Referitor la aprecierea vehiculată în mass-media conform căreia „șoferii care au asigurarea Casco ar putea scăpa de cea obligatorie”, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor face următoarele precizări:
Orice proprietar de vehicul are obligația să dețină o asigurare de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (RCA), indiferent dacă încheie sau nu o asigurare facultativă CASCO pentru același vehicul.
Această obligație de asigurare este prevăzută de Directivele specifice ale Uniunii Europene, perfecționate în timp și aflate astăzi la a 6-a generație. Prin urmare, obligația de asigurare RCA trebuie să se regăsească și în legislația aplicabilă în România, la fel ca în toate celelalte state membre.
De asemenea, indiferent de politicile de vânzări și marketing ale societăților de asigurare cu privire la asigurările obligatorii RCA, tarifele de primă aferente acestor asigurări trebuie calculate pe baze actuariale pentru limitele de despăgubire stabilite de reglementările în vigoare, astfel încât să garanteze permanent îndeplinirea obligațiilor asumate față de asigurați.
“Răspunderea civilă auto este o asigurare obligatorie reglementată în toate țările, este o asigurare de protecție pentru terți și nu este nicidecum o taxă, ci o modalitate de protecție materială și socială”, a declarat Angela Toncescu, președintele CSA.
4 noiembrie 2010
www.asfromania.ro uses cookies to personalize and improve your experience on our website. Before continuing to browse www.asfromania.ro, please take the time to read and understand the content of the Cookie Policy. By continuing to browse our website you confirm your acceptance of the use of cookies according to the Cookie Policy.