Peter Braumüller, Managing Director în cadrul FMA, în vizită la ASF

Bucureşti, 14 februarie 2017 – Domnul Peter Braumüller, Managing Director în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară din Austria (FMA - Financial Market Authority), a efectuat o vizită în România la invitaţia Preşedintelui ASF, domnul Mişu Negriţoiu.

Discuţiile oficialului austriac cu managementul ASF au vizat, în principal, aspecte referitoare la modalitatea de implementare a regimului Solvabilitate II. Cele două părţi au discutat despre aplicarea cerinţelor de capital, având în vedere noua abordare în materie de solvabilitate în domeniul asigurărilor.

“Întâlnirea cu partenerii din Austria a fost una extrem de utilă, întrucât am putut împărtăşi experienţe comune în ceea ce priveşte subiecte importante pentru piaţa asigurărilor”, a declarat domnul Mişu Negriţoiu, Preşedintele ASF.

De asemenea, în cadrul întâlnirii au fost trecute în revistă şi aspecte privind activitatea companiilor austriece în România, un punct de interes fiind reprezentat de aplicarea modelelor interne. Un alt subiect dezbătut a fost cel referitor la mecanismul de rezoluţie şi la modalităţile de implementare a acestuia, sistem introdus în România în anul 2015.

Domnul Peter Braumüller este Managing Director în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară din Austria (FMA) şi coordonează activitatea Departamentului pentru Supravegherea Sectorului de Asigurări şi Pensii.

Peter Braumüller ocupă în prezent şi poziţia de Preşedinte Supleant al Autorităţii Europene de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA), în cadrul căreia a deţinut şi alte poziţii, precum cea de membru al Comitetului Director, de Preşedinte al Panelului de monitorizare şi task force pentru revizuirea protocolului Siena. De asemenea, în perioada  2007 - 2009 a deţinut funcţia de Vicepreşedinte al Comitetului European al Supraveghetorilor de Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (CEIOPS) – precursorul EIOPA.

Înainte de a-şi începe activitatea în cadrul FMA, în anul 2002, Peter Braumüller a ocupat poziţia de Director Supraveghere în cadrul Ministerului de Finanţe din Austria. 


*********

Despre ASF

ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.

Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.