Aşa cum am precizat şi la ultima mea întâlnire cu reprezentanţii pieţei de capital, în cadrul conferinţei organizate de către Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF), am reuşit să aprobăm şi să lansăm Regulamentul privind procedura de subscriere şi răscumpărare prin internet a titlurilor de participare emise de organismele de plasament colectiv şi pentru modificarea şi completarea Regulamentului ASF nr. 9/2014 privind autorizarea şi funcţionarea societăţilor de administrare a investiţiilor, a organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare şi a depozitarilor organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare, precum şi pentru modificarea şi completarea Regulamentului ASF nr. 10/2015 privind administrarea fondurilor de investiţii alternative
Reamintesc faptul că acest regulament introduce o serie de prevederi noi, după cum urmează:
Sunt încredințat că toate aceste elemente noi vor conduce la dezvoltarea pieței de capital prin creșterea numărului de conturi de retail. Misiunea noastră este de a continua procesul de informatizare și dezvoltare de aplicații IT astfel încât să realizăm dezideratul „ Piața de Capital la un click distanț