Intalnire cu UNSAR

În cadrul şedinţelor de lucru pe care Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor le are frecvent cu asociaţiile profesionale din domeniu, în data de 3 mai a avut loc întâlnirea cu Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).

Principalele subiecte abordate în cadrul întâlnirii au fost:

1. găsirea unor soluţii comune pentru eliminarea completă a practicilor de vânzare a poliţelor RCA în spaţii deschise, neamenajate corespunzător (în autovehicule parcate pe trotuare/carosabil şi la puncte de lucru ambulante), care să continue eforturile depuse de CSA în acest sens. În cadrul discuţiilor purtate s-a pus accentul pe faptul că una dintre soluţiile cele mai eficiente pentru eliminarea acestor practici de vânzare este emiterea poliţelor RCA preponderent în sistem informatizat şi s-a convenit ca, până la data de 15 mai 2007, UNSAR să înainteze CSA propuneri concrete de modificare a Normei privind RCA.

2. obiectivul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor de a se implica mai activ în calificarea profesională a personalului din domeniu, dorindu-se o colaborare în acest sens cu partenerii de discuţie.Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, doamna Angela Toncescu, a declarat: „Considerăm că este o obligaţie pentru noi să ne implicăm în acest sens, deoarece creşterea gradului de calificare profesională a personalului din asigurări va duce implicit la creşterea calităţii serviciilor oferite, obţinând astfel o mai bună protecţie a drepturilor asiguraţilor”.

 

04 mai 2007