Declarațiile domnului Ștefan Daniel Armeanu, vicepreședinte al ASF - Sectorul Sistemului de Pensii Private

Fondurile de pensii private reprezintă o sursă importantă de capital; este necesară consolidarea pe termen lung a sistemului 

 

Imagine similară

 

sursa:Agerpres

14.06.2019

 

Fondurile de pensii private reprezintă o sursă importantă de capital deoarece contribuie la finanţarea disponibilă pe piaţă pentru actorii din economie şi îmbunătăţesc eficienţa intermedierii financiare, susţine Dan Armeanu, vicepreşedinte pentru sectorul Pensii private din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

"Cele mai recente modificări din legislaţia privind pensiile private, adoptate prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 38/2019, îmbunătăţesc paradigma funcţionării sistemului de pensii private, raportat la prevederile OUG nr. 114/2018, atât din perspectiva participanţilor, cât şi din perspectiva administratorilor de fonduri de pensii administrate privat, stabilind un cadru coerent, care să asigure dezvoltarea sistemului de pensii private pe termen lung. Capitalul social mediu al administratorilor va creşte de la aproximativ 9 milioane de euro la 19,4 milioane euro, existând administratori care, în prezent, dispun de un capital social mai mare, astfel încât conform noului algoritm majorarea va avea o valoarea scăzută, sau în unele cazuri nu va mai fi necesară. În acelaşi timp, necesarul de capital este la un nivel sustenabil din perspectiva administratorilor şi permite continuarea şi dezvoltarea activităţii acestora în condiţii de siguranţă", a precizat Dan Armeanu, într-un comunicat remis joi AGERPRES.

În ceea ce priveşte rolul ASF în privinţa modificărilor legislative referitoare la sistemul de pensii private, vicepreşedintele ASF a subliniat că Autoritatea de Supraveghere Financiară a elaborat analize de specialitate pentru evaluarea diferitelor opţiuni, în vederea facilitării unui schimb de opinii constructiv şi obiectiv între Guvern şi reprezentanţii administratorilor.

"Am reuşit agrearea modificărilor cu privire la acele prevederi ale OUG nr.114/2018, care se referă la sistemul de pensii administrat privat. În calitate de Autoritate de specialitate, care are că principal obiectiv asigurarea stabilităţii pieţei, am fost reţinuţi în exprimarea unor intervenţii publice, care ar fi putut afecta dialogul. Modificările sunt rezultatul negocierilor dintre guvern şi reprezentanţii administratorilor, astfel încât prevederile Ordonanţei de Urgenţă creează un echilibru între nivelul capitalului social al administratorilor de pensii private şi valoarea activelor participanţilor pe care aceştia le administrează, cerinţa de capital fiind raportată la nivelul contribuţiilor din anul precedent", a spus reprezentantul ASF.

Potrivit sursei citate, prevederile Ordonanţei de Urgenţă clarifică modalitatea de realizare a investiţiilor în infrastructură şi permite investirea în fonduri de investiţii specializate în infrastructură, sau în acţiuni şi obligaţiuni emise de societatea de proiect, înfiinţată în temeiul unui parteneriat public-privat.

"Fondurile de pensii pot beneficia de garanţiile emise de partenerul privat sau de societatea de proiect. Odată cu maturizarea sistemului de pensii private, luând în considerare creşterea activelor participanţilor şi experienţă administratorilor de un deceniu în activitatea de învestire, s-a simţit nevoia de completare a tipurilor de investiţii în care administratorii fondurilor de pensii administrate privat pot plasa activele fondului şi cu investiţii în valori mobiliare tranzacţionate pe pieţe reglementate şi supravegheate emise de fonduri sau societăţi care desfăşoară activităţi de dezvoltare imobiliară, acestea devenind în ultima perioada o modalitate preferată pentru învestirea în active imobiliare" , afirmă vicepreşedintele pentru sectorul Pensii private din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară.

În aceste condiţii, fondurile de pensii administrate privat contribuie la finanţarea economiei reale şi administratorii au oportunitatea de diversificare prudenţă a investiţiilor, în scopul obţinerii unor randamente superioare, în beneficiul viitorilor pensionari.

"Fondurile de pensii private reprezintă o sursă importantă de capital deoarece contribuie la finanţarea disponibilă pe piaţă pentru actorii din economie şi îmbunătăţesc eficienţa intermedierii financiare. Este important de menţionat, că unul dintre obiectivele planului de acţiune 'Uniunea Pieţelor de Capital' se referă la promovarea investiţiilor în infrastructură, având în vedere faptul că în special investiţiile în infrastructură de transport tind să aibă cel mai mare factor de multiplicare", a subliniat Armeanu.

Vicepreşedintele ASF a vorbit şi despre oportunităţile de investiţii pe care le vor avea în viitor Fondurile de pensii private, în condiţiile în care, după criza din 2008, universul investiţional a suferit schimbări.

"După criza din 2008, universul investiţional a suferit schimbări, ca urmare a reducerii randamentelor titlurilor de stat şi a remunerării depozitelor cu dobânzi foarte mici, chiar negative în unele ţări. În special, fondurile de pensii private şi asigurătorii de viaţă, care investesc pe termen lung în considerarea duratei obligaţiilor, s-au văzut nevoiţi să identifice şi alte oportunităţi de investiţii, cu randamente potenţial mai mari, având în vedere printre alte argumente şi faptul că speranţa de viaţă a crescut constant în ultimele decenii. Investiţiile în infrastructură sunt, de regulă, realizate pe termen lung şi sunt adecvate duratei obligaţiilor (managementul activelor şi pasivelor) asumate de administratori şi reprezintă o alternativă într-un mediu caracterizat de rate de dobânda redusă şi de o volatilitate ridicată a instrumentelor de capital", a adăugat Dan Armeanu.

În opinia sa, administratorii fondurilor de pensii private, cât şi asigurătorii de viaţă caută variante de investiţii alternative, care să compenseze reducerea randamentelor, să reducă volatilitatea şi să diversifice investiţiile.

"Profilul de risc al acestora este cel aferent investiţiilor în acţiuni şi obligaţiuni corporative, raportul risc-randament fiind mai degrabă similar cu cel al investiţiei în obligaţiuni. Sistemul de pensii private, atât prin componentă obligatorie, cât şi prin cea facultativă şi în curând şi prin componentă ocupaţională are menirea de a asigura un venit adecvat şi sustenabil la pensie, contribuind la creşterea calităţii vieţii viitorilor pensionari. În acest scop, este necesară consolidarea pe termen lung a sistemului pentru că tot mai mulţi români să se poată bucură de beneficiile unei pensii private", a adăugat vicepreşedintele ASF.

ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.