București, 9 octombrie 2020 – Analiza comparativă a valorilor celor trei indicatori specifici calculați de Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) pentru a stabili gradul de conformare a conduitei societăților de asigurare relevă următoarea situație: șapte societăți de asigurare se încadrează într-un grad bun de conformare, o societate de asigurare se situează într-un grad de conformare redus, iar o altă societate de asigurări are un grad mediu de conformare în ceea ce privește respectarea drepturilor și a nevoilor financiare ale consumatorilor săi, dar se încadrează la un grad de conformitate redus privind ceilalți indicatori.
Analiza indicatorilor specifici activității de protecție a consumatorilor pentru piața asigurărilor – reasigurărilor a fost efectuată pentru societățile de asigurare care au înregistrat cele mai multe petiții și informări de neconformitate[1] la Autoritatea de Supraveghere Financiară. Au fost luate în calcul 17.745 de petiții și informări de neconformitate unice soluționate la A.S.F., transmise doar pentru societățile de asigurare din România autorizate de către A.S.F.
Cei trei indicatori, care au fost creați după modele utilizate la nivel internațional, sunt:
Pe baza analizei acestor indicatori a fost realizată o încadrare a entităților supravegheate și/sau reglementate de către A.S.F., în grade de conformare bune, medii și reduse, în funcție de plafoanele de 100%, 101% - 200% și peste 200% astfel: valorile indicatorilor sub nivelul de referință al pieţei de 100% denotă un grad bun de conformare. Indicatorii cu valori între 100% şi 200% denotă un grad mediu de conformare. Indicatorii cu valori peste 200% denotă un grad scăzut de conformare.
Un procent cât mai mic al indicatorului respectiv arată un grad cât mai mare de conformitate.
Analiza indicatorilor specifici activității de protecție a consumatorilor pentru piața asigurărilor – reasigurărilor în semestrul I al anului 2020 poate fi consultată AICI.
***
[1] În acord cu dispozițiile art. 4 alin. (25) din Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări, în semestrul I al anului 2020 au fost gestionate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, separat de petiții, informări privind nerespectarea cadrului legal de către asigurători - informări de neconformitate - care sunt transmise de către cesionari sau împuterniciți ai acestora, în baza unor contracte de cesiune de creanță încheiate cu persoanele prejudiciate în dosarele de daună RCA.
*********
Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.