Facebook LinkedIn

Informare privind Brexit

 

Ca urmare a notificării din data de 29 martie 2017 privind retragerea din Uniunea Europeană, începând cu data de 30 martie 2019, cu excepția cazului în care se va conveni asupra unei date diferite, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (UK) va deveni o țară terță.

Pentru a se asigura că acest proces va avea un caracter ordonat, UK și UE au negociat și agreat în noiembrie 2018 un acord de retragere, ce presupune o perioada de tranziție până la data de 31 decembrie 2020, cu posibilitatea unei eventuale prelungiri cu încă un an sau doi. În aceasta perioadă, UK va avea în continuare acces la piața unică a UE (ca și cum ar fi fost un stat membru al UE), dar nu va mai putea participa la procesul decizional al UE sau la activitățile instituțiilor UE.

Având în vedere că Parlamentul Marii Britanii, în 14 martie 2019, a respins proiectul de Acord și a votat în favoarea unei amânării a datei retragerii, gradul de incertitudine cu privire la posibilele scenarii viitoare este la fel de ridicat ca și pana acum.

În cazul în care UK va părăsi UE fără un acord (hard Brexit), relația comercială dintre UE și UK va fi guvernată doar de prevederile acordurilor comerciale multilaterale și de acordurile încheiate  punctual pe anumite domenii între autoritățile europene, autoritățile naționale și cele din UK. 

Astfel, entitățile din UK care operează pe piețele financiare non-bancare vor avea statutul de entitate dintr-o țară terță și nu vor mai fi autorizate să desfășoare activități în alte state membre ale UE  în baza libertății de a furniza servicii sau dreptul de stabilire (prin intermediul sucursalelor).

Aceste entități ar putea să opereze pe teritoriul României numai în condițiile îndeplinirii procedurilor de autorizare prevăzute de lege pentru entitățile din statele terțe, urmând a fi supravegheate de ASF conform prevederilor legale.

In vederea evitarea unor perturbări în perspectiva unui hard Brexit, toate entitățile ce operează pe piața financiara nebancara care vor fi afectate de noul statut al UK, trebuie să  efectueze demersurile necesare, inclusiv din punct de vedere administrativ pentru a asigura continuitatea serviciilor și protecția drepturilor consumatorilor.

În acest context, ASF recomandă acestor entități să asigure furnizarea la timp de informații clare către clienții ale căror contracte ar putea fi afectate, menționând cel puțin: impactul retragerii din UE asupra respectivului contract, acțiunile pe care le va întreprinde entitatea respectivă pentru a minimiza un eventual impact negativ riscurile, drepturile contractuale ale consumatorului și adrese de contact pentru informații suplimentare.

Aceste recomandări au fost subliniate și în declarațiile publicate de autoritățile de supraveghere europene: Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) și Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA). Declarațiile celor doua autorități pot fi regăsite accesând  următoarele linkuri:

ESMA:

  • Declarația ESMA privind transmiterea in timp util a cererile de autorizare în cazul relocării poate fii citită AICI
  • Declarația ESMA privind obligația firmelor de a informa clienții in mod corect cu privire poate fii citită AICI

EIOPA:

  • Recomandări pentru sectorul asigurărilor în perspectiva retragerii UK din UE  poate fii citită AICI