Facebook LinkedIn

Legea nr. 272/2013 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 98/2006, a OUG nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului şi a Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor

(Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 656 din 25/10/2013).
   
Parlamentul României adoptă prezenta lege.

   Art. I. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2006 privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit, a societăţilor de asigurare şi/sau de reasigurare, a societăţilor de servicii de investiţii financiare şi a societăţilor de administrare a investiţiilor dintr-un conglomerat financiar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.023 din 22 decembrie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 152/2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
   1.La articolul 2 alineatul (1), punctele 5 şi 6 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "5. entitate reglementată - o instituţie de credit, o societate de asigurare, o societate de reasigurare, o societate de servicii de investiţii financiare, o firmă de investiţii, o societate de administrare a investiţiilor sau un administrator de fonduri de investiţii alternative, autorizată/autorizat în România sau într-un alt stat membru;
    6. societate de administrare a investiţiilor - o societate de administrare a investiţiilor în sensul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, precum şi o societate de administrare a investiţiilor dintr-un stat terţ, care ar necesita o autorizaţie în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012, dacă ar avea sediul social pe teritoriul României;".
   2.La articolul 2 alineatul (1), după punctul 6 se introduce un nou punct, punctul 61, cu următorul cuprins:
    "61. administrator de fonduri de investiţii alternative - un administrator al unui fond de investiţii alternative în sensul art. 4 alin. (1) lit. (b), (l) şi (ab) din Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 8 iunie 2011 privind administratorii fondurilor de investiţii alternative şi de modificare a Directivelor 2003/41/CE şi 2009/65/CE şi a Regulamentelor (CE) nr. 1.060/2009 şi (UE) nr. 1.095/2010 sau un administrator al unui fond de investiţii alternative al cărui sediu social se află într-un stat terţ şi care ar necesita o autorizaţie în conformitate cu prevederile directivei respective dacă ar avea sediul social pe teritoriul României;".
   3.La articolul 2 alineatul (1), punctul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "8. reguli sectoriale - legislaţia naţională şi legislaţia europeană direct aplicabilă referitoare la supravegherea prudenţială a entităţilor reglementate;".
   4.La articolul 2 alineatul (1) punctul 9, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "c) o societate de servicii de investiţii financiare sau o firmă de investiţii. Aceste entităţi reprezintă sectorul serviciilor de investiţii;".
   5.La articolul 2 alineatul (1) punctul 9, litera d) se abrogă.
   6.La articolul 2 alineatul (1), punctul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "13. grup - un grup de entităţi, format dintr-o societate-mamă, filialele sale şi entităţile în care societatea-mamă sau filialele sale deţin o participaţie, precum şi un grup de entităţi legate între ele printr-o relaţie, alta decât cea dintre o societate-mamă şi o filială, respectiv o relaţie în următorul sens:
    a) o entitate şi una sau mai multe entităţi sunt conduse pe o bază unică, în virtutea unui contract încheiat cu acea entitate ori a prevederilor din statutul sau actul constitutiv al acelor entităţi;
    b) organele de administrare, de conducere sau de supraveghere ale uneia sau mai multor entităţi sunt formate din aceleaşi persoane reprezentând majoritatea, aflate în funcţie în cursul exerciţiului financiar şi până la întocmirea situaţiilor financiare consolidate.
    Orice subgrup al unui grup se consideră a fi un grup pentru scopurile prezentei ordonanţe de urgenţă;".
   7.La articolul 2 alineatul (1), după punctul 13 se introduce un nou punct, punctul 131, cu următorul cuprins:
    "131. control - relaţia dintre o societate-mamă şi o filială, în toate cazurile prevăzute la pct. 10, sau o relaţie similară între orice persoană fizică sau juridică şi o entitate;".
   8.La articolul 2 alineatul (1), punctele 14, 15 şi 17 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "14. legături strânse - o situaţie în care două sau mai multe persoane fizice sau juridice sunt legate între ele printr-o relaţie de control sau participaţie. O situaţie în care două sau mai multe persoane fizice sau juridice sunt legate permanent de una şi aceeaşi persoană printr-o relaţie de control este de asemenea privită ca reprezentând o legătură strânsă între astfel de persoane;
    15. conglomerat financiar - un grup sau subgrup în care o entitate reglementată este liderul grupului sau subgrupului sau în care cel puţin una dintre filialele din grup sau subgrup este o entitate reglementată şi care îndeplineşte următoarele condiţii:
    a) în cazul în care o entitate reglementată este liderul grupului sau subgrupului:
    (i) aceasta este o societate-mamă a unei entităţi din sectorul financiar, o entitate care deţine o participaţie într-o entitate din sectorul financiar sau o entitate legată cu o entitate din sectorul financiar printr-o relaţie în sensul pct. 13 lit. a) şi b);
    (ii) cel puţin una dintre entităţile din grup sau subgrup este din sectorul asigurărilor şi cel puţin una este din sectorul bancar sau al serviciilor de investiţii; şi
    (iii) activităţile consolidate sau agregate ale entităţilor din grup sau subgrup desfăşurate în sectorul asigurărilor şi cele ale entităţilor care îşi desfăşoară activitatea în sectorul bancar şi al serviciilor de investiţii sunt semnificative în sensul prevederilor art. 3 alin. (2) sau ale art. 4; sau
    b) în cazul în care nicio entitate reglementată nu este liderul grupului sau subgrupului:
    (i) activităţile grupului sau subgrupului se desfăşoară în principal în sectorul financiar în sensul prevederilor art. 3 alin. (1);
    (ii) cel puţin una dintre entităţile din grup sau subgrup este din sectorul asigurărilor şi cel puţin una este din sectorul bancar sau al serviciilor de investiţii; şi
    (iii) activităţile consolidate sau agregate ale entităţilor din grup sau subgrup desfăşurate în sectorul asigurărilor şi cele ale entităţilor care îşi desfăşoară activitatea în sectorul bancar şi al serviciilor de investiţii sunt semnificative în sensul prevederilor art. 3 alin. (2) sau ale art. 4;
    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  . . . . . . . . .
    17. autorităţi competente - autorităţile din România sau dintr-un alt stat membru, care sunt împuternicite prin lege ori alte reglementări să supravegheze instituţiile de credit, societăţile de asigurare, societăţile de reasigurare, societăţile de servicii de investiţii financiare, firmele de investiţii, societăţile de administrare a investiţiilor sau administratorii de fonduri de investiţii alternative, fie la nivel individual, fie la nivelul grupului;".
   9.La articolul 2 alineatul (1) punctul 18, literele a) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "18. autorităţi competente relevante:
    a) autorităţile competente din România sau dintr-un alt stat membru, responsabile cu supravegherea sectorială la nivel consolidat a oricăreia dintre entităţile reglementate dintr-un conglomerat financiar, în special a societăţilor-mamă la nivel de sector;
    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . .
    c) alte autorităţi competente implicate, dacă autorităţile prevăzute la lit. a) şi b) apreciază ca fiind necesar. Până la adoptarea de către Comisie a standardelor tehnice de reglementare referitoare la procedurile şi criteriile specifice de determinare a «autorităţilor competente relevante», această apreciere ia în considerare în special cota de piaţă deţinută de entităţile reglementate ale conglomeratului în alte state membre, în special dacă aceasta depăşeşte 5%, precum şi importanţa în cadrul conglomeratului a oricărei entităţi reglementate stabilite într-un alt stat membru."
   10.La articolul 2 alineatul (1), punctul 20 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "20. riscul de concentrare - toate expunerile la risc care implică o pierdere potenţială suficient de mare pentru a înrăutăţi solvabilitatea sau poziţia financiară în general a entităţilor reglementate dintr-un conglomerat financiar şi care sunt cauzate de riscul de contrapartidă/riscul de credit, riscul de investiţii, riscul de asigurare, riscul de piaţă, alte riscuri sau o combinaţie ori o interacţiune a acestor riscuri;".
   11.La articolul 2, alineatul (2) se abrogă.
   12.La articolul 3, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "Art. 3. - (1) Activităţile unui grup se desfăşoară în principal în sectorul financiar, dacă raportul dintre totalul activului bilanţier al entităţilor reglementate şi al celor nereglementate din sectorul financiar, din cadrul grupului, şi totalul activului bilanţier al grupului în ansamblul său depăşeşte 40%.
    (2) Activităţile din diferite sectoare financiare sunt semnificative dacă, pentru fiecare sector financiar, media aritmetică între raportul dintre totalul activului bilanţier al acelui sector financiar şi totalul activului bilanţier al entităţilor din sectorul financiar din cadrul grupului şi raportul dintre cerinţele de solvabilitate ale aceluiaşi sector financiar şi totalul cerinţelor de solvabilitate ale entităţilor din sectorul financiar din cadrul grupului depăşeşte 10%."
   13.La articolul 3, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) şi (5), cu următorul cuprins:
    "(4) Societăţile de administrare a investiţiilor se adaugă la sectorul de care aparţin în cadrul grupului. Dacă nu aparţin exclusiv de un singur sector din cadrul grupului, atunci se vor lua în considerare în cadrul celui mai puţin important sector financiar.
    (5) Administratorii de fonduri de investiţii alternative se adaugă la sectorul de care aparţin în cadrul grupului. Dacă nu aparţin exclusiv de un singur sector din cadrul grupului, atunci se vor lua în considerare în cadrul celui mai puţin important sector financiar."
   14.Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 4. - (1) Activităţile intersectoriale se prezumă, de asemenea, a fi semnificative, dacă totalul activului bilanţier al sectorului financiar cel mai puţin important din grup depăşeşte echivalentul în lei a 6 miliarde euro.
    (2) În cazul în care grupul nu atinge pragul prevăzut la art. 3 alin. (2), autorităţile competente relevante pot decide, de comun acord, să nu considere grupul un conglomerat financiar şi să nu aplice prevederile referitoare la concentrarea riscurilor, tranzacţiile intragrup sau la mecanismele de control intern şi la procesele de administrare a riscurilor, dacă ele apreciază că includerea grupului în sfera de aplicare a supravegherii suplimentare ori că aplicarea unor astfel de prevederi nu este necesară sau nu ar fi corespunzătoare ori ar genera confuzie în raport cu obiectivele supravegherii suplimentare.
    (3) În cazul în care grupul atinge pragul prevăzut la art. 3 alin. (2), dar sectorul financiar cel mai puţin important din grup nu depăşeşte echivalentul în lei a 6 miliarde euro, autorităţile competente relevante pot decide, de comun acord, să nu considere grupul un conglomerat financiar şi să nu aplice prevederile referitoare la concentrarea riscurilor, tranzacţiile intragrup sau la mecanismele de control intern şi la procesele de administrare a riscurilor, dacă ele apreciază că includerea grupului în sfera de aplicare a supravegherii suplimentare ori că aplicarea unor astfel de prevederi nu este necesară sau nu ar fi corespunzătoare ori ar genera confuzie în raport cu obiectivele supravegherii suplimentare.
    (4) Deciziile luate în conformitate cu prezentul articol sunt notificate celorlalte autorităţi competente implicate şi sunt făcute publice, mai puţin în situaţii excepţionale."
   15.La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) să excludă o entitate din calculul rapoartelor, în cazurile menţionate la art. 17, cu excepţia cazului în care entitatea s-a mutat dintr-un stat membru într-un stat terţ şi există dovezi care atestă faptul că entitatea şi-a schimbat sediul pentru a eluda reglementările;".
   16.La articolul 5 alineatul (1), după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:
    "c) să excludă una sau mai multe participaţii deţinute în sectorul mai puţin important, dacă aceste participaţii sunt hotărâtoare pentru identificarea unui conglomerat financiar şi împreună prezintă un interes neglijabil în raport cu obiectivele de supraveghere suplimentară."
   17.Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 6. - Pentru aplicarea prevederilor art. 3, autorităţile competente relevante pot, în cazuri excepţionale şi de comun acord, să înlocuiască criteriul bazat pe totalul activului bilanţier cu unul sau mai mulţi dintre următorii parametri ori să adauge unul sau mai mulţi dintre aceştia, respectiv structura veniturilor, activităţile din afara bilanţului, activele totale aflate în administrare, dacă apreciază că aceştia prezintă o relevanţă deosebită pentru scopurile supravegherii suplimentare în baza prezentei ordonanţe de urgenţă."
   18.La articolul 8, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
    "(3) Autorităţile competente reevaluează, anual, derogările de la aplicarea supravegherii suplimentare şi revizuiesc indicatorii cantitativi prevăzuţi în cadrul art. 3 şi 4, precum şi evaluările de risc efectuate pentru grupurile financiare."
   19.Articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 9. - (1) Autorităţile competente din România care au autorizat entităţile reglementate identifică, pe baza prevederilor art. 2-8 şi ale art. 10-14, orice grup care intră în sfera de aplicare a supravegherii suplimentare. În acest scop:
    a) autorităţile competente din România care au autorizat entităţi reglementate din cadrul grupului trebuie să coopereze strâns, inclusiv cu autorităţi competente din alte state membre;
    b) dacă o autoritate competentă din România apreciază că o entitate reglementată autorizată de către acea autoritate competentă este membră a unui grup care poate fi un conglomerat financiar, ce nu a fost încă identificat, respectiva autoritate competentă trebuie să comunice opinia sa celorlalte autorităţi competente implicate şi Comitetului comun al autorităţilor europene de supraveghere, instituit prin art. 54 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE şi de abrogare a Deciziei nr. 2009/78/CE a Comisiei, respectiv din Regulamentul (UE) nr. 1.094/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări şi pensii ocupaţionale), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE şi de abrogare a Deciziei 2009/79/CE a Comisiei şi din Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE şi de abrogare a Deciziei 2009/77/CE a Comisiei, denumit în continuare Comitet comun.
    (2) Coordonatorul desemnat în conformitate cu prevederile art. 26 informează societatea-mamă lider de grup sau, în absenţa societăţii-mamă, entitatea reglementată cu cel mai mare total al activului bilanţier din cel mai important sector financiar din grup că grupul a fost identificat ca un conglomerat financiar, precum şi asupra desemnării coordonatorului. De asemenea, coordonatorul informează autorităţile competente care au autorizat entităţile reglementate din grup şi autorităţile competente ale statului membru în care societatea financiară holding mixtă îşi are sediul central, precum şi Comitetul comun."
   20.La articolul 13, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) În vederea aplicării unei astfel de supravegheri suplimentare, cel puţin una dintre entităţi trebuie să fie o entitate reglementată în sensul prevederilor art. 1 şi trebuie să fie îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 2 pct. 15 lit. a) subpct. (ii) sau lit. b) subpct. (ii) şi art. 2 pct. 15 lit. a) subpct. (iii) sau lit. b) subpct. (iii)."
   21.La articolul 16 alineatul (1), literele a) -c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "a) o instituţie de credit, o instituţie financiară sau o societate prestatoare de servicii auxiliare;
    b) o societate de asigurare, o societate de reasigurare sau o societate holding de asigurare;
    c) o societate de servicii de investiţii financiare sau o firmă de investiţii;".
   22.La articolul 16, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Cerinţele suplimentare de adecvare a capitalului se calculează prin aplicarea, în conformitate cu decizia coordonatorului, luată după consultarea cu celelalte autorităţi competente relevante şi cu entităţile reglementate din conglomeratul financiar, a uneia dintre următoarele metode: metoda consolidării contabile sau metoda deducerii şi agregării."
   23.La articolul 16, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
    "(3) În termen de 2 ani de la adoptarea de către Comisie a standardelor tehnice de implementare referitoare la asigurarea de condiţii uniforme pentru aplicarea metodelor de calcul prevăzute la alin. (2), autorităţile competente vor lua măsuri pentru implementarea unor formulare de raportare cu conţinut uniform şi vor determina frecvenţa şi datele pentru raportarea calculelor menţionate în cadrul art. 15."
   24.La articolul 24, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alineatele (6) şi (7), cu următorul cuprins:
    "(6) Entităţile reglementate transmit autorităţii competente, cu o frecvenţă de 6 luni, detalii la nivelul conglomeratului financiar cu privire la structura juridică, de guvernanţă şi organizatorică, inclusiv a tuturor entităţilor reglementate, a filialelor nereglementate şi a sucursalelor semnificative.
    (7) Entităţile reglementate publică, la nivelul conglomeratului financiar, anual, fie integral, fie prin referinţe la informaţii echivalente, descrierea structurii lor juridice, de guvernanţă şi organizatorice."
   25.După articolul 24 se introduce un nou articol, articolul 241, cu următorul cuprins:
    "Art. 241. - Autorităţile competente armonizează practicile de supraveghere suplimentară a mecanismelor de control intern şi a proceselor de administrare a riscurilor prevăzute la art. 24 din prezenta ordonanţă de urgenţă cu cele aferente procesului de verificare realizat în baza art. 166 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 248 din Directiva nr. 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II) (reformată)."
   26.La articolul 26 alineatul (3), literele b) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "b) în cazul în care cel puţin două entităţi reglementate cu sediul social în state membre au ca societate-mamă aceeaşi societate financiară holding mixtă şi una dintre aceste entităţi a fost autorizată în statul membru în care se află sediul central al societăţii financiare holding mixte, coordonator este autoritatea competentă a entităţii reglementate autorizate în acel stat membru;
    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    e) în cazul în care cel puţin două entităţi reglementate cu sediul social în state membre au ca societate-mamă aceeaşi societate financiară holding mixtă şi niciuna dintre aceste entităţi nu a fost autorizată în statul membru în care se află sediul central al societăţii financiare holding mixte, coordonator este autoritatea competentă care a autorizat entitatea reglementată cu cel mai mare total al activului bilanţier din sectorul financiar cel mai important;".
   27.La articolul 27 alineatul (1), după litera e) se introduce o nouă literă, litera e1), cu următorul cuprins:
    "e1) organizarea în mod periodic de simulări de criză adecvate la nivelul conglomeratului financiar şi transmiterea rezultatelor acestora către Comitetul comun; în acest scop autorităţile competente relevante vor coopera în mod strâns cu coordonatorul;".
   28.La articolul 27, după alineatul (5) se introduc trei noi alineate, alineatele (6)-(8), cu următorul cuprins:
    "(6) Cooperarea solicitată potrivit prezentului capitol şi exercitarea atribuţiilor prevăzute în cadrul prezentului articol şi a art. 28-32 şi, cu respectarea cerinţelor referitoare la păstrarea secretului profesional şi a legislaţiei Uniunii Europene, atunci când este necesar, coordonarea şi cooperarea corespunzătoare cu autorităţile competente din state terţe se realizează în cadrul colegiilor de supraveghetori stabilite potrivit prevederilor art. 1851-1855 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale art. 248 alin. (2) din Directiva nr. 2009/138/CE.
    (7) Acordurile de coordonare prevăzute la alin. (4) vor fi reflectate separat în cadrul acordurilor de cooperare scrise încheiate în baza art. 184 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, sau a art. 248 din Directiva nr. 2009/138/CE.
    (8) Coordonatorul, în calitate de preşedinte al unui colegiu de supraveghetori, înfiinţat în temeiul art. 1851-1855 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, sau al art. 248 din Directiva nr. 2009/138/CE, decide care dintre autorităţile competente implicate participă la o reuniune sau la orice altă activitate a colegiului respectiv."
   29.La articolul 28 alineatul (3), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) identificarea structurii juridice, de guvernanţă şi organizatorice a grupului, inclusiv a tuturor entităţilor reglementate, a filialelor nereglementate şi a sucursalelor semnificative care aparţin unui conglomerat financiar, a deţinătorilor de participaţii calificate la nivelul societăţii-mamă a grupului, precum şi a autorităţilor competente responsabile cu supravegherea entităţilor reglementate din cadrul grupului;".
   30.La articolul 351, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
    "(3) Coordonatorul furnizează Comitetului comun informaţiile prevăzute la art. 24 alin. (4), (6) şi (7) şi art. 28 alin. (3) lit. a)."
   31.Articolul 54 se abrogă.
   Art. II. -În tot cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2006 privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit, a societăţilor de asigurare şi/sau de reasigurare, a societăţilor de servicii de investiţii financiare şi a societăţilor de administrare a investiţiilor dintr-un conglomerat financiar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.023 din 22 decembrie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 152/2007, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "concentrarea riscurilor" se înlocuieşte cu sintagma "riscul de concentrare".
   Art. III. -Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 27 decembrie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
   1.La articolul 2, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) Capitolul II din Titlul III, Partea I, se aplică societăţilor financiare holding, societăţilor financiare holding mixte şi societăţilor holding cu activitate mixtă;".
   2.La articolul 7 alineatul (1), punctele 21, 11, 13, 20, 22 şi 23 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "21. supraveghetor consolidant - autoritatea competentă cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată a instituţiilor de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene şi a instituţiilor de credit controlate de societăţi financiare holding-mamă la nivelul Uniunii Europene sau de societăţi financiare holding mixte-mamă la nivelul Uniunii Europene;
    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    11. instituţie de credit-mamă la nivelul unui stat membru - o instituţie de credit autorizată într-un stat membru care are ca filială o instituţie de credit sau o instituţie financiară sau care deţine o participaţie într-o astfel de entitate şi care nu este ea însăşi o filială a unei alte instituţii de credit autorizate în acelaşi stat membru, a unei societăţi financiare holding sau a unei societăţi financiare holding mixte înfiinţate în acelaşi stat membru;
    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    13. instituţie de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene - o instituţie de credit-mamă la nivelul unui stat membru care nu este o filială a unei instituţii de credit autorizate în oricare dintre statele membre, a unei societăţi financiare holding sau a unei societăţi financiare holding mixte înfiinţate în oricare dintre statele membre;
    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    20. societate de administrare a investiţiilor - o societate de administrare a investiţiilor în sensul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, precum şi o societate de administrare a investiţiilor dintr-un stat terţ, care ar necesita o autorizaţie în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012, dacă ar avea sediul social pe teritoriul României;
    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    22. societate financiară holding-mamă la nivelul Uniunii Europene - o societate financiară holding-mamă la nivelul unui stat membru care nu este o filială a unei instituţii de credit autorizate în oricare dintre statele membre, a unei societăţi financiare holding sau a unei societăţi financiare holding mixte înfiinţate în oricare dintre statele membre;
    23. societate financiară holding-mamă la nivelul unui stat membru - o societate financiară holding înfiinţată într-un stat membru care nu este ea însăşi o filială a unei instituţii de credit autorizate în acelaşi stat membru, a unei societăţi financiare holding sau a unei societăţi financiare holding mixte înfiinţate în acelaşi stat membru;".
   3.La articolul 7 alineatul (1), după punctul 24 se introduc trei noi puncte, punctele 241-243, cu următorul cuprins:
    "241. societate financiară holding mixtă - o societate financiară holding mixtă în sensul art. 2 alin. (1) pct. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 152/2007, cu modificările şi completările ulterioare;
    242. societate financiară holding mixtă-mamă la nivelul unui stat membru - o societate financiară holding mixtă înfiinţată într-un stat membru, care nu este ea însăşi o filială a unei instituţii de credit autorizate în acelaşi stat membru sau o filială a unei societăţi financiare holding sau a unei societăţi financiare holding mixte înfiinţate în acelaşi stat membru;
    243. societate financiară holding mixtă-mamă la nivelul Uniunii Europene - o societate financiară holding mixtă-mamă la nivelul unui stat membru care nu este o filială a unei instituţii de credit autorizate în oricare dintre statele membre sau o filială a unei societăţi financiare holding sau a unei societăţi financiare holding mixte înfiinţate în oricare dintre statele membre;".
   4.După articolul 36 se introduce un nou articol, articolul 361, cu următorul cuprins:
    "Art. 361. - Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, furnizează autorităţilor competente implicate şi Autorităţii Bancare Europene toate informaţiile referitoare la grupurile bancare, respectiv informaţii privind entităţile între care există legături strânse, precum şi referitor la cadrul formal de administrare a activităţii, în particular în ceea ce priveşte structura juridică, de guvernanţă şi organizatorică la nivel de grup."
   5.Articolul 131 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 131. - Dacă o instituţie de credit, persoană juridică română, este instituţie de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene sau este o filială a unei instituţii de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene ori a unei societăţi financiare holding-mamă la nivelul Uniunii Europene sau a unei societăţi financiare holding mixtă-mamă la nivelul Uniunii Europene, iar la nivelul grupului din care face parte se utilizează în mod unitar abordarea bazată pe modele interne de rating, Banca Naţională a României poate permite ca îndeplinirea cerinţelor minime stabilite să fie asigurată de către societatea-mamă şi filialele acesteia considerate împreună."
   6.Articolul 132 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 132. - Dacă o instituţie de credit, persoană juridică română, este instituţie de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene sau este filială a unei instituţii de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene ori a unei societăţi financiare holdingmamă la nivelul Uniunii Europene sau a unei societăţi financiare holding mixtă-mamă la nivelul Uniunii Europene şi dacă se intenţionează utilizarea la nivel de grup a abordării bazate pe modele interne de rating, Banca Naţională a României cooperează cu autorităţile competente ale diferitelor entităţi care fac parte din grup, inclusiv în vederea acordării aprobării pentru utilizarea abordării respective, în condiţiile prevăzute la art. 182-188."
   7.La articolul 176 alineatul (1), literele b) -e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "b) instituţia de credit autorizată de Banca Naţională a României are ca societate-mamă o societate financiară holding-mamă la nivelul României, o societate financiară holding mixtă-mamă la nivelul României, o societate financiară holding-mamă la nivelul Uniunii Europene sau o societate financiară holding-mixtă-mamă la nivelul Uniunii Europene, fără ca, în acest din urmă caz, societatea-mamă să mai aibă ca filiale alte instituţii de credit în statele membre;
    c) instituţia de credit autorizată de Banca Naţională a României are ca societate-mamă, înfiinţată în România, o societate financiară holding-mamă la nivelul României sau o societate financiară holding mixtă-mamă la nivelul României ori o societate financiară holding-mamă la nivelul Uniunii Europene sau o societate financiară holding mixtă-mamă la nivelul Uniunii Europene şi care este societate-mamă pentru cel puţin încă o instituţie de credit autorizată într-un alt stat membru;
    d) există instituţii de credit autorizate în două sau mai multe state membre, printre care şi România, care au ca societăţi-mamă mai multe societăţi financiare holding sau societăţi financiare holding mixte având sediul social în state membre diferite şi există o instituţie de credit filială în fiecare dintre aceste state, iar dintre aceste filiale, instituţia de credit, persoană juridică română, are cel mai mare total al activului bilanţier;
    e) instituţia de credit autorizată de Banca Naţională a României are ca societate-mamă o societate financiară holding sau o societate financiară holding mixtă, care este societate-mamă şi pentru cel puţin o altă instituţie de credit autorizată în oricare alt stat membru, niciuna dintre aceste instituţii de credit nefiind autorizată în statul membru în care este înfiinţată societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă, iar instituţia de credit autorizată în România are cel mai mare total al activului bilanţier; această instituţie de credit este considerată, pentru scopurile supravegherii pe bază consolidată, instituţie de credit controlată de către o societate financiară holding-mamă la nivelul Uniunii Europene sau de către o societate financiară holding mixtă-mamă la nivelul Uniunii Europene."
   8.La articolul 176, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) În anumite cazuri, Banca Naţională a României poate, de comun acord cu autorităţile competente din alte state membre, să nu aplice criteriile prevăzute la alin. (1) lit. c)-e), dacă aplicarea acestora ar fi necorespunzătoare, având în vedere instituţiile de credit respective şi importanţa activităţii desfăşurate de acestea în diferite state, şi să desemneze o altă autoritate responsabilă cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată. În aceste cazuri, înaintea luării unei decizii, autorităţile competente trebuie să acorde posibilitatea de a-şi exprima opinia asupra deciziei respective instituţiei de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene, societăţii financiare holding-mamă la nivelul Uniunii Europene, societăţii financiare holding mixte-mamă la nivelul Uniunii Europene ori instituţiei de credit cu cel mai mare total al activului bilanţier, după caz. Autorităţile competente notifică Comisiei şi Autorităţii Bancare Europene orice acord încheiat potrivit prevederilor prezentului alineat."
   9.Articolul 177 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 177. - Instituţiile de credit, persoane juridice române, filiale în România, sunt supravegheate pe bază subconsolidată de către Banca Naţională a României, dacă ele însele sau societăţile-mamă ale acestora, în cazul în care acestea sunt societăţi financiare holding sau societăţi financiare holding mixte şi supravegherea pe bază consolidată este exercitată de Banca Naţională a României, potrivit dispoziţiilor art. 176 alin. (1) lit. c), d) sau e), au într-un stat terţ o filială instituţie de credit, instituţie financiară sau societate de administrare a investiţiilor ori deţin o participaţie în astfel de entităţi."
   10.Articolul 179 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 179. - (1) Societăţile financiare holding şi societăţile financiare holding mixte sunt incluse în supravegherea pe bază consolidată.
    (2) Fără a se aduce atingere prevederilor art. 196 alin. (1), dispoziţiile alin. (1) nu pot fi interpretate în sensul că Banca Naţională a României are atribuţii de supraveghere pe bază individuală a societăţii financiare holding sau a societăţii financiare holding mixte."
   11.La articolul 180, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată, poate solicita filialelor unei instituţii de credit, ale unei societăţi financiare holding sau ale unei societăţi financiare holding mixte, care nu sunt incluse în aria de cuprindere a consolidării prudenţiale, informaţii de natura celor prevăzute la art. 194. În acest caz, se aplică procedurile pentru transmiterea şi verificarea informaţiilor prevăzute la art. 194 şi 195."
   12.La articolul 181, partea introductivă a alineatului (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 181. - (1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene, persoane juridice române, şi a instituţiilor de credit, persoane juridice române, controlate de societăţi financiare holding-mamă la nivelul Uniunii Europene sau de societăţi financiare holding mixte-mamă la nivelul Uniunii Europene, are următoarele atribuţii:".
   13.La articolul 182, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 182. - (1) În cazul cererilor pentru obţinerea aprobării în vederea utilizării modelelor interne pentru calculul cerinţelor de capital, depuse de o instituţie de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene şi filialele acesteia sau depuse împreună de filialele unei societăţi financiare holding-mamă la nivelul Uniunii Europene sau ale unei societăţi financiare holding mixte-mamă la nivelul Uniunii Europene, în condiţiile în care din grup face parte cel puţin o instituţie de credit, persoană juridică română, Banca Naţională a României şi autorităţile competente cooperează pentru a decide sau nu aprobarea, precum şi, dacă este cazul, termenii şi condiţiile în care se acordă aprobarea."
   14.Articolul 1821 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 1821. - (1) Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, trebuie să depună toate diligenţele pentru a ajunge la o decizie comună cu autorităţile responsabile cu supravegherea filialelor unei instituţii de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene, ale unei societăţi financiare holding-mamă la nivelul Uniunii Europene sau ale unei societăţi financiare holding mixte-mamă la nivelul Uniunii Europene, în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor art. 148 şi 166, pentru a determina adecvarea fondurilor proprii la nivel consolidat, deţinute de grup, raportat la situaţia financiară şi profilul de risc ale acestuia, precum şi la nivelul fondurilor proprii solicitat, potrivit celor prevăzute la art. 226 alin. (3), pentru fiecare entitate din cadrul grupului bancar şi la nivel consolidat.
    (2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazul în care Banca Naţională a României este autoritate responsabilă cu supravegherea la nivel individual a instituţiilor de credit, persoane juridice române, care sunt filiale ale unei instituţii de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene, ale unei societăţi financiare holding-mamă la nivelul Uniunii Europene sau ale unei societăţi financiare holding mixte-mamă la nivelul Uniunii Europene."
   15.La articolul 1824, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 1824. - (1) Decizia referitoare la aplicarea prevederilor art. 148, 166 şi ale art. 226 alin. (3) se ia, pe bază individuală sau subconsolidată, după caz, de Banca Naţională a României, în calitate de autoritate responsabilă cu supravegherea la nivel individual a instituţiilor de credit, persoane juridice române, care sunt filiale ale unei instituţii de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene, ale unei societăţi financiare holding-mamă la nivelul Uniunii Europene sau ale unei societăţi financiare holding mixte-mamă la nivelul Uniunii Europene, cu luarea în considerare a punctelor de vedere şi a rezervelor exprimate de supraveghetorul consolidant."
   16.Articolul 1828 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 1828. - (1) Deciziile comune adoptate potrivit prevederilor art. 1821 şi deciziile adoptate potrivit prevederilor art. 1823 şi 1824 trebuie să fie actualizate anual sau în mod excepţional, în cazul în care o autoritate responsabilă cu supravegherea filialelor unei instituţii de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene, ale unei societăţi financiare holding-mamă la nivelul Uniunii Europene sau ale unei societăţi financiare holding mixte-mamă la nivelul Uniunii Europene solicită în scris şi motivat Băncii Naţionale a României, în calitate de supraveghetor consolidant, actualizarea deciziei referitoare la aplicarea prevederilor art. 226 alin. (3).
    (2) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate responsabilă cu supravegherea la nivel individual a instituţiilor de credit, persoane juridice române, filiale ale unei instituţii de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene, ale unei societăţi financiare holding-mamă la nivelul Uniunii Europene sau ale unei societăţi financiare holding mixte la nivelul Uniunii Europene, poate solicita în scris şi motivat supraveghetorului consolidant actualizarea deciziilor comune adoptate potrivit prevederilor art. 1821, precum şi a celor adoptate, în mod similar celor prevăzute la art. 1823 şi 1824 la nivel consolidat de supraveghetorul consolidant şi, respectiv, la nivel individual sau subconsolidat de către o altă autoritate responsabilă cu supravegherea filialelor unei instituţii de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene, ale unei societăţi financiare holding-mamă la nivelul Uniunii Europene sau ale unei societăţi financiare holding mixte la nivelul Uniunii Europene.
    (3) În cazul solicitărilor de actualizare formulate potrivit prevederilor alin. (1) şi (2), acestea pot fi tratate pe bază bilaterală, între Banca Naţională a României şi autoritatea responsabilă cu supravegherea filialelor unei instituţii de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene, ale unei societăţi financiare holding-mamă la nivelul Uniunii Europene ori ale unei societăţi financiare holding mixte la nivelul Uniunii Europene, sau între Banca Naţională a României şi supraveghetorul consolidant, după caz."
   17.La articolul 1855, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 1855. - (1) Banca Naţională a României, în cazul în care este autoritate responsabilă cu supravegherea instituţiilor de credit, persoane juridice române, filiale ale unei instituţii de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene, ale unei societăţi financiare holding-mamă la nivelul Uniunii Europene ori ale unei societăţi financiare holding mixte-mamă la nivelul Uniunii Europene, sau în cazul în care sucursalele din România ale unor instituţii de credit din alte state membre sunt semnificative potrivit prevederilor art. 2101, precum şi în calitatea acesteia de bancă centrală, poate participa în colegii de supraveghetori."
   18.La articolul 186, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) În cazul în care Banca Naţională a României este autoritate responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată a unei instituţii de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene sau a unei instituţii de credit controlate de o societate financiară holding-mamă la nivelul Uniunii Europene sau de o societate financiară holding mixtă-mamă la nivelul Uniunii Europene, aceasta furnizează autorităţilor competente din alte state membre, care supraveghează filialele acestor societăţi-mamă, toate informaţiile relevante. Pentru a determina gradul de detaliere a informaţiilor relevante este luată în considerare importanţa acestor filiale în cadrul sistemelor financiare din respectivele state membre."
   19.La articolul 186 alineatul (4), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) identificarea structurii juridice, de guvernanţă şi organizatorice a grupului, inclusiv a tuturor entităţilor între care există legături strânse, respectiv a entităţilor reglementate şi nereglementate, a filialelor nereglementate şi a sucursalelor semnificative din cadrul grupului, precum şi a societăţilor-mamă, cu aplicarea la nivel consolidat şi/sau subconsolidat, după caz, a prevederilor art. 24 alin. (1), precum şi a autorităţilor competente ale entităţilor reglementate din grup;".
   20.La articolul 192, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 192. - Banca Naţională a României, în calitate de autoritate responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit-mamă la nivelul României şi a instituţiilor de credit, persoane juridice române, controlate de societăţi financiare holding-mamă la nivelul României sau de societăţi financiare holding mixte-mamă la nivelul României, respectiv Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată a firmelor de investiţii-mamă la nivelul României, îndeplinesc următoarele atribuţii:".
   21.La articolul 193, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 193. - (1) În cazul cererilor pentru obţinerea aprobării în vederea utilizării modelelor interne pentru calculul cerinţelor de capital, depuse de o instituţie de credit-mamă la nivelul României şi filialele acesteia, dintre care cel puţin o societate de servicii de investiţii financiare, respectiv depuse de o firmă de investiţii-mamă la nivelul României şi filialele acesteia, dintre care cel puţin o instituţie de credit persoană juridică română, sau depuse împreună de filialele, instituţii de credit şi firme de investiţii, ale unei societăţi financiare holding-mamă la nivelul României sau ale unei societăţi financiare holding mixte-mamă la nivelul României, atunci când entităţile de mai sus sunt exclusiv persoane juridice române, Banca Naţională a României şi Autoritatea de Supraveghere Financiară cooperează pentru a decide sau nu aprobarea, precum şi termenii şi condiţiile în care aceasta se acordă, dacă este cazul."
   22.La articolul 196, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 196. - (1) Administrarea şi/sau conducerea activităţii unei societăţi financiare holding sau a unei societăţi financiare holding mixte, persoană juridică română, trebuie să fie asigurată de cel puţin două persoane."
   23.După articolul 197 se introduc două noi articole, articolele 1971 şi 1972, cu următorul cuprins:
    "Art. 1971. - (1) În cazul în care unei societăţi financiare holding mixte, persoană juridică română, îi sunt aplicabile atât prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, cât şi prevederile similare din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 152/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în special prevederile referitoare la supravegherea respectării cerinţelor prudenţiale, Banca Naţională a României, dacă este desemnată drept supraveghetor consolidant, poate să aplice respectivei societăţi financiare holding mixte doar prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 152/2007, cu modificările şi completările ulterioare, după consultarea celorlalte autorităţi competente responsabile cu supravegherea filialelor societăţii financiare holding mixte.
    (2) În cazul în care unei societăţi financiare holding mixte, persoană juridică română, îi sunt aplicabile atât prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, cât şi prevederile similare din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II) (reformată), în special prevederile referitoare la supravegherea respectării cerinţelor prudenţiale, Banca Naţională a României, dacă este desemnată drept supraveghetor consolidant, poate, în acord cu autoritatea de supraveghere a grupului din sectorul de asigurări, să aplice respectivei societăţi financiare holding mixte doar prevederile referitoare la sectorul financiar cel mai important, identificat potrivit prevederilor art. 3 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 152/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
    Art. 1972. - Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, informează Autoritatea Bancară Europeană şi Autoritatea europeană de asigurări şi pensii ocupaţionale, înfiinţată prin Regulamentul (UE) nr. 1.094/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări şi pensii ocupaţionale), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE şi de abrogare a Deciziei 2009/79/CE a Comisiei, cu privire la deciziile luate potrivit prevederilor art. 1971 ."
   24.La articolul 200, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(6) Colectarea şi deţinerea de informaţii potrivit dispoziţiilor alin. (1), (4) şi (5) nu implică în niciun fel obligaţia pentru Banca Naţională a României de a exercita un rol de supraveghere pe bază individuală a societăţilor financiare holding, a societăţilor financiare holding mixte, a instituţiilor financiare sau a societăţilor prestatoare de servicii auxiliare."
   25.La articolul 202, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "Art. 202. - (1) În cazul în care o instituţie de credit, o societate financiară holding, o societate financiară holding mixtă sau o societate holding cu activitate mixtă controlează una sau mai multe filiale, care sunt societăţi de asigurare sau alte entităţi care furnizează servicii de investiţii financiare, care sunt supuse autorizării, Banca Naţională a României cooperează cu Autoritatea de Supraveghere Financiară, precum şi cu autorităţile din alte state membre, responsabile cu supravegherea societăţilor de asigurare sau a altor entităţi care furnizează servicii de investiţii financiare. Fără a se aduce atingere responsabilităţilor Băncii Naţionale a României, aceasta furnizează celorlalte autorităţi menţionate orice informaţie care ar facilita îndeplinirea atribuţiilor ce le revin şi care ar permite supravegherea activităţii şi a situaţiei financiare generale a entităţilor pe care le supraveghează.
    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    (3) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate responsabilă pentru exercitarea supravegherii pe bază consolidată, întocmeşte liste cuprinzând societăţile financiare holding-mamă la nivelul României şi societăţile financiare holding mixte-mamă la nivelul României, care sunt transmise autorităţilor competente din celelalte state membre, Autorităţii Bancare Europene şi Comisiei."
   26.La articolul 203, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 203. - (1) Dacă în aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi a reglementărilor emise în aplicarea acesteia Banca Naţională a României doreşte, în anumite cazuri, să verifice informaţiile privitoare la o instituţie de credit, o societate financiară holding, o societate financiară holding mixtă, o instituţie financiară, o societate prestatoare de servicii auxiliare, o societate holding cu activitate mixtă, o filială de tipul celor prevăzute la art. 194 sau o filială de tipul celor prevăzute la art. 180 alin. (3), situate într-un alt stat membru, aceasta solicită autorităţilor competente din respectivul stat membru efectuarea verificării."
   27.La articolul 204 alineatul (1), partea introductivă şi literele f) şi g) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "Art. 204. - (1) În cazul în care o societate financiară holding, o societate financiară holding mixtă, o societate holding cu activitate mixtă sau persoanele care exercită responsabilităţi de administrare şi/sau conducere a acestora nu se conformează dispoziţiilor art. 166 şi ale art. 176-203 şi ale reglementărilor sau măsurilor adoptate în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată, poate dispune, în ceea ce priveşte respectiva societate, următoarele măsuri, prevăzute la lit. a)-c), sau sancţiuni, prevăzute la lit. d)-h):
    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    f) dispunerea înlocuirii de către societatea financiară holding, societatea financiară holding mixtă sau de către societatea holding cu activitate mixtă, după caz, a persoanei/persoanelor care exercită responsabilităţi de administrare şi/sau conducere a societăţii;
    g) amendă aplicată societăţii, între 0,05% şi 1% din capitalul iniţial minim reglementat al instituţiei, filială a societăţii financiare holding, societăţii financiare holding mixte sau a societăţii holding cu activitate mixtă, supuse supravegherii pe bază consolidată sau individuală;".
   28.La articolul 204, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Pe perioada suspendării din funcţie, dispusă de Banca Naţională a României, în baza alin. (1) lit. e), se asigură de către societatea financiară holding, societatea financiară holding mixtă, respectiv de către societatea holding cu activitate mixtă desemnarea persoanei/persoanelor care să exercite interimar responsabilităţi de administrare şi/sau conducere, cu respectarea prevederilor art. 196."
   29.Articolul 205 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 205. - Banca Naţională a României cooperează cu celelalte autorităţi competente implicate pentru ca măsurile sau sancţiunile luate, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, împotriva societăţilor financiare holding, a societăţilor financiare holding mixte, a societăţilor holding cu activitate mixtă sau a persoanelor care exercită responsabilităţi de administrare şi/sau conducerea acestor societăţi să producă efectele urmărite, mai ales în cazul în care o societate financiară holding, o societate financiară holding mixtă, respectiv o societate holding cu activitate mixtă, având sediul social pe teritoriul României, au administraţia centrală sau sediul principal pe teritoriul altui stat membru."
   30.La articolul 206, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 206. - (1) În cazul în care o instituţie de credit, persoană juridică română, care are drept societate-mamă o instituţie de credit, o societate financiară holding sau o societate financiară holding mixtă cu sediul central într-un stat terţ, nu face obiectul supravegherii pe bază consolidată exercitate de o autoritate competentă dintr-un stat membru, Banca Naţională a României verifică dacă instituţia de credit respectivă este supusă unei supravegheri pe bază consolidată exercitate de autoritatea competentă din statul terţ, echivalentă cu cea guvernată de principiile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă."
   31.La articolul 207, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) În situaţia prevăzută la alin. (2), Banca Naţională a României poate solicita constituirea unei societăţi financiare holding sau a unei societăţi financiare holding mixte, cu sediul central pe teritoriul României sau al altui stat membru, şi, în situaţia în care, după constituirea acesteia, rămâne autoritate competentă cu supravegherea pe bază consolidată, aplică prevederile referitoare la supravegherea pe bază consolidată poziţiei consolidate a societăţii financiare holding sau a societăţii financiare holding mixte respective."
   32.La articolul 24023 , partea introductivă a alineatului (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 24023. - (1) Banca Naţională a României poate hotărî, în condiţiile dispoziţiilor prezentei secţiuni, adoptarea uneia dintre următoarele măsuri de stabilizare, dacă o instituţie de credit se află în oricare dintre situaţiile prevăzute la art. 240 şi/sau s-a dispus măsura suspendării drepturilor de vot în privinţa acţionariatului care deţine controlul asupra instituţiei de credit respective şi, în oricare dintre aceste situaţii, există o ameninţare la adresa stabilităţii financiare, inclusiv din perspectiva protecţiei deponenţilor şi/sau menţinerii încrederii populaţiei în sistemul bancar:".
   33.La articolul 24023, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
    "(11) La implementarea oricăreia dintre măsurile de stabilizare prevăzute la alin. (1), Banca Naţională a României are în vedere următoarele obiective:
    a) asigurarea continuităţii activităţilor a căror întrerupere ar putea afecta semnificativ funcţionarea economiei ori a pieţei financiare;
    b) menţinerea stabilităţii financiare şi a disciplinei de piaţă;
    c) protejarea deponenţilor garantaţi."
   Art. IV. -Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 10 aprilie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
   1.La articolul 2 litera B, punctul 52 va avea următorul cuprins:
    "52. holding financiar mixt - o societate financiară holding mixtă în sensul art. 2 alin. (1) pct. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2006 privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit, a societăţilor de asigurare şi/sau de reasigurare, a societăţilor de servicii de investiţii financiare şi a societăţilor de administrare a investiţiilor dintr-un conglomerat financiar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 152/2007, cu modificările şi completările ulterioare;".
   2.La articolul 5 litera i), punctele 1-3 vor avea următorul cuprins:
    "1. orice societate de asigurare sau de reasigurare care este o societate participativă în cel puţin o societate de asigurare sau de reasigurare ori o societate de reasigurare sau o societate de reasigurare dintr-un stat terţ;
    2. orice societate de asigurare sau de reasigurare a cărei societate-mamă este, după caz, un holding de asigurare, un holding financiar mixt ori o societate de reasigurare sau o societate de reasigurare dintr-un stat terţ;
    3. orice societate de asigurare sau de reasigurare a cărei societate-mamă este un holding mixt de asigurare;".
   *
    Art. I şi art. III pct. 1-31 din prezenta lege asigură transpunerea dispoziţiilor art. 2 şi 3 din Directiva 2011/89/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 noiembrie 2011 de modificare a Directivelor 98/78/CE, 2002/87/CE, 2006/48/CE şi 2009/138/CE în ceea ce priveşte supravegherea suplimentară a entităţilor financiare care aparţin unui conglomerat financiar, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 326 din 8 decembrie 2011.
    Art. IV pct. 1 şi 2 din prezenta lege asigură transpunerea dispoziţiilor art. 1 pct. 1 şi 2 din Directiva 2011/89/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 noiembrie 2011 de modificare a Directivelor 98/78/CE, 2002/87/CE, 2006/48/CE şi 2009/138/CE în ceea ce priveşte supravegherea suplimentară a entităţilor financiare care aparţin unui conglomerat financiar, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 326 din 8 decembrie 2011.
 
    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. 
   
     
  PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA
PREŞEDINTELE SENATULUI
GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU
   
    Bucureşti, 21 octombrie 2013
    Nr. 272