Produse de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări (PRIIPs)
EIOPA - Consultare publică privind modificarea Regulamentului Delegat al Comisiei Europene (EU) nr. 2017/653 privind documentul cu informatii esențiale (KID) pentru produsele de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări (PRIIPs)
În data de 8 noiembrie 2018 a fost publicat pe site-ul EIOPA, un proiect comun al celor trei autorități europene, ESAs, pentru amendarea Regulamentului Delegat nr. 2017/653, împreună cu tabelul aferent transmiterii comentariilor de către părțile interesate. Mai multe detalii găsiți AICI.
Termenul limită pentru transmitere este 6 decembrie 2018.
***
Comunicat referitor la aplicarea prevederilor Regulamentului nr. 1286/2014
Având în vedere aplicarea Regulamentului 1286/2014, începând cu 1 ianuarie 2018 și faptul că informațiile esențiale din documentul cu informații cheie (KID) aferent produselor de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări prevăzute de acesta se regăsesc ca cerințe obligatorii aplicabile anterior încheierii contractelor de asigurare și în prevederile art. 52 alin. (1) și (2) din Ordinul CSA nr. 23/2009 pentru punerea în aplicare a Normelor privind informaţiile pe care asigurătorii şi intermediarii în asigurări trebuie să le furnizeze clienţilor, precum şi alte elemente pe care trebuie să le cuprindă contractul de asigurare, cu modificările și completările ulterioare,
precizăm faptul că obligația de prezentare a acestor informații unor clienți sau potențiali clienți, de către asigurători sau intermediarii de asigurări este îndeplinită prin aplicarea prevederilor regulamentului, adică prezentarea KID-ului.
Regulamentul (UE) nr. 1286/2014 al Parlamentului și al Consiliului din 26 noiembrie 2014 privind documentele cu informații esențiale referitoare la produsele de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări (PRIIP),modificat prin Regulamentul (UE) nr. 2340/2016 al Parlamentului si al Consiliului din 14 decembrie 2016 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1286/2014 privind documentele cu informații esențiale referitoare la produsele de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări în ceea ce privește data de aplicare, va fi aplicabil în toate Statele Membre ale Uniunii Europene, începând cu data de 01.01.2018.
Entitățile din Uniunea Europeană care emit sau vând produse de investiții pentru retail, printre care se numără și societățile de asigurare care vând produse de asigurare de viață cu componentă investițională, vor fi obligate să furnizeze clienților un document cu informații esențiale despre produsul în cauză.
Prezentate sub denumirea de PRIIPs (packaged retail investment and insurance products- produse de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări), conform Regulamentului, aceste produse de investiții specifice includ, printre altele, contractele de asigurare de viață cu o componentă investițională unit-linked și contractele de asigurare de viață tradiționale cu participare la profit (produsele menționate fac parte din clasele de asigurare menționate la punctele 1 și 3 Secțiunea C, Anexa nr. 1 la Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activității de asigurare şi reasigurare) .
Regulamentul definește "produsul de investiții bazat pe asigurări" ca fiind un produs cu o durată sau o valoare de răscumpărare, care este expusă, parțial sau integral, direct sau indirect, fluctuațiilor pieței. Produsele de asigurare care nu oferă oportunități de investiții și depozitele cu expunere numai la ratele dobânzii sunt excluse din domeniul de aplicare a Regulamentului.
Regulamentul nu aduce atingere dreptului statelor membre de a reglementa furnizarea informațiilor esențiale referitoare la produsele care nu intră în domeniul său de aplicare.
Creatorii de PRIP - societățile de asigurare și firmele de investiții - trebuie să elaboreze, înainte de lansarea produsului pe piață, documentul cu informații esențiale despre PRIPs-urile pe care le creează, denumit pe scurt - KID – key information document.
Regulamentul se aplică și persoanelor care oferă consultanță si/sau vând astfel de produse; în domeniul asigurărilor, aceste persoane sunt distribuitorii produselor de asigurare care intră în categoria produselor de investiții bazate pe asigurări.
KID este un document de sine stătător, separat în mod clar de materialele de marketing. Acesta nu conține trimiteri la materiale de marketing, dar poate face trimiteri la alte documente, inclusiv la prospect dacă este cazul și numai atunci când trimiterea are legătură cu informații care trebuie incluse în documentul cu informații esențiale.
"Date fiind dificultățile cu care se confruntă mulți dintre investitorii individuali pentru a înțelege terminologia financiară specializată, o atenție deosebită ar trebui acordată vocabularului și stilului de redactare utilizate în document", se precizează în Regulament.
Regulamentul prevede norme uniforme privind formatul și conținutul KID pentru a oferi investitorilor individuali/clienților posibilitatea de a înțelege și de a compara caracteristicile esențiale și riscurile PRIIP, precum și formatul standard obligatoriu al KID-ului.
Regulamentul PRIIPs este completat de Regulamentului Delegat 653/2017 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1286/2014 privind documentele cu informații esențiale referitoare la produsele de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări (PRIIP), prin stabilirea unor standarde tehnice de reglementare privind modul de prezentare, conținutul, revizuirea și modificarea documentelor cu informații esențiale, precum și condițiile de îndeplinire a cerinței de a furniza astfel de documente.
Printre altele, în conținutul KID trebuie precizate informații despre existența unei perioade în care este posibilă renunțarea la contract fără penalizări sau anularea, o mențiune a perioadei minime de deținere recomandate, despre posibilitatea de a răscumpăra polița de asigurare înainte de scadență și condițiile aferente, inclusiv toate tarifele și penalitățile aplicabile, având în vedere profilul de risc, randamentul PRIIP și evoluția pieței pe care o vizează acesta.
In conformitate cu prevederile Regulamentului Delegat (UE) nr. 1094/2016 al Comisiei din 14 iulie 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1286/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește intervenția în cazul produselor, în cazul nerespectării prevederilor în vigoare, EIOPA (Autoritatea Europeană pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale) poate să interzică sau să restrângă temporar în Uniune comercializarea, distribuirea sau vânzarea anumitor PRIIPs-uri. De asemenea, autoritățile naționale competente sunt abilitate să impună, în conformitate cu dreptul intern, cel puțin următoarele sancțiuni și măsuri administrative: suspendarea sau interzicerea distribuției unui PRIIP, avertisment public care indică persoana responsabilă și natura încălcării, interzicerea furnizării unui document cu informații esențiale care nu respectă cerințele legale și impunerea publicării unei noi versiuni, amenzi administrative.
Directiva 97/2016 privind distribuția de asigurări - IDD completează prin cerințe suplimentare referitoare la activitatea de distribuție a produselor de investiții bazate pe asigurări, măsurile de protecție a investitorilor individuali/clienților, instituite prin prevederile Regulamentului (UE) nr. 1286/2014.
Documente utile:
– Regulamentul (UE) nr. 1286/2014 al Parlamentului si al Consiliului din 26 noiembrie 2014 privind documentele cu informații esențiale referitoare la produsele de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări (PRIIP)– document anexat;
- Regulamentului Delegat (UE) nr. 1904/2016 al Comisiei din 14 iulie 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1286/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește intervenția în cazul produselor )– document anexat;
- Regulamentul (UE) nr. 2340/2016 al Parlamentului si al Consiliului din 14 decembrie 2016 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1286/2014 privind documentele cu informații esențiale referitoare la produsele de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări în ceea ce privește data de aplicare)– document anexat;
- Regulamentului Delegat 653/2017 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1286/2014 privind documentele cu informații esențiale referitoare la produsele de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări (PRIIP), prin stabilirea unor standarde tehnice de reglementare privind modul de prezentare, conținutul, revizuirea și modificarea documentelor cu informații esențiale, precum și condițiile de îndeplinire a cerinței de a furniza astfel de documente – document anexat;
- Comunicare a Comisiei nr. 2017/C 218/02 - Orientări privind aplicarea Regulamentului (UE) nr. 1286/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind documentele cu informații esențiale referitoare la produsele de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări (PRIIP) – document anexat;
- KID 1 – model completat pentru un produs de asigurare tradițional cu participare la profit;
- KID 2 – model completat pentru un produs de asigurare cu componentă investițională unit-linked
Atenționare!
Precizăm că modelele de KID prezentate au rol de a familiariza consumatorii de produse de asigurare cu tipul de informații pe care îl vor regăsi în KID-urile aferente celor mai întâlnite produse PRIIP disponibile pe piața românească.
Aceste modelele de KID au fost discutate cu societățile de asigurare membre UNSAR autorizate să creeze și să distribuie produse din categoria celor care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1286/2014.
Prezentarea acestor modele se datorează faptului că formatul standard al KID din Regulament PRIIPs nu are exemple de completare, iar Regulamentul nr. 653/2017 este foarte detaliat.
Aceste modele nu reprezintă un standard al informațiilor furnizate pentru creatorii de PRIIP, fiecare KID conținând informații și date aferente produsului de asigurare vândut de fiecare creator de PRIIP.
Link-uri utile:
Autoritățile de supraveghere europene – Comitetul comun , AICI