Comunicat de presă indicatori conformitate societăți de asigurări 2016

Bucureşti, 10 aprilie 2017 –Analiza comparativă a valorilor celor trei indicatori specifici calculați de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pentru a stabili gradul de conformitate a conduitei entităților supravegheate relevă că cinci societăți de asigurare și-au menținut încadrarea în gradul de conformitate bun, o societate de asigurare și-a îmbunătățit activitatea în ceea ce privește respectarea drepturilor și a nevoilor financiare ale consumatorilor săi, dar se menține la un grad de conformitate mediu privind ceilalți indicatori, în timp ce două societăți și-au păstrat încadrarea în gradul de conformitate redus.  

În aplicarea metodologiei au fost luate în calcul datele statistice, aferente anului 2016, din evidențele Direcției Relaţii cu Publicul, Petiţii şi Educaţie Financiară, în ceea ce privește petițiile referitoare la activitatea societăților de asigurare, precum și informațiile transmise ASF de către asigurători, prin rapoartele trimestriale.

 

Cei trei indicatori, care au fost creaţi după modele utilizate la nivel internaţional, sunt:

  • Indicatorul petiții/contracte - Ip/contracte - exprimă gradul de conformitate a produselor unei societăţi cu drepturile şi nevoile financiare ale consumatorilor de asigurări;
  • Indicatorul petiții/daune avizate - Ip/daune - exprimă gradul de îndeplinire a obligaţiilor societăţii în activitatea de instrumentare şi lichidare a dosarelor de daună;
  • Indicatorul petiții favorabile/daune avizate – Ipf/daune - exprimă gradul de conformitate a soluţiilor adoptate în dosarele de daună cu prevederile legale/contractuale.

Pe baza analizei acestor indicatori se poate realiza o clasificare a entităţilor supravegheate şi/sau reglementate de către ASF, în grade de conformare bune, medii şi reduse, astfel:

-        Valorile indicatorilor sub nivelul de referinţă al pieţei de 100% denotă un grad bun de conformitate;

-        Indicatorii cu valori între 100% şi 200% denotă un grad mediu de conformitate;

-        Indicatorii cu valori peste 200% denotă un grad scăzut de conformitate.

Un procent cât mai mic al indicatorului respectiv arată un grad cât mai mare de conformitate.

 

În urma centralizării şi analizării indicatorilor pentru primele zece societăți de asigurare care au înregistrat cele mai multe petiții la ASF, societăți autorizate să practice activitatea de asigurare în România, a rezultat următoarea situaţie:

 

  • Allianz-Țiriac S.A.Generali România S.A. și Groupama S.A. se încadrează într-un grad de conformare bun pentru toți indicatorii calculați, valorile fiind sub pragul de 50%:

-          Allianz-Țiriac S.A. – Ip/c = 22%; Ip/d = 16%; Ipf/d = 9%

-          Generali România S.A. – Ip/c = 40%; Ip/d = 28%; Ipf/d = 14%

-          Groupama S.A. – Ip/c = 35%; Ip/d = 23%; Ipf/d = 10%

  • Omniasig VIG S.A. se încadrează într-un grad de conformare bun pentru toți indicatorii calculați, valorile Ip/d și Ipf/d fiind sub pragul de 50%: 

-          Ip/c = 68%; Ip/d = 39%; Ipf/d = 23%

  • Uniqa Asigurări S.A. se încadrează într-un grad de conformare bun pentru toți indicatorii calculați, valoarea Ipf/d fiind sub pragul de 50%:

-          Ip/c = 81%; Ip/d = 54%; Ipf/d = 40%

  • Euroins S.A. se încadrează într-un grad de conformare bun pentru Ip/c și mediu pentru ceilalți doi indicatori:

-          Ip/c = 83%; Ip/d = 162%; Ipf/d = 119%

  • Carpatica Asig S.A. s-a încadrat într-un grad de conformare bun pentru Ip/c și redus pentru Ip/d și Ipf/d, ceea ce arată faptul că societatea a avut deficiențe în ceea ce privește activitatea de instrumentare a dosarelor de daună și în ceea ce privește conformitatea soluțiilor adoptate cu prevederile legale/contractuale:

-          Ip/c = 83%; Ip/d = 266%; Ipf/d = 286%

ASF a decis retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii Carpatica Asig S.A. ca urmare a deteriorării indicatorilor financiari cu privire la cerinţele minime de capital şi de solvabilitate.

  • Asirom VIG S.A. și City Insurance S.A. se încadrează într-un grad de conformare redus pentru toți indicatorii, ceea ce arată că societățile nu s-au preocupat îndeajuns de respectarea drepturilor și nevoilor financiare ale consumatorilor săi, au deficiențe în ceea ce privește activitatea de instrumentare a dosarelor de daună și în ceea ce privește conformitatea soluțiilor adoptate cu prevederile legale/contractuale:

-          Asirom VIG S.A. – Ip/c = 251%; Ip/d = 348%; Ipf/d = 371%

-          City Insurance S.A. – Ip/c = 275%; Ip/d = 535%; Ipf/d = 668%

Valorile rezultate cu privire la societățile Asirom VIG S.A. și City Insurance S.A. confirmă situațiile de fapt constatate în cadrul controalelor efectuate în cursul anului 2016. Conducerile celor două companii de asigurare au fost sancționate de către Consiliul ASF, totodată stabilindu-se în sarcina acestora obligația întocmirii unor planuri de măsuri în vederea remedierii celor constatate. City Insurance S.A. este în procedură de supraveghere specială pe bază de plan de redresare din aprilie 2016, dar măsurile de recapitalizare nu au fost îndeplinite. Asirom VIG S.A. a efectuat o majorare de capital de 84,5 milioane de lei, care îi îmbunătățește lichiditatea și solvabilitatea.

  • Forte Asigurări – Reasigurări S.A. s-a încadrat într-un grad de conformare redus pentru toți indicatorii, valorile acestora fiind foarte mari comparativ cu valorile indicatorilor calculați pentru celelalte societăți de asigurare:

-          Ip/c = 2595%; Ip/d = 2465%; Ipf/d = 2813%.

ASF a decis retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii Forte Asigurări, ca urmare a deteriorării indicatorilor financiari cu privire la cerinţele minime de capital şi de solvabilitate.




*) graficul nu evidențiază societatea Forte Asigurări S.A. deoarece valorile indicatorilor calculați pentru această societate sunt foarte mari comparativ cu valorile indicatorilor calculați pentru celelalte societăți de asigurare

Mai multe detalii referitoare la analiza indicatorilor defalcaţi pe categorii de asigurări (cu detalierea pe asigurările generale) puteţi găsi în raportul exhaustiv publicat aici.

 

*********

Despre ASF

 

ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.

Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.