Bucureşti, 10 mai 2017 – Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută astăzi, de Preşedintele Autorităţii, domnul Mişu Negriţoiu, evoluţia pieţei RCA în primul trimestru al acestui an. Cu acest prilej a fost prezentat şi Raportul integrat privind evoluţia pieţelor financiare non-bancare în anul 2016.
Piaţa poliţelor auto obligatorii (RCA) a atins, la sfârşitul primului trimestru al anului 2017, valoarea de 1,06 miliarde lei, nivel similar cu cel consemnat în aceeaşi perioadă a anului trecut (1,07 miliarde lei).
În perioada analizată, pe ansamblul întregii piețe, prima medie RCA anualizată a scăzut cu aproximativ 3%, comparativ cu intervalul similar al anului precedent, atingând valoarea de 727 lei. Pentru persoane fizice, prima medie anualizată a fost de 533 lei, în timp ce pentru persoane juridice aceasta a ajuns la 1.340 de lei.
Numărul contractelor anuale a ajuns, în primele trei luni ale anului, la 1,46 milioane unităţi, faţă de 1,44 milioane în trimestrul I al anului 2016, cea mai mare pondere fiind reprezentată de polițele cu o valabilitate de 6 luni. Totodată, analiza datelor preliminare raportate de societăţile de asigurare relevă faptul că ponderea polițelor cu durată pe o lună a crescut de la 6,46% la 14,37%.
Dauna medie RCA plătită pentru vătămări corporale, în primul trimestru din 2017, a crescut cu 48%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce pentru pagube materiale a scăzut cu 3%.
De asemenea, rata combinată a scăzut pentru prima dată sub pragul de 100%, ajungând la 97%, în scădere de la 106%, nivel consemnat în primele trei luni ale anului 2016.
În acelaşi timp se observă o concentrare semnificativă la nivelul cotei de piaţă a asigurătorilor din top, astfel încât primele două societăţi concentrează circa 60% din portofoliul RCA din România.
Pe agenda de astăzi a Consiliului ASF s-a aflat şi subiectul pachetului de măsuri pentru stabilizarea în continuare a pieţei RCA:
De asemenea, se mai au în vedere în această privinţă şi alte propuneri, precum:
Analiza detaliată a evoluţiei pieţei RCA poate fi accesată aici.
Raportul integrat privind evoluţia pieţelor financiare non-bancare în 2016 poate fi accesat aici.
*********
Despre ASF
ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.
Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.
www.asfromania.ro utilizează fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru. Inainte de a continua navigarea pe www.asfromania.ro , te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.