Piața pensiilor private în trimestrul I al anului 2021

București, 8 iunie 2021 – Piața pensiilor private a fost cel mai puțin afectată de pandemia COVID-19, având în vedere politica de economisire și de investire pe termen lung. Pe parcursul timpului au existat episoade de volatilitate care au marcat fondurile de pensii private, însă activele acestora au înregistrat, per ansamblu, creșteri de la perioadă la perioadă.

La finalul lunii martie a anului 2021, fondurile de pensii private (Pilon II și Pilon III) au cumulat 83,34 miliarde lei în active totale, cu 33% mai mult comparativ cu anul anterior. Ca pondere în PIB, activele totale ale sistemului de pensii private au înregistrat un nivel de 7,9%.

Ponderea investițiilor în instrumente cu venit fix reprezenta, la sfârșitul primului trimestru al anului, 71% din totalul portofoliului investițional al fondurilor de pensii private, în timp ce 24% au investiții în acțiuni.

 

Fondurile de pensii administrate privat - Pilonul II (ianuarie-martie 2021)

  • valoarea totală a activelor - 80,24 miliarde lei;
  • valoarea activelor nete - 80,19 miliarde lei;
  • numărul participanților - 7,68 milioane persoane;
  • contribuția medie a participanților - 197 lei/participant;
  • contribuțiile virate în sistemul de pensii administrate privat - 2,42 miliarde lei;
  • rata medie ponderată de rentabilitate - 6,10%;
  • valoarea medie a activului unui participant - 10.670 lei;
  • plăți ale activului personal net către participanți – circa 64 milioane lei pentru 3.991 participanți și beneficiari.

 

Fondurile de pensii facultative – Pilonul III (ianuarie-martie 2021)

  • valoarea totală a activelor nete - 3,10 miliarde lei;
  • numărul de participanți înregistrați în sistemul pensiilor facultative - 534.760 persoane;
  • contribuția medie - 145 lei/participant;
  • contribuțiile virate în sistemul de pensii facultative - 92 milioane lei;
  • rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii facultative cu grad de risc ridicat - 9,09%;
  • rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii facultative cu grad de risc mediu - 7,79%;
  • valoarea medie a unui cont - 5.797 lei;
  • plăți ale activului personal net către participanți - aproximativ 27 milioane lei pentru 2.587 participanți și beneficiari.

Raportul exhaustiv cu privire la evoluția pieței pensiilor private, în primul trimestru al anului 2021, poate fi consultat AICI.

 

*********

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară

 

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro

Politica Cookie

www.asfromania.ro utilizează fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru. Inainte de a continua navigarea pe www.asfromania.ro , te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.