• Acasa Noutăți
    ESMA avertizează firmele de investiții și investitorii cu privire la riscurile care decurg din plata pentru fluxul de ordine și din anumite practici ale "brokerilor cu comision zero"

ESMA avertizează firmele de investiții și investitorii cu privire la riscurile care decurg din plata pentru fluxul de ordine și din anumite practici ale "brokerilor cu comision zero"

ESMA a publicat, în data de 13.07.2021, o declarație prin intermediul căreia avertizează firmele de investiții și investitorii cu privire la riscurile care decurg din plata pentru fluxul de ordine (PFOF) și din anumite practici ale "brokerilor cu comision zero".

PFOF este practica brokerilor de a primi plăți de la terți pentru direcționarea ordinelor clienților către aceștia ca locuri de executare.

Primirea de PFOF de la terți de către o firmă care execută ordinele clienților produce un conflict de interese clar între firmă și clienții săi, deoarece stimulează firma să aleagă terțul care oferă cea mai mare plată, mai degrabă decât cel mai bun rezultat posibil pentru clienții săi. În cazul executării ordinelor clienților de retail, cel mai bun rezultat posibil trebuie să fie determinat în funcție de contraprestația totală, reprezentând prețul instrumentelor financiare și costurile legate de executare.


Firmele trebuie să evalueze cu rigurozitate dacă, prin primirea PFOF, sunt în măsură să respecte cerințele relevante ale MiFID II, în special cele referitoare la adoptarea tuturor măsurilor pentru a obține cel mai bun rezultat posibil pentru clienții lor, în ceea ce privește conflictele de interese și stimulentele.

Mai multe detalii cu privire la acest subiect puteți găsi accesând declarația ESMA la următorul link: https://www.esma.europa.eu/sites/default/files/library/esma35-43-2749_esma_public_statement_pfof_and_zero-commission_brokers.pdf 

Politica Cookie

www.asfromania.ro utilizează fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru. Inainte de a continua navigarea pe www.asfromania.ro , te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.