Desemnare membrii Consiliului de Administrație al Fondului de Garantare a Asiguraților

București, 27 august 2020 - Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară i-a desemnat, în cadrul ședinței din data de 26 august 2020, pe cei trei membri numiți de Autoritate în cadrul Consiliului de Administrație al Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA).

În urma încheierii procesului de selecție a candidaților au fost desemnați, pentru un mandat de cinci ani, doamna Carmen Daniela Radu în calitate de membru și de Președinte al Consiliului de Administrație al FGA și domnii Nicolae Istudor și Mihai Păunică în calitate de membri ai Consiliului de Administrație. 

Cei trei membri ai Consiliului de Administrație al FGA își vor exercita mandatul începând cu data de 27 august 2020.

Potrivit legii, Consiliul de Administrație al Fondului de Garantare a Asiguraților este format din cinci membri, dintre care doi sunt desemnați de Ministerul Finanțelor Publice, iar trei de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, dintre care este ales și Președintele Consiliului de Administrație.

 

*********

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.