Situația dosarelor de daună RCA deschise și avizate de societățile de asigurare în trimestrul al treilea al anului 2019

București, 19 decembrie 2019 – Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a realizat o analiză a dosarelor de daună aferente polițelor auto obligatorii (RCA), avizate de societățile de asigurare în trimestrul al treilea al anului 2019.

Societățile de asigurare au avizat, în perioada de referință, un număr de 93.392 de dosare de daună în baza polițelor de asigurare de răspundere civilă obligatorie (RCA), cu 5,92% mai mult față de trimestrul al doilea din 2019. Durata medie de plată, la nivel de piață, a dosarelor de daună, avizate pentru pagube materiale, a fost de 19,82 zile/dosar.

Cele mai multe dosare de daună au fost avizate, în trimestrul III al anului 2019, la societatea Euroins S.A., respectiv 32.825 dosare, și la societatea City Insurance S.A. – 30.949 dosare.

Două societăți de asigurare au cumulat aproape 70% din numărul total al dosarelor de daună RCA avizate în trimestrul al treilea din 2019: Euroins S.A. (35,15% din total piață) și City Insurance S.A. (33,14%). Celelalte societăți de asigurare au sub 8,5%, fiecare, din numărul total al dosarelor RCA avizate în această perioadă.

Două societăți de asigurare au înregistrat o scădere a numărului dosarelor de daună avizate în trimestrul III al anului 2019, față de trimestrul II al aceluiași an: Asirom VIG S.A. (-16,76%) și Generali România S.A. (-8,74%).

Șapte societăți de asigurare au înregistrat o creștere a numărului dosarelor de daună avizate în intervalul iulie-septembrie 2019, în comparație cu trimestrul II al anului 2019: Grawe România S.A. (+18,00%), City Insurance S.A. (+10,48%), Euroins S.A. (+7,72%), Omniasig VIG S.A. (+6,70%), Uniqa Asigurări S.A. (+2,44%), Groupama S.A. (+2,05%) și Allianz-Țiriac S.A. (+0,63%).

Din punct de vedere al obiectului pretențiilor de despăgubire formulate în cele 93.392 dosare de daună, un număr de 82.013 dosare (87,82%) au fost avizate pentru pagube materiale, 3.218 dosare (3,44%) pentru vătămări corporale/decese, iar 8.161 dosare (8,74%) reprezintă dosare de regres.

Din modul de soluționare a dosarelor de daună, la data transmiterii raportărilor către ASF, rezultă că:

  • 56,11% din total piață RCA (52.404 dosare) sunt dosare plătite de către asigurători până la data raportărilor;
  • 42,81% din total piață RCA (39.977 dosare) sunt dosare nefinalizate la data raportărilor;
  • 1,08% din total piață RCA (1.011 dosare) sunt dosare respinse de la plată de către asigurători.

În trimestrul al treilea al anului 2019, au fost achitate valori de despăgubire în sumă totală de 275.134.574 lei, din care 237.241.362 lei (86,23% din total) pentru pagube materiale, 12.890.605 lei (4,68% din total) pentru vătămări corporale și deces și 25.002.607 (9,09% din total) pentru dosare de regres.

Potrivit legislației în vigoare, asigurătorii RCA au obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat printr-o poliță de asigurare obligatorie auto RCA, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăși limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliței de asigurare RCA, asigurătorii acordă despăgubiri în formă bănească pentru:

a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;

b) pagube materiale;

c) pagube reprezentând consecința lipsei de folosință a vehiculului avariat;

d) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana păgubită.

 

Analiza cu privire la situația dosarelor de daună RCA deschise și avizate de societățile de asigurare, în trimestrul al treilea al anului 2019, poate fi consultată AICI.

*********

Despre ASF

ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.