Bucureşti, 7 martie 2017 – Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), domnul Mişu Negriţoiu, a avut, la sfârşitul săptămânii trecute, la Roma, o serie de întâlniri cu reprezentanţii Autorităţii Italiane pentru Asigurări (IVASS), precum şi cu cei ai Asociaţiei Asigurătorilor Italieni (ANIA).
Discuţiile au avut loc cu ocazia participării delegaţiei ASF la Conferinţa IVASS dedicată Regimului de Solvabilitate II şi au vizat, în principal, piaţa asigurărilor obligatorii auto şi regimul naţional de reglementare în domeniu.
Vizita Preşedintelui ASF în Italia se înscrie în strategia Autorităţii cu privire la analizarea bunelor practici existente pe pieţele europene mature în domeniul asigurărilor.
Italia, una dintre ţările europene cu cele mai mari prime RCA, a fost singura ţară din Uniunea Europeană care a introdus plafonarea tarifelor în 1999, la cinci ani de la liberalizarea tarifelor pentru poliţele auto obligatorii, dar a renunţat după ce a fost declarată în infringement de Comisia Europeană şi a pierdut procesul la Curtea Europeană de Justiţie.
“Dialogul cu autoritatea italiană a relevat o experienţă similară în ceea ce priveşte evoluţia asigurărilor obligatorii şi s-a axat pe măsurile de piaţă specifice menite să restabilească echilibrul pe acest segment”, a declarat Preşedintele ASF, domnul Mişu Negriţoiu.
Autorităţile italiene şi societăţile de asigurări au adoptat o serie de măsuri structurale, pe termen mediu şi lung, pentru stabilizarea pieţei RCA, printre care se numără:
Efectul acestor măsuri a fost o reducere a primei medii în piaţă de aproximativ 30% pe parcursul ultimilor ani.
IVAAS este o entitate cu personalitate juridică de drept public al cărei scop este asigurarea protecției persoanelor asigurate prin supravegherea corectă și prudentă a societăților de asigurare și reasigurare. Pentru exercitarea imparțială a funcțiilor sale, IVASS are autonomie organizatorică, financiară și contabilă.
Asociația Națională a Companiilor de Asigurare din Italia (ANIA) este o organizație înființată în anul 1944 cu scopul de a reprezenta interesele societăților de asigurare care operează pe piața italiană și ale acționarilor acestora în relația cu instituțiile politice și administrative, inclusiv Guvernul și Parlamentul, în relația cu sindicatele și alți parteneri sociali.
*********
Despre ASF
ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.
Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.
www.asfromania.ro utilizează fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru. Inainte de a continua navigarea pe www.asfromania.ro , te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.