Bucureşti, 1 august 2016 - Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat metodologia testului de stres la care vor participa 73 de fonduri deschise de investiții (OPCVM) și 29 de fonduri închise de investiții (AOPC) autorizate în România, precum şi demararea celei de-a doua etape a acestui exerciţiu, care urmăreşte evidențierea eventualelor vulnerabilități existente pentru aceste entități, atât la nivel individual (micro-prudențial), cât și la nivel sectorial.
Prima etapă a acestui proces a vizat definirea cadrului de desfăşurare a exerciţiului prin intermediul consultărilor cu entităţile din piaţa de capital.
Testul de stres, care are ca dată de referinţă 31 martie 2016, are o structură de tip „bottom-up”, urmând să fie realizat pe baza datelor și calculelor de impact solicitate expres pentru acest scop de la entitățile supravegheate, care ulterior sunt validate, agregate și analizate de ASF.
Scopul exercițiului este să conducă la aplicarea de noi proceduri care să determine îmbunătățirea capacității fondurilor participante de gestionare a lichidității și riscurilor investiționale. Acest demers are în vedere impactul mai multor factori de stres privind riscul de piață (scăderea prețurilor acțiunilor, creșterea ratelor de dobândă, fluctuația cotațiilor valutare), riscul de contrapartidă și riscul de lichiditate.
Condiţiile extreme (amploarea șocurilor) la care vor fi supuse entităţile participante la exercițiu sunt:
Societăţile de administrare a investiţiilor (SAI) vor calcula pe rând impactul fiecăruia dintre cei 5 factori individuali, separat pentru fiecare fond deschis și fond închis de investiții participant. Impactul va fi estimat asupra fiecărui instrument financiar din portofoliu căruia i se poate aplica factorul respectiv de stres, iar ulterior aceste efecte vor fi însumate pentru a determina impactul cumulat al unui factor asupra activelor totale, activelor nete și valorii activului net unitar.
Toate informațiile necesare pentru analizarea impactului factorilor de stres vor fi colectate de ASF până la data de 23 septembrie 2016, urmând ca rezultatele și eventualele măsuri necesare de îmbunătățire a procedurilor de management al riscurilor să fie cunoscute înainte de finalul anului 2016.
*********
Despre ASF
ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.
Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.
www.asfromania.ro utilizează fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru. Inainte de a continua navigarea pe www.asfromania.ro , te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.