ASF a aprobat valoarea factorului „N” stabilită de BAAR

Bucureşti, 9 august 2017 -Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a aprobat, în şedinţa din data de 9 august 2017, valoarea factorului „N” stabilită de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR).

În urma aplicării de către BAAR a celor două metode descrise în Procedura privind gestionarea de către BAAR a asiguraților RCA cu risc ridicat, a rezultat o valoare a Factorului „N” de 1,3593, prin rotunjire rezultând o valoare finală a Factorului „N” de 1,36.

Valoarea factorului „N” de 1,36 arată că o persoană care primește de la cel puțin trei asigurători diferiți oferte ale căror prime de asigurare RCA sunt mai mari cu 36% față de tariful de referință aferent segmentului de risc din care face parte, este încadrată în categoria asiguraților cu risc ridicat și poate să solicite BAAR o ofertă pentru încheierea unui contract RCA.  Asigurații cu risc ridicat vor primi de la BAAR o ofertă al cărei preț va fi calculat prin înmulțirea tarifului de referință cu 1,36 şi cu coeficientul aferent clasei de Bonus/Malus.

BAAR a utilizat în calculul factorului "N" datele anonimizate (rezultate din procesul de determinare al tarifului de referință) transmise de ASF, respectiv:

- prima de risc la nivelul fiecărui asigurător RCA, precum și prima de risc din tariful de referință, pentru fiecare segment de risc utilizat în raportul privind determinarea tarifelor de referință pentru asigurarea RCA.

- primele comerciale practicate efectiv pentru asigurările RCA de către asigurătorii RCA, aferente polițelor RCA cu durata de 1, 6 și 12 luni și care au avut cel puțin o zi de valabilitate în anul 2016. Valorile primelor comerciale aferente polițelor cu durată sub-anuală au fost transformate în valori echivalente unor prime anuale. De asemenea, valoarea tuturor primelor aferente polițelor selectate care au fost încadrate în alte clase de Bonus-Malus decât B0 au fost transformate în valoarea echivalentă pentru o poliță similară din clasa B0 prin împărțire la coeficientul specific de Bonus-Malus aferent clasei în care a fost încadrată polița respectivă.

BAAR va publica valoarea „factorului N” pe pagina de internet proprie, prin link poziționat vizibil în pagina de start, în termen de maxim două zile lucrătoare de la data aprobării de către ASF.

În perioada următoare ASF, BAAR și asigurători RCA vor efectua analize periodice de impact, pe datele concrete, reale generate de piața RCA, în vederea evaluării impactului efectiv asupra asiguraților, asupra activității BAAR și asupra funcționării normale a pieței asigurărilor auto obligatorii.

 

*********

Despre ASF

ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.

Politica Cookie

www.asfromania.ro utilizează fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru. Inainte de a continua navigarea pe www.asfromania.ro , te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.