaraţiile, recomandările, orientările, acţiunile comune, poziţiile comune, convenţiile semnate, rezoluţiile, declaraţiile şi alte acte adoptate în cadrul justiţiei şi afacerilor interne, acordurile internaţionale încheiate de Comunitate, de Comunităţi în comun cu statele sale membre, de Uniune, precum și cele încheiate de către statele membre ale UE între ele cu referire la activităţile Uniunii.
Act individual de aderare la o pensie administrate privat: înscris prin care o persoană îşi manifestă actul de voinţă de a fi parte la contractul de societate civilă şi la prospectul unei scheme de pensii private. Este completat de către participant, reprezentantul societăţii de administrare a fondului de pensii private şi de către agentul de marketing. Conţine o serie şi un număr unic alocat de către A.S.F., sigla şi date de contact ale administratorului.
Activ net al unui fond de investiții/pensii: valoarea la o anumită dată care se obţine prin deducerea valorii obligaţiilor fondului din valoarea activelor acestuia la acea data. Activul net al fondului este împărţit într-un număr de unităţi (titluri) de fond, în mod similar împărţirii capitalului social al unei firme în acţiuni; astfel, fiecare investitor în fond deţine un anumit număr de titluri.
Activ personal într-un fond de pensii administrat privat: suma acumulată în contul unui participant, egală cu numărul de unităţi de fond deţinute de acesta, înmulţite cu valoarea la zi a unei unităţi de fond. Activul personal nu poate face obiectul unei executări silite sau al unei tranzacţii, sub sancţiunea nulităţii actelor respective.
Activ totale al unui fond de investiții/pensii: instrumentele financiare, inclusiv instrumentele financiare derivate, precum şi numerarul, rezultate ca urmare a investirii rersurselor financiare ale deținătorilor de unități de fond/participanților la fond.
Activitatea de asigurare/reasigurare: activitatea care desemnează, în principal, oferirea, intermedierea, negocierea, încheierea de contracte de asigurare şi reasigurare, încasarea de prime, lichidarea de daune, activitatea de regres şi de recuperare, precum şi investirea sau fructificarea fondurilor proprii şi atrase prin activitatea desfăşurată.
Acţiune: titlu financiar obişnuit emis de societățile comerciale ce reprezintă dreptul de proprietate al deţinătorului asupra unei părţi dintr-o companie (din capitalul social al acesteia, divizat în părți egale), drept obţinut în urma investirii de capital.
Acţionar semnificativ: persoana fizică, persoana juridică sau grupul de persoane care acţionează în mod concertat şi care deţine direct sau indirect o participaţie de cel puţin 10% din capitalul social al unei societăţi comerciale sau din drepturile de vot, ori o participaţie care permite exercitarea unei influenţe semnificative asupra luării deciziilor în adunarea generală sau în consiliul de administraţie, după caz.
Aderare la un fond de pensii administrat privat: manifestarea de voinţă a unei persoane făcută cu intenţia de a deveni participant la un fond de pensii facultative (Pilon III) sau la un fond de pensii administrat privat (Pilon II).
Administrare de portofolii individuale: gestionarea discreţionară şi individualizată de portofolii incluzând unul sau mai multe instrumente financiare, în cadrul unui mandat acordat de client.
Administrator de fond de pensii: societate autorizată de A.S.F. pentru a administra fondurile de pensii ale participanţilor.
Adunarea Generală a Acționarilor (AGA): convocarea într-o întâlnire a tuturor acționarilor, instituție juridică reglementată de Legea nr. 31/1990; poate fi ordinară (A.G.A.O.), sau extraordinară (A.G.A.E.).
Agent de asigurare: persoana fizică sau juridică împuternicită, în baza autorizării unui asigurător ori reasigurător, să încheie în numele şi în contul asigurătorului sau reasigurătorului, contracte de asigurare ori de reasigurare cu terţii, conform condiţiilor stipulate în contractul de mandat încheiat, fără să aibă calitatea de asigurător/reasigurător, broker de asigurare şi/sau de reasigurare.
Agent de asigurare subordonat: persoana fizică sau juridică ce, pe lângă activitatea sa profesională principală, intermediază în numele şi în contul unuia sau mai multor asigurători produse de asigurare care sunt complementare la produsele furnizate de instituţiile de credit şi instituţiile financiare nebancare care acţionează într-o piaţă reglementată.
Agent de marketing pentru fondurile de pensii administrate privat: persoana fizică sau juridică, mandatată de un anumit administrator pentru a obţine acordul de aderare al participanţilor.
Agent delegat:persoana fizică sau juridică care, sub responsabilitatea deplină şi necondiţionată a unei singure societăţi de servicii de investiţii financiare în numele căreia acţionează, în baza unui contract, promovează clienţilor sau clienţilor potenţiali servicii de investiţii şi/sau servicii conexe, preia şi transmite instrucţiunile sau ordinele de la clienţi referitoare la instrumente financiare ori servicii de investiţii, plasează instrumente financiare şi/sau furnizează clienţilor sau Clienţilor potenţiali servicii de consultanţă privind aceste instrumente ori servicii.
Agent pentru servicii de investiţii financiare: persoana fizică aflată sub responsabilitatea deplină şi necondiţionată a unui singur intermediar, care prestează servicii de investiţii financiare exclusiv în numele intermediarului al cărui angajat este.
Agenţii de rating de credit (CRA): instituții autorizate și supravegheate de ESMA ce oferă calificative de rating sau de performanță unor emisiuni de instrumente financiare sau emitenților acestora, recunoscute și aplicate la scară globală în domeniul investițional.
Alte organisme de plasament colectiv- AOPC: alte organisme de plasament colectiv ce nu îndeplinesc criteriile pentru a fi considerate OPCVM-uri.
Angajament: obligaţia asumată printr-un contract.
Angajament standby: serviciul de investiţii financiare prin care o S.S.I.F. caută subscriitori sau cumpărători în numele emitentului sau al vânzătorului instrumentelor financiare şi garantează acestora o valoare minimă a subscrierilor sau cumpărărilor, angajându-se să subscrie sau să cumpere pe cont propriu orice instrument financiar care nu a fost vândut.
Anunţ de ofertă publică: anunţul lansat de o persoană sau un grup de persoane prin care se aduc la cunoştinţa publicului principalele informaţii privind condiţiile ofertei publice, inclusiv cele referitoare la modalităţile prin care prospectul/documentul de ofertă este disponibil publicului.
Apel în marjă: cererea cu titlu de obligativitate, formulată de casa de compensare/contrapartea centrală către un intermediar către un client ori un alt intermediar pentru încadrarea în limitele impuse contului în marjă.
Asigurare: operaţiunea prin care un asigurător constituie, pe principiul mutualităţii, un fond de asigurare, prin contribuţia unui număr de asiguraţi, expuşi la producerea anumitor riscuri, şi îi indemnizează pe cei care suferă un prejudiciu pe seama fondului alcătuit din primele încasate, precum şi pe seama celorlalte venituri rezultate ca urmare a activităţii desfăşurate.
Asigurat: persoana care are un contract de asigurare încheiat cu un asigurator (societate de asigurare).
Asigurător (societate de asigurare): persoana juridică română autorizată să exercite activităţi de asigurare, sucursala sau filiala unui asigurător dintr-un stat terţ, precum şi sucursala unei societăţi de asigurare sau a unei societăţi mutuale dintr-un stat membru, care a primit o autorizaţie de la autoritatea competentă a statului membru de origine.
Asigurător cu activitate compozită: asigurător autorizat să desfăşoare simultan activitate de asigurări de viaţă şi activitate de asigurări generale.
Asigurător dintr-un stat terţ: asigurător al cărui sediu real se află în afara Uniunii Europene, ale cărui filiale deschise în cadrul Uniunii Europene funcţionează pe baza unei autorizaţii de la autoritatea competentă a statului membru gazdă. Prin sediu real se înţelege centrul principal de conducere şi de gestiune a activităţii statutare, chiar dacă hotărârile organelor respective sunt adoptate potrivit dispoziţiilor transmise de acţionari sau asociaţi din alte state.
Asistenţi în brokeraj: persoane fizice sau juridice care în baza unui contract cu un broker de asigurare şi/sau de reasigurare primesc o împuternicire în legătură cu un mandat de brokeraj al acestuia şi, sub acoperirea contractului de răspundere profesională a brokerului în cauză, trebuie să întreprindă anumite activităţi necesare pentru ducerea la îndeplinire a mandatului de brokeraj.
Autoritatea de Supraveghere Financiară - A.S.F.:autoritate administrativă autonomă, de specialitate, cu personalitate juridică, independentă, autofinanţată, care îşi exercită atribuţiile potrivit prevederilor OUG nr. 93/2012, cu modificările și completările ulterioare, prin preluarea şi reorganizarea tuturor atribuţiilor şi prerogativelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (C.S.A.) şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (C.S.S.P.P.).
Autorităţi competente: autorităţile naţionale care, prin lege sau alte reglementări, sunt abilitate să supravegheze și controleze piaţa de capital sau piața asigurărilor, precum și entitățile și instrumentele aferente acestora.
Aversiune față de risc: dorinţa de a evita incertitudinea sau riscul; este de obicei cuantificată matematic printr-o valoare aşteptată, pe care investitorul îşi doreşte s-o minimizeze sau elimine în scopul obţinerii unei certitudini mai mari.
B
Bancassurance: activitatea de intermediere a produselor de asigurări care sunt complementare la produsele instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare nebancare, desfăşurată prin reţeaua acestor instituţii.
Bănci de dezvoltare multilaterală: Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Corporaţia Financiară Internaţională, Banca Interamericană de Dezvoltare, Banca Asiatică de Dezvoltare, Banca Africană de Dezvoltare, Fondul de Restructurare al Consiliului Europei, Banca Nordică de Investiţii, Banca de Dezvoltare din Caraibe, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Fondul European de Investiţii, Corporaţia Interamericană de Investiţii şi Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor.
Beneficiar al sistemului de pensii administrate privat: calitate dobândită ca urmare a participării în sistemul de pensii private sau prin moştenirea activelor unui participant, în conformitate cu prevederile Codului civil.
Beneficiu minim garantat de sistemul de pensii administrate privat: suma contribuţiilor minus comisioanele legale şi, eventual, penalităţile de transfer.
Beta: coeficient, măsură a volatilității individuale a unor titluri financiare comparativ cu un grup standard, luat ca unitate; orice titlu financiar cu un coeficient beta ridicat este mai volatil decât piața și orice titlu financiar cu un coeficient beta scăzut indică o reacție mai lentă decât variațiile pieței.
Broker de asigurare: persoana juridică română sau autorizată într-un stat membru, care negociază pentru clienţii săi, persoane fizice sau juridice, asiguraţi ori potenţiali asiguraţi, încheierea contractelor de asigurare sau de reasigurare şi acordă asistenţă înainte şi pe durata derulării contractelor ori în legătură cu regularizareadaunelor.
Broker în asigurări/reasigurări: persoană fizică, atestată professional, care îşi desfăşoară activitatea numai în baza unei relaţii contractuale cu un broker de asigurare/reasigurare.
Broker de pensii private: societate autorizată şi înscrisă în Registrul Entităților A.S.F. Pensii Private, care are un contract de mandat încheiat cu un administrator în vederea activităţii de vânzare a produsului acelui administrator.
C
Catastrofă: un eveniment sau o serie de evenimente care provoacă pagube substanţiale într-o perioadă scurtă de timp.
CDS (Credit Default Swap): un tip de contract de instrumente financiare derivate, de tipul unei asigurări de ne-plată a datoriei, prin care este transferat riscul de credit al instrumentelor financiare cu venit fix (obligațiuni, titluri de stat). Vânzătorul CDS plătește cumpărătorului în eventualitatea în care un anumit debitor (stat, companie private) intră în faliment, în timp ce cumpărătorul CDS face plăți periodice până la maturitatea contractului. Spread-ul CDS este suma anuală pe care cumpărătorul trebuie să o plătească pentru a beneficia de asigurare, exprimată ca un procent din valoarea nominală. Spread-ul crește cu cât datoria este percepută ca fiind mai riscantă, nivelul său fiind stabilit în mod liber prin mecanismele pieței.
Certificat de depozit: instrument financiare ce are la bază acțiuni suport, care conferă deținătorului drepturi și obligații aferente acțiunilor suport în baza cărora a fost emis, precum și dreptul de a obține, prin conversie, acțiunile suport.
Certificat de trezorerie: titlu de stat cu scadența de până la un an, purtător de dobândă, emis de Ministerul Finanțelor Publice, prin care sunt mobilizate resurse la dispoziția statului, atunci când acesta are nevoie.
CFD: un contract pe diferenţă (sau CFD) este un instrument financiar derivat similar contractului futures. În cazul CFD contractul între cumpărător şi vânzător prevede că vânzătorul va plăti către cumpărător diferenţa dintre valoarea curenta a unui activ şi valoarea sa din momentul tranzacţiei. Când contractul este încheiat veţi primi sau plăti diferenţa între valoarea de închidere şi valoarea de deschidere a CFD şi/sau activul(le) suport. Dacă diferenţa este pozitivă, furnizorul de CFD-uri vă plăteşte. Dacă diferenţa este negativă, trebuie să plătiţi furnizorul de CFD. CFD-urile permit investitorilor sa ia poziţii long (daca se mizează pe creştere) sau short (dacă investitorul prevede o cotaţie în scădere) şi, spre deosebire de contractele futures, nu au stabilită o scadenţă.
CFD-urile sunt produse de marjă. Astfel, contractele sunt efectuate pe o baza de "efect de levier" cu marje, de obicei, de la 0,5% la 30% din valoarea activului suport. Vi se solicită să depuneţi această marjă (”depozit”) a valorii totale a tranzacţiei.
CFD-urile sunt produse complexe, folosite în general în scopuri speculative sau de hedgeing, pentru protecţia unor portofolii deja constituite. Acestea pot fi dificil de înţeles pentru investitorii fără cunoştinţe de specialitate.
Client: orice persoană fizică, juridică sau entitate fără personalitate juridică pentru care entităţile reglementate prestează servicii în baza unui contract.
Client obişnuit: clientul care nu este client profesional.
Client profesional: clientul care posedă experienţa, cunoştinţele şi capacitatea de a lua decizia investiţională şi de a evalua riscurile pe care aceasta le implică; pentru a fi considerat profesional, clientul trebuie să se încadreze în categoriile menţionate în reglementările emise de A.S.F. şi să îndeplinească criteriile prevăzute în aceleaşi reglementări, conform normelor europene.
Coasigurare: operaţiunea prin care doi sau mai mulţi asigurători subscriu acelaşi risc, fiecare asumându-şi o cotă-parte din acesta.
Comision: suma percepută de o entitate reglementată pentru serviciile prestate unui client.
Compensarea: înlocuirea creanţelor şi obligaţiilor rezultând din ordine de transfer pe care unul sau mai mulţi participanţi le emit în favoarea altui participant sau altor participanţi, sau pe care le primesc de la aceştia, cu o creanţă sau o obligaţie netă unică, astfel încât această unică creanţă netă să fie pretinsă, respectiv această unică obligaţie netă să fie datorată.
Compensaţie: valoarea investiţiei compensate care se plăteşte de către Fondul de compensare a investitorilor, până la concurenţa obligaţiei totale a S.S.I.F. faţă de investitorul său compensabil, dar nu mai mult de limita plafonului de 20.000 euro/investitor.
Conglomerat financiar: un grup în cadrul căruia este îndeplinită una dintre condiţiile:
Consultanţă de investiţii: recomandarea personală dată unui client al unui intermediar, în legătură cu una sau mai multe tranzacţii cu instrumente financiare.
Contagiune: transmisia unor şocuri la nivel inter-sectorial, pe plan intern şi internaţional, independent de interconexiunile structurale sau de perturbările curente.
Cont client: contul deschis la intermediar, în numele clientului, pentru evidenţierea deţinerilor şi operaţiunilor cu instrumente financiare şi numerar ale acestuia.
Cont discreționar: contul unui client deschis la o SSIF prin care acordă acesteia dreptul de a administra portofoliul pe baza discretionară, agentul fiind împuternicit să tranzacționeze în absența confirmării lor de către client.
Cont comun de investiţii: investiţie realizată în contul a două sau mai multor persoane sau asupra căreia două sau mai multe persoane au drepturi care pot fi exercitate prin semnătura uneia sau mai multor persoane dintre cele menţionate.
Cont global: cont de instrumente financiare deschis de un SSIF/agent custode, în care sunt înregistrate instrumentele financiare aflate în proprietatea clienților.
Cont în marjă: contul în care se evidenţiază fondurile băneşti şi/sau instrumentele financiare constituite în vederea garantării poziţiilor deschise, precum şi drepturile dobândite şi obligaţiile asumate.
Cont house: contul de tranzacționare al unui S.S.I.F. deschis în nume propriu pentru evidenţierea deţinerilor şi operaţiunilor cu instrumente financiare şi numerar, fiind în mod obligatoriu păstrat separat de conturile clienților săi.
Contract de administrare al unui fond de pensii privat: contract încheiat între administrator şi participant, având ca obiect administrarea activelor financiare ale fondului de pensii.
Contract de compensare-decontare: contractul încheiat între casa de compensare/contrapartea centrală şi un membru al său, prin care acesta se obligă să efectueze, la o casă de compensare/contraparte centrală, înregistrarea, compensarea şi decontarea tranzacţiilor cu instrumente financiare derivate.
Contract de depozitare: contract încheiat între administrator, ca reprezentant al fondului de investiții/pensii administrat privat în relaţiile cu terţii şi depozitar având ca obiect depozitarea activelor financiare ale fondului.
Contract de furnizare a pensiei private: formă de contract financiar prin care furnizorii de pensii private asigură plăţi fixe de beneficii pe perioada vieţii persoanei sau persoanelor care sunt beneficiarii contractului, sau pe o perioada determinată de timp.
Contract la distanţă: orice contract, referitor la servicii de investiţii financiare, încheiat între un intermediar, în calitate de ofertant, şi un investitor, în calitate de beneficiar de servicii de investiţii financiare, în cadrul unui sistem de vânzări sau prestări de servicii de investiţii financiare la distanţă, organizat de către ofertant, care, pentru derularea contractului, foloseşte exclusiv unul sau mai multe mijloace de comunicare la distanţă, începând cu momentul încheierii contractului, până la expirarea acestuia.
Contract repo:orice contract în care o instituţie sau contrapartea acesteia transferă titluri, mărfuri sau drepturi garantate referitoare la proprietatea titlurilor sau mărfurilor (cu condiţia ca această garanţie să fie emisă de către o bursă recunoscută care deţine drepturile asupra titlurilor sau mărfurilor), dar fără ca prin contract să fie permisă transferarea sau gajarea unui anumit titlu sau marfă către mai mult de o contraparte la un moment dat, şi prin care se angajează să le răscumpere (sau să răscumpere titlurile sau mărfurile care prezintă aceleaşi caracteristici) la un preţ specificat, la o dată viitoare specificată sau care urmează a fi specificată, de către cel care efectuează transferul. Contractul reprezintă un contract repo pentru cel care vinde titlurile sau mărfurile şi un contract reverse repo pentru cel care le cumpără.
Control intern al SSIF/SAI: un ansamblu de activităţi şi operaţiuni desfăşurate cu scopul de a asigura respectarea de către S.S.I.F. şi angajaţii săi a legilor, reglementărilor pieţei de capital, precum şi a normelor şi procedurilor interne ale acesteia.
Cupon: sumă de bani corespunzătoare dobânzii calculate pentru perioada cupon a acestuia, datorată periodic de către emitent (Ministerul Finanțelor Publice, în cazul titlurilor de stat) deținătorilor de obligațiuni sau titluri de stat și la plata căreia acesta s-a angajat prin documentul sau prospectul de emisiune.
D
Data cupon: ziua calendaristică la care devine exigibilă obligația emitentului de a efectua plata unui cupon și/sau a unei cote-părți din principal (sau valoare nominală, în cazul titlurilor de stat) către proprietarii de obligațiuni sau către proprietarii de titluri de stat, la data de referință (corespunzătoare unei obligațiuni sau unui titlu de stat) stabilită pentru cuponul respectiv.
Data de emisiune a unei obligațiuni: data de la care începe să se acumuleze dobânda corespunzătoare primului cupon pentru o obligațiune sau titlu de stat (data la care a fost emis titlul de stat).
Dată de înregistrare: data calendaristică stabilită de Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) care serveşte la identificarea acţionarilor care urmează a beneficia de dividende sau alte drepturi şi asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârilor AGA.
Dată de referinţă: data calendaristică stabilită de consiliul de administraţie al societăţii, care serveşte la identificarea acţionarilor care participă la AGA şi votează în cadrul acesteia. Data de referinţă trebuie să fie ulterioară publicării convocării AGA.
Data ex - dividend: data de tranzacționare pe o piață reglementată, dată de la care cumpărătorii unei acțiuni nu mai beneficiază de drepturile asociate acesteia și asupra cărora nu se mai răsfrâng efectele hotărârilor AGA.
Data ex-cupon (pentru obligațiuni): data de decontare a tranzacțiilor încheiate prin sistemul unei piețe reglementate, data de la care cumpărătorii unei obligațiuni nu mai beneficiază de plata cuponului curent și/sau a unei cote-părți din principal. Data ex-cupon este ziua lucrătoare imediat următoare datei de referință și marchează începutul perioadei ex-cupon. Se stabilesc date ex-cupon pentru fiecare perioadă cupon, cu excepția perioadei ultimului cupon.
Data maturității (obligațiuni): data la care emitentul trebuie să achite investitorului valoarea împrumutului.
Deal:oferta fermă de cumpărare sau de vânzare a unui anumit număr de instrumente financiare, care este transmisă direct de către un agent de servicii de investiții financiare, denumit inițiator, către un alt agent, denumit contraparte.
Delta: o variaţie aşteptată a preţului unei opţiuni în raport cu o variaţie mică a preţului activului suport al opţiunii.
Depăşire: abatere pasivă de la limitele investiţionale ale unui fond de investiții/pensii; depăşirea ori scăderea faţă de limitele investiţionale, apărută fără ca administratorul să cumpere sau să vândă instrumentele financiare respective.
Depozitar: instituţia de credit din România, autorizata de B.N.R., ori sucursala din România a unei instituţii de credit, autorizată într-un stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, avizată de A.S.F. pentru activitatea de depozitare căreia îi sunt încredinţate spre păstrare, în condiţii de siguranţă, activele fondurilor de investiții/pensii.
Depozitar central: entitate specifică pieței de capital, persoană juridică, constituită sub forma societăţii pe acţiuni, emitentă de acţiuni nominative, autorizată şi supravegheată de A.S.F., care efectuează operaţiunile de depozitare a instrumentelor financiare, altele decât cele derivate, precum şi orice operaţiuni în legătură cu acestea.
Dividend:venituri obţinute din acțiuni, care reprezintă cota parte din profiturile care nu sunt reinvestite, la care deţinătorul de acţiuni este îndreptăţit.
Dobânda nominală: rata dobânzii cu care este remunerată o obligaţiune de împrumut ce intră în calculul randamentului titlului.
Documentul de informare şi consultare a participanţilor la sistemul de pensii private: document elaborat de către administratorii de fonduri de pensii facultative implicate în procesul de fuziune prin care se aduc la cunostinţa participanţilor fondului de pensii care urmează a fi absorbit, informaţii cu privire la derularea procesului de fuziune, la modalităţile şi termenele de obţinere a acordului participanţilor cu privire la fuziunea fondurilor de pensii facultative, la prospectul schemei de pensii facultative a fondului de pensii abdorbant şi la posibilitatea de transfer la un alt fond de pensii facultative.
Dreptul de alocare aferent acțiunilor: valoare mobiliară negociabilă emisă pe termen scurt și care atestă dreptul deținatorului de a primi acțiuni în momentul în care acțiunile societății sunt admise la tranzacţionare pe piața de capital.
Dreptul de preferinţă aferent acțiunilor: valoare mobiliară negociabilă, care încorporează dreptul titularului său de a subscrie cu prioritate acţiuni în cadrul unei majorări a capitalului social, proporţional cu numărul de drepturi deţinute la data subscrierii, într-o perioadă de timp determinată. Drepturile de preferinţă sunt acordate tuturor acţionarilor înscrişi la data de înregistrare în registrul emitentului, indiferent de participarea acestora la AGEA emitentului sau de votul exprimat de aceştia cu privire la majorarea capitalului social;de preferinţă - valoare mobiliară negociabilă, care încorporează dreptul titularului său de a subscrie cu prioritate acţiuni în cadrul unei majorări a capitalului social, proporţional cu numărul de drepturi deţinute la data subscrierii, într-o perioadă de timp determinată. Drepturile de preferinţă sunt acordate tuturor acţionarilor înscrişi la data de înregistrare în registrul emitentului, indiferent de participarea acestora la AGEA emitentului sau de votul exprimat de aceştia cu privire la majorarea capitalului social.
E
EBA (European Banking Authority): autoritatea centrală europeană de supraveghere bancară, condusă de un consiliu format din reprezentanții supraveghetorilor bancari naționali.
Efect de levier:gradul de îndatorare al unei companii, careacţionează prin potenţarea rentabilităţii capitalurilor în condiţiile în care costul îndatorării este inferior rentabilităţii activelor și se calculează ca raport între totalul datoriilor angajate şi nivelul capitalurilor proprii.
EIOPA (European Insurance and Occupational Pensions Authority): autoritatea centrală europeană de supraveghere a pieței asigurărilor și a sistemelor de pensii administrate privat, condusă de un consiliu format din reprezentanții supraveghetorilor naționali.
Emitent: entitatea cu sau fără personalitate juridică, inclusive statul, carea emis, emite sau intenţionează să emită instrumente financiare.
Entităţi reglementate: persoanele fizice şi juridice, precum şi entităţile fără personalitate juridică a căror activitate este reglementată şi/sau supravegheată de către A.S.F.
ESMA (European Securities Markets Authority): autoritatea centrală europeană de supraveghere a pieței de capital, condusă de un consiliu format din reprezentanții supraveghetorilor naționali.
ESRB (European Systemic Risk Board): Comitetul European pentru Risc Sistemic – comitet european ce emite opinii și recomandări statelor membre în vederea asigurării stabiității financiare, format din reprezentanții băncilor central și cei ai autorităților de supraveghere a piețelor financiare naționale ne-bancare.
Exchange-traded Funds - ETF: organisme de plasament colectiv în valori mobiliare tranzacționate pe piețe de capital reglementate.
Executarea ordinelor în numele clienţilor: efectuarea operaţiunilor aferente unui ordin de cumpărare sau de vânzare a unuia sau mai multor instrumente financiare în numele şi pe contul clienţilor.
Expunere: activele şi elementele extrabilanţiere stabilite de legislația privind adecvarea capitalului societăţilor financiare, fără aplicarea ponderărilor sau gradelor de risc.
Expunere totală: nivelul maxim al riscului asumat de un intermediar pe piața de capital care efectuează operaţiuni cu instrumente financiare derivate pe pieţele reglementate/sistemele alternative de tranzacţionare, în cont propriu şi în contul clienţilor, fiind calculată după metodele stabilite de casa de compensare/contrapartea centrală prin reglementări.
Extras de cont de acționar/investitor: documentul eliberat la solicitarea proprietarilor de valori mobiliare, în scopul atestării dreptului lor de proprietate asupra respectivelor valori mobiliare la o anumită data.
F
Filială: societate comercială în cadrul căreia există un asociat sau un acţionar aflat într-una dintre situaţiile prevăzute la definiţia societăţii-mamă.
Finanţarea actelor de terorism: infracţiunea prevăzută la art. 36 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului.
Firmă de investiţii: orice persoană juridică, incluzând societăţile de servicii de investiţii financiare, a cărei activitate curentă o constituie prestarea unuia sau a mai multor servicii de investiţii către terţi şi/sau desfăşurarea uneia sau a mai multor activităţi de investiţii pe baze profesionale:
Firme de investiţii recunoscute din state nemembre: orice firmă de investiţii care, dacă ar fi avut sediul într-un stat membru, s-ar fi încadrat în definiţia firmelor de investiții şi care:
Fond deschis de investiţii:organism de plasament colectiv în valori mobiliare, fără personalitate juridică, ale cărui unităţi de fond fac obiectul unei emisiuni şi răscumpărări continue.
Fondul de compensare a investitorilor:entitate independentă, înfiinţată conform reglementărilor A.S.F. prin participarea tuturor intermediarilor financiari aferenți pieței de capital care tranzacționează în numele și pe contul clienților, al cărei scop este de a compensa creanţele investitorilor provenind din incapacitatea unui intermediar autorizat de a restitui fondurile băneşti şi/sau instrumentele financiare datorate sau aparţinând investitorilor, care sunt deţinute şi/sau administrate în numele acestora în cadrul prestării de servicii de investiţii financiare.
Fondul de Garantare a Asigurărilor: un fond de protecție constituit de A.S.F. prin contribuția tuturor societăților de asigurări autorizate, destinat plăților de despăgubiri către asigurați, beneficiarii asigurării sau terțe persoane păgubite în cazul în care societatea asiguratoare se află în stare de insolvabilitate.
Fondul de Garantare a Drepturilor din Sistemul Pensiilor Private: fondul a cărui misiune este aceea de a compensa pierderile participanţilor şi/sau beneficiarilor la fondurile de pensii private, atât în perioada de acumulare a contribuţiilor, cât şi după deschiderea dreptului la pensie, provenite din incapacitatea administratorilor sau a furnizorilor de pensii de a onora obligaţiile asumate şi asigură plata drepturilor participanţilor ori ale beneficiarilor la fondurile de pensii private, în cazul imposibilităţii asigurării lor de către administratori sau furnizorii de pensii private, după caz.
Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii: o persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial, organizat ca asociaţie profesională a tuturor asigurătorilor care au dreptul să practice asigurarea RCA pe teritoriul României. Acesta îndeplineşte cele 3 funcţii prevăzute de directivele europene:
Fond de pensii absorbant: fondul de pensii facultative care preia activele şi pasivele, drepturile şi obligaţiile, precum şi participanţii unui alt fond de pensii facultative prin fuziunea celor două fonduri.
Fondul de furnizare a pensiilor private: fondul constituit printr-un contract de societate civilă încheiat între membrii, în conformitate cu prevederile Codului Civil privind societăţile civile particulare, în baza prevederilor legale aplicabile.
Fond de investiții:organism de plasament colectiv fără personalitate juridică.
Fondul de pensii administrat privat: fondul constituit prin contract de societate civilă, încheiat între participanţi, în conformitate cu prevederile Codului Civil referitoare la societatea civilă particulară şi cu dispoziţiile legii, fiind înfiinţat în scopul punerii în practică a unei scheme de pensii private în sistemul Pilonului II, al cărei prospect a fost autorizat de către A.S.F.
Fondul de pensii facultative: fondul constituit prin contract de societate civilă, încheiat între participanţi, în conformitate cu prevederile Codului Civil referitoare la societatea civilă particulară şi cu dispoziţiile legii, fiind înfiinţat în scopul punerii în practică a unei scheme de pensii facultative, al cărei prospect a fost autorizat de către A.S.F.
FOREX: tranzacţiile de tip FOREX, similare cu cele de tip CFD, însă care se desfăşoară pe piaţa monedelor de schimb. Piaţa tranzacţiilor cu monedă de schimb (numită şi piaţa FOREX, piaţa FX sau piaţa monedei de schimb) este o piaţă financiară globală în cadrul căreia sunt tranzacţionate toate monedele statelor lumii.
Formator de piaţă (market maker): S.S.I.F. care este prezentă în mod continuu pe piaţă pentru a tranzacţiona pe cont propriu şi care se comportă ca un vânzător sau cumpărător de instrumente financiare, angajând propriul capital, la preţurile afişate de aceasta.
Free float: dispersia acțiunilor distribuite public; procentul reprezentând distribuția acțiunilor distribuite public, care se calculează ca raport între numărul de acțiuni distribuite public și numărul total de acțiuni emise și aflate în circulație ale unui emitent.
Furnizor de pensii private: societatea de furnizare a pensiilor private constituită ca societate comercială pe acţiuni, în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei în vigoare, care are ca obiectiv exclusiv de activitate furnizarea de pensii private.
Forward: instrument financiar derivat, contract nestandardizat prin care părțile cumpără sau vând un activ financiar la un termen viitor și la un preț stabilit în prezent.
Fuziunea fondurilor de pensii facultative: proces prin care se realizează transferul tuturor activelor şi pasivelor, drepturilor şi obligaţiilor, precum şi transferul participanţilor, de la un fond de pensii facultative, fond de pensii absorbit, la un alt fond de pensii facultative, fond de pensii absorbant.
Futures: instrumente financiare derivate, sub formă de contracte standardizate, tranzacționate pe piețe de capital reglementate, în care două părți cumpără sau să vând un activsuport (acțiune, marfă, valută etc.) la un termen viitor, al cărui preț este stabilit în prezent.
G
Grad de risc: reprezintă un indicator procentual, corespunzător nivelului de riscuri investiționale asumate prin prospectul unui fond de investiții/pensii.
Grup: reprezintă un ansamblu de societăţi comerciale compus dintr-o societate-mamă, filialele sale şi entităţi în care societatea-mamă sau filialele sale deţin o participare, precum şi societăţile comerciale legate una de alta printr-o relaţie care face necesară consolidarea conturilor şi consolidarea raportului anual.
Grup de distribuţie: reţea de filiale, sucursale şi agenţii aparţinând unor entităţi autorizate şi reglementate de A.S.F., B.N.R. sau alte autorităţi similare acestora care, cu avizul A.S.F., asistă intermediarul la distribuirea valorilor mobiliare ce fac obiectul unei oferte publice în baza unui contract de distribuire.
H
Hedging: termen prin care se desemnează acţiunea de protecţie a portofoliului împotriva unor evoluţii nefavorabile ale activelor deţinute.
Holding de asigurare: o societate-mamă a cărei activitate principală constă în achiziţionarea şi deţinerea de participaţii în filiale, atunci când aceste filiale sunt exclusiv sau în principal societăţi de asigurare, societăţi de reasigurare ori societăţi de asigurare din state terţe, cel puţin una dintre aceste filiale fiind o societate de asigurare.
Holding mixt de asigurare: o societate-mamă, alta decât o societate de asigurare sau de reasigurare, decât o societate de asigurare sau de reasigurare dintr-o ţară terţă, decât un holding de asigurare sau un holding financiar mixt, care numără printre filialele sale cel puţin o societate de asigurare sau de reasigurare.
Holding financiar: o instituţie financiară ale cărei filiale sunt fie în totalitate, fie în principal, instituţii de credit, firme de investiţii, sau alte instituţii financiare, cel puţin una dintre acestea fiind o instituţie de credit sau o firmă de investiţii.
Holding financiar mixt: o societate-mamă, alta decât o societate de asigurare, o instituţie de credit sau o societate de investiţii care, împreună cu filialele sale, dintre care cel puţin una este o societate de asigurare, o instituţie de credit sau o societate de investiţii cu sediul social în Uniunea Europeană, constituie un conglomerat financiar.
I
Indice bursier:indicator statistic care reflectă evoluţia în timp a pieţelor de valori mobiliare şi a preţurilor acestora pe pieţele respective.
Informaţii esenţiale: informaţii fundamentale şi structurate în mod corespunzător care trebuie furnizate investitorilor pentru a le permite să înţeleagă natura şi riscurile aferente emitentului, garantului şi valorilor mobiliare care le sunt oferite sau care sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi, fără a aduce atingere oricărei decizii de investire fundamentată pe informaţiile cuprinse în prospect, considerat în integralitatea lui, să decidă care sunt ofertele de valori mobiliare pe care să le ia în considerare. Cu privire la ofertă şi la valorile mobiliare în cauză, informaţiile esenţiale includ următoarele elemente:
(i) o scurtă descriere a riscurilor asociate emitentului şi eventualilor garanţi şi a principalelor caracteristici ale acestora, inclusiv activele, pasivele şi situaţia financiară;
(ii) o descriere succintă a riscurilor asociate şi a caracteristicilor esenţiale ale investiţiei în valorile mobiliare în cauză, inclusiv orice drepturi aferente acestor valori mobiliare;
(iii) condiţiile generale ale ofertei, inclusiv cheltuielile estimate percepute investitorului de emitent sau de ofertant;
(iv) detalii privind admiterea la tranzacţionare;
(v) motive ale ofertei şi destinaţia prevăzută a veniturilor rezultate în urma ofertei.
Informaţie privilegiată: o informaţie de natură precisă care nu a fost făcută publică, care se referă în mod direct sau indirect la unul sau mai mulţi emitenţi ori la unul sau mai multe instrumente financiare, şi care, dacă ar fi transmisă public, ar putea avea un impact semnificativ asupra preţului acelor instrumente financiare, sau asupra preţului instrumentelor financiare derivate cu care se află în legătură. Atunci când se referă la instrumente financiare derivate pe mărfuri, informaţia privilegiată înseamnă informaţia de natură precisă care nu a fost făcută public şi care se referă direct sau indirect la instrumentele financiare derivate şi pe care participanţii pe pieţele pe care se tranzacţionează respectivele instrumente financiare derivate se aşteaptă să o primească, în conformitate cu practicile de piaţă acceptate.
Insolvabilitate: acea stare a entităţii autorizate, aflată în una dintre următoarele situaţii:
Instrumente ale pieţei monetare: instrumente financiare care se tranzacţionează de regulă în cadrul pieţei monetare.
Instrumente financiare:
Instrumente financiare derivate: instrumentele financiare definite anterior la lit. d)-j), combinaţii ale acestora, precum şi alte instrumente calificate astfel prin reglementări ale A.S.F. Instrumente financiare derivate au ovaloare care depinde de evoluția altui instrument financiar, denumit activ suport.
Intermediari: societăţi de servicii de investiţii financiare autorizate de A.S.F., instituţii de credit autorizate de Banca Naţională a României, în conformitate cu legislaţia bancară aplicabilă, precum şi entităţi de natura acestora autorizate în state membre sau nemembre să presteze următoarele servicii de investiţii financiare:
(i) păstrarea în siguranţă şi administrarea instrumentelor financiare în contul clienţilor, inclusiv custodia şi servicii în legătură cu acestea, cum ar fi administrarea fondurilor sau garanţiilor;
(ii) acordarea de credite sau împrumuturi unui investitor, pentru a-i permite acestuia efectuarea unei tranzacţii cu unul ori mai multe instrumente financiare, în cazul în care respectiva societate de servicii de investiţii financiare care acordă creditul sau împrumutul este implicată în tranzacţie;
(iii) consultanţă acordată entităţilor cu privire la structura capitalului, strategia industrială şi aspectele conexe acesteia, precum şi consultanţă şi servicii privind fuziunile şi achiziţiile unor entităţi;
(iv) servicii de schimb valutar în legătură cu serviciile de investiţii prestate;
(v) cercetare pentru investiţii şi analiză financiară sau alte forme de recomandare generală referitoare la tranzacţiile cu instrumente financiare;
(vi) servicii în legătură cu subscrierea de instrumente financiare în baza unui angajament ferm;
(vii) serviciile şi activităţile de investiţii prevăzute la lit. a)-h), precum şi serviciile conexe de tipul celor prevăzute la lit. a)-f) legate de activul-suport al instrumentelor derivate, în cazul în care acestea sunt în legătură cu prevederile privind serviciile şi activităţile de investiţii şi serviciile conexe.
Intermediar în asigurări/reasigurări: persoană fizică sau juridică, denumită broker de asigurare/rasigurare, asistent în brokeraj, agent de asigurare, subagent sau agent de asigurare subordonat, care desfăşoară activitate de intermediere în asigurări/reasigurări, în schimbul unui/unei comision/remuneraţii, autorizat sau înregistrat în condiţiile stabilite de lege, precum şi intermediarii din statele membre care desfăşoară pe teritoriul României activitate de intermediere în asigurări/reasigurări, conform dreptului de stabilire şi libertăţii de a presta servicii, după caz.
Investitor: orice persoană care a încredinţat fonduri băneşti sau instrumente financiare unui SSIF sau SAI, în scopul prestării de servicii de investiţii financiare.
Investitor calificat:persoanele sau entităţile care, potrivit reglementărilor ASF:
Investment grade: calificativul de performanţă (rating-ul) acordat unei emisiuni de instrumente financiare sauemitentului acestora, de către agenţiile de rating de credit, stabilit conform unor grile de evaluare specifice.
Î
Închiderea unei poziţii deschise: stingerea de către client, intermediar sau casa de compensare/contrapartea centrală a obligaţiilor contractuale dintr-o poziţie deschisă, fie prin asumarea unei poziţii de sens contrar, fie prin livrarea activului suport, fie prin exercitarea dreptului conferit de o opţiune.
L
Legături strânse: situaţia în care două sau mai multe persoane fizice sau juridice sunt legate prin:
Lichiditate: capacitatea unei entităţi de a-şi onora datoriile pe termen scurt, prin deţineri de active lichide (numerar, conturi la bănci, investiţii pe termen scurt, alte active foarte lichide). Un activ este considerat lichid dacă poate fi uşor transformat în numerar. Din perspectiva pieţelor financiare, instrumentele tranzacţionate prezintă lichiditate dacă tranzacţiile importante pot fi efectuate fără ca preţul de piaţă să fie afectat semnificativ. Un volum mare de tranzacţii într-o piaţă facilitează lichiditatea.
Locul obişnuit de staţionare: teritoriul statului în care vehiculul este înmatriculat sau:
M
Mandat de brokeraj în asigurări: contractul dintre un asigurat sau un potenţial asigurat, în calitatea de mandant, şi brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare, în calitate de mandatar, prin care se încredinţează mandatarului negocierea sau încheierea contractelor de asigurare sau de reasigurare, acordarea de asistenţă înainte şi pe durata derulării contractelor ori în legătură cu regularizarea daunelor, după caz.
Manipularea pieţei:
Fără ca enumerarea să fie limitativă, următoarele situaţii sunt considerate operaţiuni de manipulare a pieţei:
Marcarea la piaţă: actualizarea, pe baza preţului de cotare, în timpul şi la închiderea şedinţei de tranzacţionare, a conturilor în marjă, cu diferenţele favorabile/nefavorabile rezultate din reevaluarea la nivelul preţului curent al pieţei a poziţiilor deschise.
Marjă: nivelul minim al sumei (garanție financiară) constituite în contul în marjă deschis la depozitarul central, casa de compensare/contrapartea centrală sau la intermediar, pe care atât cumpărătorul, cât şi vânzătorul, precum şi vânzătorul de opţiuni trebuie să îl menţină pentru garantarea poziţiilor deschise înregistrate în numele său.
MiFID (Markets in Financial Instruments Directive): directiva Uniunii Europene privind piețele de instrumente financiare care prevede un regulament armonizat pentru serviciile de investiții în statele membre din Spațiul Economic European (cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, plus Islanda, Norvegia şi Liechtenstein).
Mijloace electronice de comunicare: echipamente electronice pentru procesarea (inclusiv digitală), stocarea şi transmiterea datelor prin folosirea cablurilor, undelor radio, fibrelor optice sau aaltor mijloace electromagnetice.
Mijloace de comunicare la distanţă: orice mijloc care, fără a necesita prezenţa fizică simultană a ofertantului şi a beneficiarului de servicii de investiţii financiare, poate fi utilizat pentru realizarea acordului de voinţă între părţi şi a obiectului contractului.
Modified duration: pentru un portofoliu de instrumente cu venit fix reprezintă modificarea procentuală aproximativă a valorii portofoliului ca urmare a modificării cu 1% a randamentelor tuturor instrumentelor cu venit fix, care fac parte din structura acelui portofoliu. Spre exemplu, în cazul în care un fond are o valoare a indicatorului modified duration de 1, o creștere a randamentelor de piață cu 0,5% pentru toate instrumentele din fond ar determina o diminuare a valorii unității de fond de aproximativ 0,5%.
O
Obligaţiuni: instrumente financiare cu venit fixprin care investitorul împrumută emitentului (guvern, o societate pe acţiuni sau alte organizaţii şi instituţii) o sumă de bani, pentru o anumită scadență, primind în schimb o dobândă ce poartă denumirea de cupon (venit fix), iar la scadență primind înapoi valoarea nominală a obligațiunii (principal).
Obligaţiuni corporative: obligațiuni emise de întreprinderi/companii.
Obligaţiuni municipale: obligațiuni emise de autorităţi ale administraţiei publice locale.
Ofertant sau persoana care iniţiază o ofertă: persoana juridică sau fizică ce oferă valori mobiliare publicului sau se oferă să cumpere valori mobilare.
Ofertă publică de preluare: oferta publică de cumpărare care are ca rezultat, pentru cel care o promovează, dobândirea a mai mult de 33% din drepturile de vot asupra unei societăţi comerciale.
Ofertă publică de valori mobiliare: comunicarea adresată unor persoane, făcută sub orice formă şi prin orice mijloace, care prezintă informaţii suficiente despre termenii ofertei şi despre valorile mobiliare oferite, astfel încât să permită investitorului să adopte o decizie cu privire la vânzarea, cumpărarea sau subscrierea respectivelor valori mobiliare. Această definiţie se va aplica, de asemenea, şi în situaţia plasamentului de valori mobiliare prin intermediari financiari.
Operator independent: un intermediar care în mod organizat, frecvent şi sistematic încheie tranzacţii pe cont propriu prin executarea ordinelor clienţilor în afara pieţelor reglementate sau a sistemelor alternative de tranzacţionare.
Ordin de tranzacționare: instrucţiunea de a cumpăra sau vindeun anumit instrument financiar.
Ordin limită: ordinul de a cumpăra sau vinde un instrument financiar la un preţ specificat sau mai bun decât acesta şi într-o cantitate specificată.
Ordin la piață: ordinul de a cumpăra sau vinde un instrument financiar care va fi executat la prețul de piață imediat.
Ordin stop loss: ordinul de vânzare a unui instrument financiar în momentul în care cotația acestuia atinge un anumit nivel pre-stabilit.
Ordin stop buy:ordinul de cumpărare a cărui executare este declanșată în momentul în care prețul unui instrument financiar atinge un nivel pre-stabilit.
Ordin stop limit: ordinul care interzice vânzarea sau cumpărarea în cazul în care se atinge o anumită limită de preț pre-stabilită.
Ordin limită la piaţă (market if touched):ordinul executat în momentul în care este atinsă o anumită valoare de piață pre-stabilită.
Ordin cu atingerea limitei (limit if touched):ordinul care declanșează vânzarea sau cumpărarea în cazul în care se atinge o anumită valoare de piață pre-stabilită.
Ordin without price:ordinul de a cumpăra sau vinde un instrument financiar transmis fără preț, dar executat la cel mai bun preț oferit pe piață.
Ordin cumpărare întreagă (take):ordinul de cumpărare a întregului volum dintr-un anumit instrument financiar.
Ordin vânzare întreagă (hit):ordin de vânzare a întregului volum de instrumente financiare la cel mai bun preț oferit pe piață.
Ordin match: ordin de vânzare sau de cumpărare de instrumente financiare transmis în scopul corelării cu un alt ordin existent pe piață (din punct de vedere al prețului, volumului, decontării etc.).
Ordin la zi (day): ordinul de vânzare sau cumpărare de instrumente financiare care este valabil doar pe durata unei şedinţe de tranzacționare.
Ordin deschis (open): ordinul de vânzare sau cumpărare de instrumente financiare care este valabil până la executare sau retragere, maximum 62 de zile calendaristice de la ultima actualizare a ordinului.
Ordin valabil până la (Good Till Date): ordinul de vânzare sau cumpărare de instrumente financiare care este valabil până la o dată specificată (an-luna-zi), maximum 62 de zile de la ultima actualizare a ordinului.
Ordin FOK (Fill or Kill sau „Executare sau Anulare”): ordinul de vânzare sau cumpărare de instrumente financiare care este introdus în vederea execuției imediate, dacă volumul integral al ordinului poate fi executat; dacă nu este posibilă execuția integrală, ordinul respectiv este respins.
Ordin IOC (Immediate or Cancel sau Fill and Kill sau „Executare si Anulare”): ordinul de vânzare sau cumpărare de instrumente financiare care este executat parțial, iar volumul rămas neexecutat va fi anulat prin ștergerea ordinului.
Organism de compensare în asigurări: entitate care acordă despăgubiri persoanelor păgubite ca urmare a unui accident survenit pe teritoriul unui stat membru, altul decât cel de reşedinţă al persoanei păgubite, provocat de un autoturism înregistrat şi asigurat pe teritoriul unui stat membru.
Organisme de formare profesională: entităţile care pot fi atestate de A.S.F.să desfăşoare cursuri de pregătire profesională pentru operatorii şi specialiştii piețelor reglementate de A.S.F. şi care includ, fără a se limita la acestea: asociaţii profesionale, instituţii de învăţământ superior şi operatori de piaţă.
Organisme de plasament colectiv: entităţi organizate, cu sau fără personalitate juridică, denumite în continuare O.P.C, care atrag în mod public sau privat resurse financiare ale persoanelor fizice şi/sau juridice, în scopul investirii acestora, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi şi reglementările A.S.F.
Organisme de plasament colectiv în valori mobiliare - OPCVM:fondurile deschise de investiţii şi societăţile de investiţii, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
Opţiune (options): instrument financiar prin care un investitor cumpără/vinde dreptul de a se declara cumpărător sau de a renunţa la tranzacţie până la scadenţă; instrumente financiare derivate prin care una dintre părți dobândește dreptul de cumpăra sau vinde un activ la un termen viitor și un preț determinat în prezent, în schimbul unui preț (denumit primă) plătit contrapărții, care se obligă sa respecte decizia celui dintâi.
P
Participant la sistemul de pensii administrate privat: persoana care contribuie sau/şi în numele căreia s-au plătit contribuţii la un fond de pensii şi care are un drept viitor la o pensie privată.
Participaţie calificată:deţinerea, directă sau indirectă, într-o S.S.I.F a cel puţin 10% din capitalul social ori din drepturile de vot sau care permite exercitarea unei influenţe semnificative asupra administrării S.S.I.F. în care este deţinută participaţia respectivă.
P/E (Price / Earnings): raport de evaluare a prețului curent al acțiunii unei companii comparativ cu câştigurile înregistrate pe acțiune.
P/BV (Price / Book Value): raport utilizat la compararea valorii de piață a unei acțiuni cu valoarea sa contabilă, calculat prin divizarea prețului curent de închidere a acțiunii cu valoarea contabilă pe acțiune din ultimul trimestru.
Pensie privată (pensie administrată privat): suma plătită periodic participantului sau beneficiarului, în mod suplimentar şi distinct de cea furnizată de sistemul public.
Persoană eligibilă în sistemul de pensii private:
Persoane care acţionează în mod concertat: două sau mai multe persoane, legate printr-un acord expres sau tacit, pentru a înfăptui o politică comună în legătură cu un emitent. Până la proba contrară, următoarele persoane sunt prezumate că acţionează în mod concertat:
Persoane implicate:
Persoane semnificative: membrii consiliului de administraţie şi/sau ai consiliului director şi/sau ai consiliului de supraveghere, conducerea executivă, actuarul, conducătorii activităţilor de asigurări/intermediere financiară etc., persoanele desemnate în funcţii de conducere specifice domeniului financiar, membrii consiliilor directoare ale entităților supravegheate de A.S.F.
Perspectivă de rating:o opinie emisă de o agenție de rating de credit privind direcția probabilă a unui rating de credit pe termen scurt, pe termen mediu sau în ambele cazuri.
Piață Bear: piața titlurilor financiare sau de mărfuri cu prețuri descendente, în scădere.
Piață Bull: piața titlurilor financiare sau de mărfuri cu prețuri ascendente, în urcare.
Piaţă reglementată: un sistem multilateral, administrat de către un operator de piaţă, ce reuneşte sau facilitează reunirea unor terţe părţi care achiziţionează sau vând instrumente financiare în cadrul sistemului şi în concordanţă cu regulile nediscreţionare ale acestuia, într-o manieră ordonată și transparent şi care este autorizat de către autoritatea competentă din statul respectiv şi funcţionează în conformitate cu cerinţele acelei autorităţi competente.
Pilon în sistemul de pensii administrate privat: mecanism conceput de Banca Mondială, prin care se delimitează sistemul de pensii, în funcţie de specificul fiecărei ţări.
Pilon I al sistemului de pensii: sistemul public de pensii sau sistemul asigurărilor sociale de Stat, de tip PAYG (pay as you go), ce presupune solidaritate între generaţii.
Pilon II: sistemul fondurilor de pensii administrate privat cunoscut şi sub denumirea de sistemul de pensii private obligatorii, cu contribuţii definite, conturi personale, individuale, bazat pe acumulare şi investiţii; contribuţia este obligatoriu începând cu data primei angajări.
Pilon III: sistemul de pensii facultative, care presupune o pensie administrată privat, cu contribuţii definite, dar cu participare voluntară, conturi personale, individuale, bazat pe acumulare şi investiţii.
Plafon de compensare: nivelul maxim al compensaţiei pentru fiecare investitor.
Ponderi de risc: gradele de risc de credit aplicabile contrapărţilor relevante de către entitățile reglementate, în conformitate cu prevederile legislației aplicabile.
Ponderea medie a unui fond de pensii: media aritmetică a ponderilor zilnice ale fondului pe perioada respectivă.
Ponderea zilnică a unui fond de pensii: raportul dintre activul net total al fondului şi suma activelor nete ale tuturor fondurilor calculate în ziua respectivă.
Portofoliu:totalitatea instrumentelor financiare deținute de un investitor, care poate include acțiuni, obligațiuni, unități de fond, instrumente financiare derivate şi alte instrumente financiare.
Portofoliu de asigurări: totalitatea sau o parte din contractele de asigurări încheiate de un asigurător.
Portofoliul tranzacţionabil (trading book):portofoliulunei S.S.I.F., format din:
Poziţii deschise: totalitatea instrumentelor financiare derivate tranzacţionate, înregistrate la casa de compensare/contrapartea centrală, care nu au ajuns la scadenţă sau ale căror drepturi nu au fost exercitate ori ale căror obligaţii nu au fost stinse.
Poziție long: dacă s-a cumpărat un contract futures, cumpărătorul are o poziție long; acesta așteaptă ca prețurile să crească, pentru a obține profit prin vânzarea contractului mai târziu, primind un preț mai mare decât cel plătit inițial.
Poziție short: dacă se vinde un contract futures, vânzătorul are o poziție short, acesta vânzând de fapt contracte futures pe care nu le deține, deoarece consideră că prețurile au o tendință descrescătoare și vinde în speranța că va obține profit cumpărându-le la un preț mai mic în viitor.
Practicile de piaţă acceptate: practicile utilizate în cadrul uneia sau a mai multor pieţe şi care sunt agreate de A.S.F., în legătură cu monitorizarea unor posibile acțiuni de abuz de piață.
Preţul de cotare: preţul unui instrument financiar listat pe o bursă la care se realizează marcarea la nivelul curent al pieţei în conformitate cu regulile stabilite de către casa de compensare/contrapartea centrală.
Prime brute încasate înasigurări: totalul primelor încasate, inclusiv primele de reasigurare încasate în perioada de referinţă, înainte de deducerea oricăror sume din acestea.
Prime brute subscrise în asigurări: primele încasate şi de încasat, inclusiv primele de reasigurare încasate şi de încasat, aferente tuturor contractelor de asigurare şi contractelor de reasigurare, care intră în vigoare în exerciţiul financiar, înainte de deducerea oricăror sume din acestea.
Prime nete încasate în asigurări: primele brute încasate din care se deduc sumele plătite drept prime de reasigurare.
Prime nete subscrise înasigurări: primele brute subscrise din care se deduc sumele plătite şi de plătit drept prime de reasigurare.
Procură specială: formular tip care permite reprezentarea acţionarilor într-o singură AGA.
Produs structurat: instrument finaciar hibrid de natura valorilor mobiliare care are la bază un activ suport, care poate fi un alt instrument financiar (de exemplu, acțiuni), un indice bursier sau valutar, o rată a dobânzii, o marfă, coșuri ori combinații formate din acestea; este emis însoțit de un prospect de bază, care definește principiile generale de funcționare și poate fi admis la tranzacționare pe piața bursieră reglementată; produsele structurate pot avea o maturitate (un termen de existență) predeterminată sau nelimitată, iar prețul lor poate fi calculate oricând, pe baza prețului activului suport.
Programul de ofertă:un plan care ar permite emiterea, în mod continuu sau repetat în decursul unei perioade de timp determinate, a valorilor mobiliare, altele decât cele de tipul titlurilor de capital.
Prospect al schemei de pensii private: documentul care cuprinde termenii contractului de administrare şi ai schemei de pensii.
Provizion tehnic al unui fond de pensii: un volum adecvat de pasive corespunzător angajamentelor financiare rezultate din portofoliul de investiţii care acoperă riscurile biometrice şi pe cele privind investiţiile.
R
Rata de finanţare a unui fond de pensii: nivelul de acoperire al obligaţiilor faţă de membrii fondului de furnizare a pensiilor private şi se calculează ca raport între valoarea totală a activelor fondului de plată a pensiei private şi valoarea totală a obligaţiilor de plată generate de portofoliul membrilor existent la data evaluării actuariale.
Rata de rentabilitate a unui fond de pensii: principalul indicator de performanţă a unui fond de pensii private, ale cărui formule de calcul sunt stabilite prin normele emise de către A.S.F.
Rata medie ponderata de rentabilitate a unuifond de pensii: suma produselor dintre rata de rentabilitate a fiecărui fond şi ponderea medie a fondului în totalul fondurilor de pensii private pe aceeaşi perioadă (se calculează separat pentru Pilonul II şi Pilonul III).
Rata minimă de rentabilitate pe categoria de risc la un fond de pensii: reprezintă o garanție relativă pentru participanți. Dacă un fond de pensii private obține o rentabilitate inferioară ratei minime pentru categoria sa de risc pe o perioadă de patru trimestre consecutive, va intra în procedura de administrare specială.
Rating: calificativul acordat unei emisiuni de instrumente financiare sau, în lipsa acestuia, calificativul acordat unui emitent de către o agenţie de rating de credit ca urmare a evaluării riscurilor asociate acestuia.
Rating suveran:
Reasigurare: operaţiunea care constă în preluarea riscurilor cedate de un asigurător/reasigurător.
Reasigurător: persoana juridică autorizată în condiţiile legii de către A.S.F. sau de autoritatea competentă a statului membru de origine, care desfăşoară exclusiv activitate de reasigurare şi/sau operaţiuni legate de aceasta.
Registrul participanţilor la sistemul de pensii private: ansamblul datelor organizate şi înregistrate în mod cronologic şi sistematic cu privire la participanţii fondurilor de pensii private, datele personale de identificare şi de contact ale acestora, contul şi contribuţiile acestora, precum şi toate modificările efectuate aceste date.
Reprezentanţe de despăgubiri: unităţi desemnate în fiecare stat membru de către asigurătorii din România autorizaţi să practice anumite clase de asigurări, exclusiv răspunderea transportatorului, care au în sarcină administrarea şi soluţionarea cererilor de despăgubire ca urmare a unui accident de vehicul.
Reţinere proprie: partea din risc care rămâne în sarcina asigurătorului după deducerea reasigurării.
Rezerva suplimentară a fondului de pensii: volumul de active necesar acoperirii variaţilor adverse a valorii instrumentelor financiare ale fondului de furnizare a pensiilor private.
Rezerva tehnică a fondului de pensii: volumul necesar de active, suficient, pentru finanţarea obligaţiilor de plată faţă de membrii fondului de furnizare a pensiilor private, aşa cum rezultă la data evaluării actuariale.
Riscuri biometrice: riscurile legate de deces, invaliditate şi longevitate.
Risc de contraparte:riscul ca cealaltă parte dintr-un contract să nu își îndeplinească obligațiile contractuale.
Riscul de credit: riscul înregistrării de pierderi ca urmare a neonorării, de către o contrapartidț, a obligației scadente în conformitate cu termenii contractuali inițiali.
Risc de delistare: riscul întâmpinat de investitori ca la un moment dat, societatea în care au investit să decidă să își retragă acțiunile de la tranzacționare, afectându-le astfel strategia de investiţii pe termen lung, prin limitarea alternativelor de tranzactionare.
Risc de faliment: riscul ca una dintre entitatile autorizate de A.S.F. să intre în procedura de faliment, făcând astfel posibilă pierderea sumelor investite.
Risc de inflaţie: posibilitatea ca valoarea activelor sau veniturilor să scadă pe măsură ce inflația erodează puterea de cumpărare a unei monede.
Risc de lichiditate: riscul cauzat de dificultatea de a vinde la un anumit moment un anumit instrument financiar; acest risc se reflectă de obicei în fluctuații mari de preț și rezultă din situații în care investitorii interesați de tranzacționarea unui activ nu pot realiza tranzacția deoarece nimeni nu dorește să tranzacționeze activul respectiv.
Risc de piață:riscul aferentscăderii valorii investiției în timp, datorită schimbărilor economice sau a altor evenimente care au impact asupra unor segmente semnificative de piață.
Risc de poziţie: riscul asumat de S.S.I.F., intervenit ca urmare a schimbării preţurilor instrumentelor financiare din cauza unor factori legaţi de mişcările pieţei şi de situaţia emitenţilor respectivelor instrumente financiare.
Risc de subscriere parțială:riscul ca, în cazul în care o ofertă publică este subscrisă parțial (investitorii cumpără mai puține acțiuni decât cele disponibile), respectiva ofertă să fie anulată.
Risc de supra-subscriere: riscul ca, în cazul în care o ofertă publică este supra-subscrisă (investitorii cumpără mai multe acțiuni decât cele disponibile), valoarea subscrierii să se reducă în consecință.
Risc valutar: riscul ca valoarea banilor să poată scădea sau crește, în funcție de volatilitatea valutelor și de fluctuația normală a prețului acțiunilor.
S
Sistem alternativ de tranzacţionare: un sistem care pune în prezenţă mai multe părţi care cumpără şi vând instrumente financiare, într-un mod care conduce la încheierea de contracte, denumit şi sistem multilateral de tranzacţionare.
Schema de pensii private: un sistem de termene, condiţii şi reguli pe baza cărora administratorul investeşte activele fondului de pensii în scopul dobândirii de către participanţi a unei pensii private.
Sediu: sediul social al unui furnizor de servicii financiare, persoană juridică, precum şi agenţia sau sucursala acestuia, după caz.
Servicii și activități de investiţii:
iii. tranzacţionarea pe cont propriu;
vii. plasamentul de instrumente financiare fără un angajament ferm;
viii. administrarea unui sistem alternativ de tranzacţionare.
2. serviciile conexe:
Sistem de compensare-decontare: sistem autorizat specific pieței de capital, reprezentând o convenţie încheiată între 3 sau mai mulţi participanţifără a lua în considerare un posibil agent de decontare, o posibilă contraparte centrală, o posibilă casă de compensare sau un posibil participant indirect, cu reguli comune şi contracte standardizate pentru execuţia ordinelor de transfer a instrumentelor financiare între participanţi.
Societate afiliată: o filială sau o altă societate în care se deţine o participaţie ori o entitate aflată în legătură cu o altă entitate printr-o relaţie definită prin:
Societatea de administrare a investiţiilor - S.A.I.: persoană juridică română, constituită sub forma unei societăţi pe acţiuni, emitentă de acţiuni nominative, conform Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care funcţionează numai în baza autorizaţiei A.S.F. și care administrează fonduri de investiții.
Societăţile de servicii de investiţii financiare - S.S.I.F.: sunt persoane juridice, constituite sub forma unor societăţi pe acţiuni, emitente de acţiuni nominative, conform Legii nr.31/1990, care funcţionează numai în baza autorizaţiei A.S.F. și prestează cu titlu professional, în limita autorizației acordate, serviciile și activitățile de investiții, precum și serviciile conexe acestora, având astfel obiect exclusiv de activitate.
Societate-mamă: persoana juridică aflată faţă de o entitate cu personalitate juridică, denumită în continuare filială/entitate, în una dintre următoarele situaţii:
Societate participativă: o entitate care este fie o societate-mamă, fie altă societate care deţine o participaţie, fie o entitate aflată în legătură cu o altă entitate printr-o relaţie definită prin:
Societăţile de servicii de investiţii financiare - S.S.I.F.: sunt persoane juridice, constituite sub forma unor societăţi pe acţiuni, emitente de acţiuni nominative, conform Legii nr.31/1990, care au obiect exclusiv de activitate prestarea de servicii de investiţii financiare şi care funcţionează numai în baza autorizaţiei A.S.F.
Spread: diferența dintre cererea şi oferta de preț a unui instrument financiar.
Stat membru al angajamentului asigurării: statul membru în care asiguratul, persoană fizică, îşi are reşedinţa sau statul membru în care asiguratul, persoană juridică, îşi are sediul.
Stat membru în care este situat riscul asigurării:
Stat membru de origine:
Stat membru gazdă:
Stat terţ: stat care nu este stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European.
State membre: statele membre ale Uniunii Europene şi celelalte state aparţinând Spaţiului Economic European.
Sucursală: structură organizată, fără personalitate juridică separată a unei societăţi comerciale, care prestează unul sau toate serviciile pentru care societatea a fost autorizată, în conformitate cu mandatul dat de aceasta. Toate sediile înfiinţate în România de către o societate cu sediul social sau central situat într-un stat membru vor fi tratate ca fiind o singură sucursală,care consistă, în principal, într-o reprezentanţă condusă de personalul acelei entităţi ori de o persoană independentă care are un mandat permanent de a acţiona în numele şi pentru acea entitate;
Suma la risc: diferenţa dintre indemnizaţia de asigurare şi rezerva matematică stabilită pentru contractele de asigurare care acoperă riscul de deces.
Supraveghere off-site: monitorizarea activității entităților reglementate de de la sediul A.S.F., prin intermediul sistemului de raportare și a altor metode.
Supraveghere on-site: monitorizarea activității entităților reglementate prin efectuarea inspecțiilor la sediul acestora.
Suport durabil: orice mijloc care permite clientului să stocheze informaţia adresată lui, într-o modalitate accesibilă pentru utilizări viitoare, într-o perioadă de timp corespunzătoare scopului pentru care a fost furnizată informaţia şi care permite reproducerea exactă a acesteia de pe dischete, CD-ROM, DVD, unităţile centrale ale computerelor pe care poşta electronică este stocată, cu excepţia site-urilor Internet, care nu îndeplinesc criteriile de stocare şi reproducere a informaţiei.
Swap: instrument financiar derivat, sub formă de contract, prin care două părți schimbă între ele fluxuri de numerar aferente unor instrumente financiare deținute de către acestea.
Swap al ratelor dobânzii: tranzacţie în care doi parteneri schimbă fluxuri de plăţi ale dobânzii ce au caracter diferit, bazate însă pe o valoare a sumei iniţiale stabile.
Swap valutar: o tranzacţie în care doi parteneri schimbă la început anumite sume exprimate în două valute diferite, le returnează în timp conform unor reguli predeterminate ce reflectă plăţile dobânzii şi, posibil, chiar amortizarea sumei iniţiale.
T
Titluri de capital: acţiuni şi alte valori mobiliare asimilabile acţiunilor, precum şi orice alt tip de valori mobiliare, conferind dreptul de a le dobândi ca urmare a unei conversii sau a exercitării acestui drept, în măsura în care valorile din a doua categorie sunt emise de acelaşi emitent sau de către o entitate care aparţine grupului din care face parte respectivul emitent.
Titlu convertibil: reprezintă un instrument care, la opţiunea deţinătorului poate fi schimbat cu un alt instrument, de obicei titluri de capital asupra emitentului.
Titluri de participare: unităţi de fond sau acţiuni emise de organisme de plasament colectiv, în funcţie de modul de constituire al acestora.
Titlu de stat: instrumente financiare care atestă datoria publică, sub formă de bonuri, certificate de trezorerie, obligaţiuni sau alte instrumente financiare constituind împrumuturi ale statului în monedă naţională ori în valută, pe termen scurt, mediu şi lung; pot fi emise în formă materializată sau dematerializată, nominative sau la purtător şi pot fi negociabile sau nenegociabile.
Titluri sau mărfuri oferite cu împrumut şi titluri sau mărfuri luate cu împrumut: orice tranzacţie în care o S.S.I.F. sau contrapartea acesteia transferă titluri sau mărfuri în schimbul garanţiei corespunzătoare, cu angajamentul că împrumutatul va returna titlurile sau mărfurile echivalente la o dată viitoare sau la solicitarea celui care transferă, această tranzacţie reprezentând titluri sau mărfuri oferite cu împrumut pentru instituţia care transferă titlurile sau mărfurile şi respectiv titluri sau mărfuri luate cu împrumut pentru instituţia către care sunt transferate. Titlurile sau mărfurile luate cu împrumut vor fi considerate o tranzacţie interprofesională atunci când contrapartea este supusă coordonării prudenţiale la nivel comunitar, sau este o instituţie de credit din Zona A, sau este o firmă de investiţii recunoscută dintr-un stat nemembru, sau când contractul este încheiat cu o casă de compensare recunoscută sau cu o bursă recunoscută de A.S.F.
Tranzacţie cu numerar: orice tranzacţie care implică încasări şi plăţi de sume de bani în numerar.
Tranzacţie exceptată: dobândirea respectivei poziţii reprezentând mai mult de 33% din drepturile de vot asupra emitentului:
Tranzacţii în marjă: tranzacţiile efectuate de S.S.I.F. în numele clientului său fie cu valori mobiliare, în baza unui credit acordat acestuia pentru cumpărarea unor valori mobiliare sau în baza unui împrumut de valori mobiliare acordat în scopul efectuării unor vânzări în lipsă, fie cu instrumente financiare derivate.
Tranzacţie suspectă: operaţiunea care aparent nu are un scop economic sau legal ori care, prin natura ei şi/sau caracterul neobişnuit în raport cu activităţile clientului uneia dintre entitățile reglementate, trezeşte suspiciunea de spălare a banilor sau de finanţare a actelor de terorism.
Tranzacţii intragrup: totalitatea tranzacţiilor pe care o societate de asigurare şi/sau reasigurare, o instituţie de credit sau o societate de investiţii financiare ori o societate de administrare a investiţiilor din cadrul unui conglomerat financiar le desfăşoară direct sau indirect cu o altă societate din cadrul aceluiaşi grup sau cu orice persoană fizică sau juridică ce are legături strânse cu societăţile din cadrul grupului, în vederea îndeplinirii obligaţiilor sale, indiferent de natura acestora.
Tranzacţionarea pe contul clientului: efectuarea oricăror operaţiuni aferente executării unui ordin de cumpărare sau de vânzare a unuia sau mai multor instrumente financiare în numele şi pe contul clienţilor unei SSIF sau instituție bancară.
Tranzacţionarea pe cont propriu: încheierea de tranzacţii cu unul sau mai multe instrumente financiare, având la bază capitalul propriu.
U
Unitate de fond: o deţinere de capital, emisă sub formă deaterializată și nominativă, a unei persoane fizice sau juridice în activele nete ale unui fond de investiții, achiziţionarea de unităţi de fond reprezentând singura modalitate de a investi într-un fond de investiții. Unitățile de fond sunt plătite integral în momentul subscrierii, conferind conferind deţinătorilor drepturi şi obligaţii egale.
V
Valoare a activului net: valoarea activului unui fond de investiții care se calculează însumând valorile curente de piaţă ale tuturor instrumentelor financiare deţinute de fond în portofoliul său, adăugând numerarul şi orice alt venit încasat, apoi scăzând datoriile şi împărţind rezultatul (activele nete totale) la numărul unităţilor de fond aflate în circulaţie. Acesta variază de la o zi la alta în funcţie de numărul vânzărilor şi al răscumpărărilor de unități de fond din ziua respectivă.
Valoare a unităţii de fond sau valoarea unitară a activului net (VUAN): raportul dintre valoarea activului net al unui fond de investiții/pensii la o anumită dată şi numărul total de unităţi ale fondului la aceeaşi data.
Valoare echitabilă (fair value): prețul pentru care un activ ar trece de la un cumpărător de bunăvoie la un vânzător de bunăvoie, nici unul dintre ei nefiind supus vreunei presiuni de a cumpăra sau vinde și ambii având informații rezonabile despre datele relevante.
Valoare intrinsecă (intrinsic value): acea porțiune din valoarea unei opțiuni care corespunde faptului că se vinde în bani, deosebită de acea porțiune care derivă din timp (valoare extrinsecă).
Valori mobiliare:
Valori mobiliare emise în mod continuu sau repetat: valori mobiliare de acelaşi tip şi/sau clasă emise continuu ori în cel puţin două tranşe distincte pe o perioadă de 12 luni.
Vânzare în lipsă: vânzarea unor valori mobiliare pe care vânzătorul nu le deţine în proprietate la momentul vânzării.
VaR: procent maxim posibil de pierderi înregistrate de portofoliul de referință pentru o perioadă de încredere de 99% din activul net, în ultima zi lucrătoare a trimestrului.
Volatilitate: unitate de măsurare a amplitudinii cu care preţul unui activ, marfă sau instrument financiar este aşteptat să fluctueze, în orice direcţie, într-o anumită perioadă de timp.
W
Warrant: instrument financiar care oferă deţinătorului dreptul de a cumpăra un activ suport la un preţ stabilit până la sau la data expirării warrantului. Acesta poate fi decontat prin livrarea activului suport însuşi sau prin decontare în numerar.
Z
Zonă congestionată (congestion area): în analiza tehnică, perioada de tranzacționare în timpul căreia piața fluctuează cu frecvență mare într-un interval îngust de variație a prețurilor; este zona care se caracterizează prin maxime și minime de mică amplitudine, fără un trend clar într-una dintre direcții.