• Acasa Comunicate și informări de presă
    Curtea de Apel București a respins pretențiile de circa două milioane lei ale Angelei Toncescu pentru ocuparea poziției de Președinte CSA în perioada 2006-2011

Curtea de Apel București a respins pretențiile de circa două milioane lei ale Angelei Toncescu pentru ocuparea poziției de Președinte CSA în perioada 2006-2011

Bucureşti, 5 august 2016  - Curtea de Apel București, Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, a respins acțiunea prin care doamna Angela Toncescu pretinde din partea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) plata unor sume compensatorii de aproape două milioane de lei, care i s-ar cuveni în urma ocupării, în perioada 2006 – 2011, a funcției de Președinte al fostei Comisii de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

Astfel, doamna Angela Toncescu a solicitat plata sumei de 1.137.354 lei reprezentând indemnizații salariale compensatorii cuvenite la data încetării mandatului, plata unei bonificaţii reprezentând echivalentul a 12 salarii brute, în cuantum de 682.039 lei, precum și plata dobânzii legale de la data scadenţei şi până la achitarea integrală a debitului.

Acțiunea a fost înregistrată în 2014 pe rolul Tribunalului București, Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, cu Dosarul nr. 27406/3/2014.

La termenele din 25.06.2015 și respectiv 10.02.2016, instanțele au admis excepțiile de necompetență funcțională, și astfel dosarul a fost trimis spre soluționare Curții de Apel București, Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal.

La termenul din data de 07.06.2016, Curtea a respins acțiunea ca fiind prescrisă. Împotriva hotărârii instanței de fond poate fi formulat recurs.

ASF este reprezentată în acest dosar de societatea de avocatură Mușat & Asociații.

Autoritatea are mai multe litigii cu foști membri ai structurilor de conducere din vechile autorități de supraveghere a asigurărilor, pieței de capital și pieței pensiilor private – CSA, CNVM și CSSPP, în care aceștia solicită compensații de peste 15,5 milioane de lei pentru încetarea mandatelor înainte de termen.

Până în prezent, ASF a câștigat definitiv procesul cu domnul Constantin Buzoianu, fost președinte al CSA în perioada 2011 – 2012, care pretindea peste 1,5 milioane de lei, precum și procesul cu domnul Tudor Baltă, fost vicepreședinte al CSA, care avea o pretenție similară de peste un milion de lei. Adăugând și compensațiile solicitate de doamna Angela Toncescu, rezultă că numai pretențiile celor trei foști șefi ai CSA ar presupune pentru ASF cheltuieli mai mari decât toate primele de performanță acordate salariaților în anul 2015.

*********

Despre ASF

ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.

Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro