Pensii Private
Facebook LinkedIn

FAQ - Pensii private


PILONUL II

 apasă aici pentru a accesa Întrebări frecvente pentru Pilonul II


PILONUL III

 apasă aici pentru a accesa Întrebări frecvente pentru Pilonul III


PILONUL II şi PILONUL III

 

1. Ce înseamnă pensia privată?

  • Pensie privată reprezintă suma plătită periodic participantului sau beneficiarului, în mod suplimentar şi distinct de cea furnizată de sistemul public.
  • Pensia privată efectivă va depinde de banii strânşi în conturile individuale din sistemul de pensii private, deci de contribuţiile efectuate în timpul vieţii active dar şi de randamentul obţinut din investiţiile făcute de către societatea de administrare a fondurilor de pensii private. În linii mari, pensia privată poate fi privită ca o investiţie financiară dar şi ca o variantă de economisire pe termen lung.

2. De ce îmi trebuie pensie privată?

  • Pensia de Stat nu va fi suficientă la vârsta pensionarii. De aceea, fiecare va trebui sa economisească pentru propria bătrâneţe.
  • În contextul unui fenomen tot mai accentuat de îmbătrânire a populaţiei care pune presiune din ce în ce mai mare asupra mecanismelor de protecţie socială, gestionarea sistemului public de pensii a reprezentat o provocare pentru toate statele lumii, inclusiv pentru cele dezvoltate economic, cu sisteme de securitate socială de tradiţie.
  • Astfel, atât la nivel european cât şi la nivel naţional, s-a ridicat problema reformării acestor sisteme pentru a asigura sustenabilitatea schemelor publice de pensii, în vederea creşterii calităţii vieţii pensionarilor, mai apropiată de cea din perioada activă, prin introducerea şi implementarea în cadrul sistemului de asigurări sociale a unor două componente noi, una obligatorie cealaltă facultativă, ambele administrate de către companii private.
  • Experienţa statelor dezvoltate arată că administrarea privată a pensiilor a avut rezultate mai bune decât cea făcuta exclusiv de către Stat. Statele lumii, inclusiv cele dezvoltate economic,

cu sisteme de securitate socială de tradiţie au implementat reforme susţinute pentru garantarea sustenabilităţii financiare pe termen mediu şi lung şi pentru asigurarea unor pensii mai mari.

3. Ce presupune reforma sistemului de pensii?

  • REFORMA pensiilor înseamnă extinderea bazelor sistemului de pensii prin adăugarea a încă două surse de pensie (Pilonul II şi Pilonul III), suplimentar la pensia publică de Stat (Pilonul I).
  • PILONUL II este denumirea dată sistemului de pensii administrate privat, cu contribuţii definite, obligatorii pentru persoanele de până în 35 ani şi opţionale pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani
  • PILONUL III este denumirea dată sistemului de pensii facultative, administrate de companii private, sistem bazat pe conturi individuale şi aderare facultativă.

4. Cum pot obţine o pensie privată?

  • Obţinerea unei pensii private începe odată cu aderarea la un fond de pensii administrat privat şi/sau la un fond de pensii facultative.
  • Aderarea înseamnă semnarea unui act (act individual de aderare).
  • Act individual de aderare este un înscris prin care o persoană îşi manifestă actul de voinţă de a fi parte la contractul de societate civilă şi la prospectul unei scheme de pensii private. Este completat de către participant, reprezentantul societăţii de administrare a fondului de pensii private şi de către agentul de marketing. Conţine o serie şi un număr unic alocat de către ASF, sigla şi date de contact ale administratorului.
  • Particularităţi în cazul Pilonului II:
    • La pensiile private obligatorii (Pilonul II), actul de aderare este unic, adică fiecare participant trebuie sa semneze un singur act de aderare cu un singur administrator de fond.
    • Salariaţii cu vârsta de până în 35 de ani care nu îşi aleg un fond de pensii administrat privat vor fi repartizaţi automat şi aleatoriu către un astfel de fond.

 

5. Mai primesc pensie publică de la Stat?

  • Persoanele care plătesc contribuţii de asigurări sociale (CAS) pot beneficia atât de pensie de la Stat cât şi de pensie administrată privat, în funcţie de valoarea CAS-ului plătit în decursul anilor, până la vârsta de pensionare.
  • Mai mult, dacă se contribuie şi la fonduri de pensii facultative, se va primi şi o pensie facultativă, adică un total de trei pensii.
  • Din cota de 10,5% a CAS-ului plătit de fiecare angajat, 5,1 puncte procentuale (5,1 % din veniturile salariale brute în 2016) se direcţionează către fondul de pensie administrată privat unde persoana eligibilă are calitatea de participant (pentru constituirea pensiei private), iar cealaltă parte (5,4 puncte procentuale) rămâne în sistemul public de pensii (pentru pensia numită generic “pensia de la Stat"). Această cotă din CAS-ul plătit de fiecare salariat nu mai merge către Stat (respectiv bugetul asigurărilor sociale) ci către fondul de pensii private unde persoana eligibilă are calitatea de participant. Ponderea contribuţiei participanţilor la pensia administrată privat (pilon II) va creşte de la an la an, în aşa fel încât să reprezinte 6 puncte procentuale din CAS-ul plătit de persoanele eligibile.

6. Ce trebuie să ştiu când devin participant în sistemul de pensii private?

  • La semnarea actului de aderare, un agent de marketing trebuie să te informeze despre termenii schemei de pensii private ai fondului la care vrei să aderi.
  • Persoană eligibilă pentru a adera la un fond de pensii private trebuie să se informeze asupra sistemului pentru a putea selecta fondul de pensii care îi inspiră cea mai mare încredere, în ceea ce priveşte modul de economisire cu investiţii pe o perioadă ce ajunge până la vârsta de pensionare.
  • Informaţiile primare asupra sistemului de pensii private pot fi accesate pe site-ul www.asfromania.ro, cele mai utile date regăsindu-se în secţiunile Întrebări Frecvente, Consumatori -> Pensii Private, Informaţii publice.
  • De asemenea, condiţiile de administrare ale fondurilor de pensii pot fi vizualizate pe site-urile de internet ale administratorilor de fonduri de pensii private sau în materialele de analiză din publicaţiile de specialitate sau alte  mijloace media.
  • După ce s-a realizat informarea despre sistemul de pensii private, persoana eligibilă trebuie să ia legătura cu un agent de marketing care reprezintă fondul de pensii unde doreşte să adere şi să urmeze procedura de aderare, în funcţie de opţiunea personală.
  • Odată cu semnarea actului individual de aderare, este recomandat să se menţină legătura şi colaborarea cu agentul de marketing prin care a fost semnat actul de aderare, fie că acesta este intermediar sau reprezentant direct al administratorului fondului de pensii. Prin acest mod, persoana eligibilă poate primi permanent informaţii necesare respectării opţiunii sale de a fi participant la fondul de pensii unde a semnat un act de aderare precum şi alte informaţii utile privind beneficiile, drepturile şi obligaţiile participanţilor la sistemul de pensii private.

 

RECAPITULARE: Pentru aderarea la un fond de pensii private trebuie să aveţi în vedere următoarele:

  1. Să consultaţi ofertele cât mai multor administratori autorizaţi de către ASF, în cazul în care nu se pot consulta efectiv toate aceste oferte.
  2. Să verificaţi dacă agenţii de marketing sunt avizaţi de către ASF, respectiv să verificaţi numele acestor agenţi în registrul disponibil pe site-ul www.asfromania.ro, sectiunea Supraveghere -> Registre electronice -> Pensii Private.
  3. Să verificaţi actul de aderare şi elementele de siguranţă ale acestuia, respectiv seria şi numărul unic alocat de către ASF, datele de contact ale administratorului.
  4. Să verificaţi autorizarea administratorului, a prospectului schemei de pensii şi a fondului de pensii private, respectiv numerele şi data deciziilor de autorizare emise de către ASF, trecute pe actul de aderare. Orice verificare a tuturor entităţilor autorizate în sistemul pensiilor private se poate face consultând rubrica Registre electronice de pe site-ul www.asfromania.ro.
  5. Să citiţi cu atenţie prospectele schemelor de pensii prezentate de către fiecare agent de marketing, pentru fiecare fond de pensii, şi să puneţi cât mai multe întrebări despre toate acele aspecte pe care consideraţi că trebuie să fie lămurite.
  6. La alegerea unui fond de pensii private, trebuie să ţineţi cont de elemente precum: comisioanele de administrare percepute de administrator, politica de investiţii, respectiv care sunt instrumentele financiare şi procentele de active investite, comisioanele de transfer, modalitatea de informare şi raportare către participant şi, nu în ultimul rând, experienţa administratorului. Atenţie, toate aceste elemente se regăsesc în prospectul schemei de pensii pe care agentul de marketing este obligat să îl prezinte participantului înaintea semnării actului de aderare.
  7. Să fiţi foarte atenţi la semnarea actului individual de aderare. Prin actul de aderare participantul aderă la contractul de societate civilă aferent fondului de pensii. Actul de aderare este încheiat cu administratorul fondului ales şi trebuie semnat atât de către administrator cât şi de către agentul de marketing. Atenţie, semnătura reprezintă acordul la contractul de societate civilă prin care este constituit acel fond şi la prospectul schemei de pensii private, precum şi faptul că a fost acceptat conţinutul acestora.
  8. Actul individual de aderare se redactează în două exemplare, se semnează în original. Un exemplar va fi păstrat de către administrator şi unul de către persoana care a aderat la acel fond, respectiv - dumneavoastră.
  9. Atenţie, agentul de marketing vă va solicita o copie a actului de identitate, cu semnătura dumneavoastră olografă, copie care se va anexa actului original de aderare.
  10. În cazul aderării în sistemul Pilonului II al „pensiilor private obligatorii” trebuie să alegeţi un singur fond de pensii administrat privat. În cazul în care nu aţi ales niciun fond şi sunteţi obligat de lege să alegeţi, respectiv aveţi până în 35 de ani, veţi fi repartizat aleatoriu de către CNPP - Casa Naţională de Pensii Publice. În sistemul Pilonului III puteţi alege a contribui la mai multe fonduri de pensii facultative. Alegerea unui fond de pensii facultative de tip Pilon III nu este condiţionată de participarea la un fond de pensii administrat privat de tip Pilon II.

7. Cât de sigur este sistemul de pensii private?

Sistemul de pensii private din România a fost conceput cu un accent puternic pe siguranţa contribuabililor. Cele mai importante elemente de siguranţă ale sistemului de pensii private derivă din protecţia pe care legislaţia o oferă participantului precum şi din activitatea permanentă de supraveghere, control şi reglementare a ASF.

Elemente de siguranţă:

  • Administratorii au obligaţia de constituire a provizioanelor tehnice, acel volum adecvat de lichiditati,corespunzător angajamentelor financiare rezultate din prospectul schemei de pensii, care vor acoperi inclusiv riscurile biometrice: deces, invaliditate şi longevitate şi/sau nivelele stabilite ale pensiilor, dacă acestea sunt prevăzute în schemele de pensii private.
  • Fondul de Garantare a Drepturilor din Sistemul Pensiilor Private: Misiunea Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private este aceea de a compensa pierderile participantilor şi/sau beneficiarilor la fondurile de pensii private, atât în perioada de acumulare a contribuţiilor, cât şi după deschiderea dreptului la pensie, provenite din incapacitatea administratorilor sau a furnizorilor de pensii de a onora obligaţiile asumate sau de a asigura plata drepturilor participanţilor ori ale beneficiarilor la fondurile de pensii private.
  • Potrivit legii, în sistemul pensiilor administrate privat – Pilon II, contribuabililor le sunt garantate contribuţiile nete: suma totală din contul de pensie privată Pilon II nu poate fi mai mică decât contribuţiile virate în perioada activă, diminuate cu comisioanele de administrare şi eventualele comisioane de transfer.
  • Rata minimă de rentabilitate reprezintă un nivel al rentabilităţii fondului dincolo de care administratorul îşi poate pierde dreptul de a gestiona mai departe banii participanţilor. Potrivit legii, în cazul în care rata de rentabilitate a unui fond de pensii private este mai mică decât rata de rentabilitate minimă a tuturor fondurilor de pensii din România pentru 4 trimestre consecutive, ASF retrage autorizaţia de administrare a administratorului respectiv, aplicând procedura privind administrarea specială. Până la atingerea acestei etape, ASF va atenţiona trimestrial administratorul în situatia în care rata de rentabilitate a fondului de pensii administrat este mai mică decât rata de rentabilitate minimă a tuturor fondurilor de pensii.
  • Separarea activelor: activele fondului de pensii sunt separate de activele administratorului, ele fiind astfel gestionate separat faţă de activele administratorului.
  • Obligaţiile de transparenţă: obligaţia administratorilor de informare a participanţilor, anual, gratuit, la domiciliul acestora, precum şi obligaţia de informare, la cerere; obligaţia administratorilor de transparenţă şi raportare către ASF. Administratorul este obligat să publice periodic şi la cerere rapoarte, diverse informări privind politica de investiţii, situaţia financiară etc.
  • Depozitarul: nici o operaţiune cu activele fondului nu poate fi făcută fără acordul depozitarului. Depozitarul răspunde solidar cu administratorul fata de participanţisi este supravegheat de către BNR.
  • Auditorul: Anual, situaţia financiara a fondului de pensii private este verificata de către un auditor.
  • Actuarul emite un raport separat care însoţeşte obligatoriu raportul administratorului.
  • Mărimea administratorilor şi renumele internaţional pot aduce un plus de siguranţă sistemului.Puterea financiara contribuie la buna gestionare a banilor participanţilor. Capitalul social minim necesar pentru administrareaunui fond de pensii administrat privat este echivalentul în lei, calculat la cursul de schimb al BNR la data constituirii, al sumei de 4 milioane euro pentru Pilonul II şi 1,5 milioane euro pentru Pilonul III.
  • ASF intervine ori de câte ori va considera ca este necesar pentru a proteja interesele participanţilor. Instituţia are grija ca administratorii, fondurile, depozitarii, auditorii si agenţii de marketing să respecte legislaţia, iar sistemul sa funcţioneze fără probleme.

8. Poate administratorul să fugă cu banii din fondul de pensii?

  • Nu. Banii din fondul de pensii sunt separaţi de banii administratorului şi sunt gestionaţi independent de aceştia. Pentru a preîntâmpina eventuale fraude, banca depozitară, instituţie supravegheată de către BNR, verifică orice operaţiune derulată cu banii fondurilor de pensii private.
  • Administratorii societăţilor de pensii private trebuie sa aibă un trecut impecabil pentru a activa în acest domeniu. Conform legii, societăţile de administrare a fondurilor de pensii private au o serie de obligaţii de raportare şi transparenţă de îndeplinit.
  • Potrivit legii, fondurile de pensii private nu pot da faliment, doar administratorii lor putând intra în această situaţie. Datorită separării banilor fondului de cei ai administratorului, fondul nu va fi afectat de un eventual faliment al societăţii de administrare.
  • Pentru a preveni potenţialele probleme, ASF monitorizează, supraveghează prudenţial şi controlează toate entităţile din sistemul pensiilor private.

9. Poate da faliment fondul de pensii?

Nu. Potrivit legii, fondurile de pensii private nu pot da faliment, doar administratorii lor putând intra în această situaţie. Însă, datorită separării banilor fondului de cei ai administratorului, fondul nu va fi afectat de un eventual faliment al societăţii de administrare.

10. Îmi este garantat un anumit randament al fondului de pensii?

  • În sistemul Pilonului II, legea impune ca obligaţie cel puţin realizarea unei rentabilităţi a fondului egală cu zero (la finalul perioadei de cotizare, suma totală din contul de pensie privată nu poate fi mai mică decât contribuţiile virate în perioada activă, diminuate cu comisioanele de administrare şi eventualele comisioane de transfer).
  • Atât în sistemul Pilonului II cât şi în sistemul Pilonului III fondurile de pensii pot oferi garanţii suplimentare.
  • Administratorul se protejează împotriva riscului de a nu realiza obligaţiile asumate prin alocarea unui provizion tehnic, calculat de actuar şi actualizat anual.
  • De asemenea, rata minimă de rentabilitate reprezintă nivelul rentabilităţii fondului dincolo de care administratorul îşi poate pierde dreptul de a gestiona mai departe banii participanţilor. Acest nivel va fi raportat la rentabilitatea medie din piaţă. Sistemul va conduce la eliminarea din piaţă a celor mai neperformanţi administratori.

11. Ce pot face în cazul în care fondul de pensii obligatorii nu oferă un randament satisfăcător?

  • În cazul obţinerii unor randamente reduse de către un fond de pensii private, contributorii la acel fond îşi pot oricând transfera contul individual la alt fond, cu randamente mai mari. Transferul între fonduri poate fi făcut însă numai cu plata unor comisioane de transfer, care pot ajunge până la 5% din valoarea contului acumulat. După doi ani, transferul nu mai este taxat.

12. Cum se protejează administratorii împotriva diverselor riscuri pentru ca eu să am o pensie sigură şi satisfăcătoare la bătrâneţe?

  • Fiecare societate de administrare îşi va constitui, conform legii, un provizion tehnic, pentru a acoperi riscul de a nu realiza obligaţiile asumate faţă de participanţii la fond. Constituirea provizionului tehnic este în sarcina societăţilor de administrare de fonduri şi nu a fondurilor.
  • Administratorii au obligaţia de constituire a provizioanelor tehnice, acel volum adecvat de lichidităţi, corespunzător angajamentelor financiare asumate, care vor acoperi riscurile biometrice: deces, invaliditate şi longevitate şi/sau nivelele stabilite ale pensiilor, dacă acestea sunt prevăzute în schemele de pensii administrate privat.
  • De asemenea, administratorii vor contribui la crearea unui Fond de Garantare. Fondul este destinat acoperirii unor riscuri imprevizibile şi care nu sunt acoperite de provizionul tehnic.

13. Cine şi cum îi verifică pe administratorii de fonduri de pensii?

  • Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) contribuie la consolidarea unui cadru integrat de funcţionare şi supraveghere a pieţelor financiare non-bancare, a participanţilor şi operaţiunilor pe aceste pieţe şi are ca obiective:

         -  asigurarea stabilității, competitivității și bunei functionări a piețelor de instrumente financiare, promovarea încrederii în aceste piețe și în investițiile în instrumente financiare, precum și asigurarea protecției operatorilor și investitorilor impotriva practicilor neloiale, abuzive și frauduloase;
         -  promovarea stabilității activității de asigurare și apărarea drepturilor asiguraților;
         -  asigurarea unei funcționări eficiente a sistemului de pensii private și protejarea intereselor participanților și ale beneficiarilor.

  • Mecanismul de supraveghere al pensiilor private presupune cooperarea autorităţii de supraveghere şi reglementare cu banca depozitară şi instituţia de audit, pentru ca fondurile clienţilor să fie în siguranţă.
  • Anual, situaţia financiară a fondului de pensii private este verificată de către un auditor. De asemenea, nicio operaţiune cu activele fondului nu poate fi făcută fără acordul depozitarului.
  • În plus, raportul actuarial, întocmit de către un specialist în domeniu, determină, în mod independent, dacă există garanţii suficiente pentru acoperirea obligaţiilor asumate de administrator faţă de participanţii la fondul de pensii private obligatorii.
  • Societăţile de pensii au obligaţii de raportare şi transparenţă impuse prin lege. Participantul la fond poate afla o parte din informaţii din obligaţiile de raportare ale administratorilor şi orice alte date şi informaţii privind banii proprii din fond şi situaţia financiară a fondului la cerere, contra cost. Legea prevede că preţul pentru informaţiile oferite de societăţile de administrare, la cererea participanţilor, nu poate fi mai mare decât costul efectiv al furnizării acestora.

14. Ce este supravegherea specială? Ce este administrarea specială?

  • Supravegherea şi administrarea specială sunt măsuri de limitare a riscurilor şi redresare a fondurilor de pensii administrate privat, în vederea protejării drepturilor cuvenite participanţilor şi beneficiarilor.
  • Supravegherea specială este o procedură de siguranţă care are drept scop aplicarea unor măsuri suplimentare care să limiteze riscurile şi să asigure redresarea fondului de pensii. Are drept scop protejarea intereselor participanţilor şi ale beneficiarilor la acel fond.
  • Administrarea specială este o procedură de siguranţă care are drept scop exercitarea responsabilităţii financiare de a păstra valoarea activelor fondurilor de pensii şi de a limita pierderile. Are drept scop protejarea drepturilor cuvenite participanţilor şi beneficiarilor. Se instituie în cazul suspendării sau retragerii autorizaţiei de administrare, precum şi în cazul retragerii autorizaţiei fondului de pensii.

15. Ce trebuie să fac în cazul în care fondul meu este în administrare specială?

  • ASF anunţă public participanţii la acel fond de pensii despre necesitatea de a adera la un alt fond de pensii, în termen de 90 de zile calendaristice. În termen de 90 de zile, trebuie să vă alegeţi, un alt fond de pensii administrat privat în vederea transferării activelor tale personale la acel fond.
  • Dacă fondul la care sunteţi participant este în administrare specială şi nu aţi ales un alt fond de pensii, veţi fi repartizat la un alt fond de pensii administrat privat. Repartizarea se va face pe baza performanţei administratorului, politicii investiţionale şi a nivelului cheltuielilor legate de administrare.

16. Ce se va întâmpla cu participanţii fondurilor care intră în procedură de fuziune?

  • Procesul de autorizare a fuziunii dintre două fonduri de pensii private cuprinde două etape, prealabilă şi definitivă. Autorizarea definitivă a fuziunii va putea fi decisă numai după o consultare a participanţilor cu privire la noile condiţii ale fondului absorbant.
  • Administratorii fondurilor care fuzionează trebuie să facă public anunţul de fuziune a celor două fonduri de pensii administrate privat prin publicarea acestuia în cel puţin două cotidiane de circulaţie naţională şi pe website-urile celor doi administratori.
  • Administratorul fondului absorbit va trimite participanţilor, în scris, cu confirmare de primire, noile condiţii ale prospectului fondului absorbant şi îi va informa asupra posibilităţii de transfer fără penalităţi. Astfel, în termen de 90 de zile calendaristice de la data publicării anunţului privind fuziunea, participanţii care nu sunt de acord cu noile condiţii ale fondului absorbant se vor putea transfera fără penalităţi de transfer la un alt fond de pensii.
  • Preluarea participanţilor care nu s-au transferat de la fondul de pensii absorbit la fondul de pensii absorbant cât şi preluarea activelor rămase după transferul participanţilor la alte fonduri de pensii administrate privat se vor efectua după obţinerea autorizării definitive a fuziunii, atunci când va începe derularea efectivă a operaţiunii de fuziune a fondurilor de pensii administrate privat.

17. Ce este fondul de Garantare, cum funcţionează?

  • Misiunea Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private este aceea de a compensa pierderile participanţilor şi/sau beneficiarilor la fondurile de pensii private, atât în perioada de acumulare a contribuţiilor, cât şi după deschiderea dreptului la pensie, provenite din incapacitatea administratorilor sau a furnizorilor de pensii de a onora obligaţiile asumate şi asigură plata drepturilor participanţilor ori ale beneficiarilor la fondurile de pensii private, în cazul imposibilităţii asigurării lor de către administratori sau furnizorii de pensii private, dupa caz.
  • Fondul de garantare a fost înfiinţat în baza Legii nr. 187/2011 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private publicată în Monitorul Oficial al Românei nr.766 din 31 octombrie 2011.
  • Compensaţiile vor fi plătite numai în condiţiile în care administratorii de fonduri şi furnizorii de pensii nu vor avea capacitatea de a-şi onora obligaţiile. Însă, până la utilizarea resurselor Fondului de garantare, legislaţia care stă la baza sistemului de pensii private prevede instituirea unor măsuri preventive şi anume supravegherea specială, rata minimă de rentabilitate, dar şi resurse de compensare a eventualelor pierderi de activ net, precum provizionul tehnic, constituit din resursele proprii ale administratorilor.

18. De unde pot afla informaţii despre administratori şi fonduri de pensii private?

  • Persoană eligibilă pentru a adera la un fond de pensii private trebuie să se informeze asupra sistemului pentru a putea selecta fondul de pensii care îi inspiră cea mai mare încredere, în ceea ce priveşte modul de economisire cu investiţii pe o perioadă ce ajunge până la vârsta de pensionare.
  • Informaţiile primare asupra sistemului de pensii private pot fi accesate pe site-ul www.asfromania.ro, cele mai utile date regăsindu-se în secţiunile Consumatori, Informaţii Publice, Legislaţie şi Registre Electronice.
  • De asemenea, condiţiile de administrare ale fondurilor de pensii pot fi vizualizate pe site-urile de internet ale administratorilor de fonduri de pensii private sau în materialele de analiză din publicaţiile de specialitate sau mijloacele mass-media.
  • După ce s-a realizat informarea despre sistemul de pensii private, persoana eligibilă trebuie să ia legătura cu un agent de marketing care reprezintă fondul de pensii unde doreşte să adere şi să urmeze procedura de aderare, în funcţie de opţiunea personală.
  • Odată cu semnarea actului individual de aderare, este recomandat să se menţină legătura şi colaborarea cu agentul de marketing prin care a fost semnat actul de aderare, fie că acesta este intermediar sau reprezentant direct al administratorului fondului de pensii. Prin acest mod, persoana eligibilă poate primi permanent informaţii necesare respectării opţiunii sale de a fi participant la fondul de pensii unde a semnat un act de aderare precum şi alte informaţii utile privind beneficiile, drepturile şi obligaţiile participanţilor la sistemul de pensii private.

19. Ce este prospectul schemei de pensii?

Prospectul schemei de pensii facultative este un document, elaborat de catre administrator şi autorizat de către ASF, care descrie schema de pensii facultative, termenii contractului de administrare şi care cuprinde:

  • obiectivele fondului
  • modalitatea dobândirii calităţii de participant la fond
  • informaţii privind contribuţia la acel fond
  • informaţii privind politica de investiţii, principiile investiţionale şi riscurile aferente luate în calcul
  • regimul fiscal al contribuţiilor participanţilor
  • informaţii privind nivelul şi structura cheltuielilor (comisioanele şi taxele suportate din contribuţii şi din activul fondului)
  • valoarea penalităţilor ş.a.

20. Pot participa în acelaşi timp la mai multe fonduri de pensii facultative? Dar la cele obligatorii?

Orice persoană care întruneşte condiţiile de eligibilitate specifice poate participa la mai multe fonduri de pensii facultative, atât timp cât contribuţiile lunare însumate nu depăşesc 15% din venitul salarial brut. În sistemul Pilonului II se poate contribui la un singur fond de pensii private "obligatorii".

21. Cum se va face controlul acumulării în contul de pensie?

Companiile de administrare a fondurilor de pensii private au obligaţia de a comunica anual fiecărui participant date relevante despre situaţia contului său. Aceste informaţii sunt furnizate gratuit, prin corespondenţă scrisă. În plus, participantul este îndreptăţit să solicite informaţii suplimentare ori de câte ori consideră necesar, contra cost. Prospectele fondurilor de pensii menţionează clar regimul în care se desfăşoară această operaţiune.

Administratorii fondurilor autorizate în prezent în România oferă acest serviciu gratuit sau contra unui cost care nu poate depăşi costul efectiv de punere la dispoziţie a informaţiilor. De asemenea, unele dintre companiile de administrare a fondurilor de pensii private oferă participanţilor posibilitatea de a accesa on-line informaţiile privind situaţia contului propriu.

De asemenea, administratorii au obligaţia de a atenţiona în scris participantii ori de câte ori se înregistrează o situaţie de neplată a contribuţiei, astfel încât dacă în numele participantului contribuie şi angajatorul său, angajatul va fi avertizat de către administratorul fondului în cazul în care contribuţia nu este virată.

Totodata, informaţii generale privind evoluţia volumului de active în administrare, valoarea unitară a activelor nete şi, implicit, randamentul investiţional obţinut, sunt publicate pe site-urile companiilor de administrare a fondurilor de pensii private. Acestea sunt actualizate săptămânal.

În plus, ASF publică, pe site-ul propriu, www.asfromania.ro, în secţiunea 'Informaţii Publice', o situaţie centralizată a activelor fondurilor de pensii private.

22. Ce pensie voi primi la bătrâneţe?

  • Pensia privată efectivă va depinde de banii strânşi în conturile individuale din sistemul de pensii private, deci de contribuţiile efectuate în timpul vieţii active dar şi de randamentul obţinut din investiţiile făcute de către societatea de administrare a fondurilor de pensii private. În linii mari, pensia privată poate fi privită ca o investiţie financiară dar şi ca o variantă de economisire pe termen lung.
  • Societatea de administrare a fondurilor de pensii private are drept obiectiv principal obţinerea unei pensii satisfăcătoare pentru cel care a contribuit de-a lungul timpului în sistemul de pensii private. Acest fapt implică obţinerea unor randamente cât mai mari pentru investiţiile participanţilor. Legea nu permite însă administratorilor să realizeze estimări sau prognoze privitoare la performanţele viitoare ale fondului de pensii.
  • Pensia privată viitoare nu poate fi calculată doar în funcţie de contribuţiile din perioada vieţii active. Multe alte variabile intervin la calcularea acesteia printre care cel mai important este randamentul obţinut de societăţile de administrare. Banii acumulaţi sunt investiţi, fără ca administratorii sau altcineva sa poată calcula ce randamente vor fi obţinute peste 10, 20 sau 30 de ani. Experienţa arată însă că administrarea privată a avut rezultate bune şi ca fondurile private plătesc pensii mai mari decât contribuţiile acumulate.
  • Calculul pensiei se efectuează pe baza calculului actuarial şi a activului personal net aflat în contul tău. Activul personal net din contul tău este folosit exclusiv pentru achiziţionarea unei pensii administrate privat. În principiu, la capătul perioadei de cotizare, pensia va fi calculată în funcţie de activele strânse în contul personal din cadrul fondului de pensii private, în funcţie de vârsta de pensionare şi speranţa totală de viaţă.
  • Furnizarea pensiilor, calculul şi plata lor, vor fi însă reglementate de o lege specială care se află în curs de elaborare.
  • Precizăm faptul că, în sistemul Pilonului II, suma totală cuvenită pentru pensia privată nu poate fi mai mică decât valoarea contribuţiilor plătite, diminuate cu penalităţile de transfer şi comisioanele legale. Atât în sistemul Pilonului II cât şi în sistemul Pilonului III fondurile de pensii pot oferi garanţii suplimentare. De asemenea, precizăm că nu se aplică penalitate de transfer în situaţia transferului de disponibilităţi dintre administrator şi furnizorul de pensii.

23. Cine şi cum va furniza pensia privată?

  • Pensia privată va fi acordată de către un furnizor de pensii private ales de beneficiar. Nici un furnizor de pensii nu va putea refuza o cerere de pensie privată dacă persoana îndeplineşte toate condiţiile legale pentru acordarea acesteia.
  • Legislaţia cu privire la plata pensiilor private este în fază de proiect link.

24. De ce operatorii nu pot calcula pensia pe care o va obţine un participant la încheierea stagiului de cotizare?

Este necesar să faceţi distincţie între valoarea contului unui participant, reprezentând suma totala a activelor sale nete acumulate ca urmare a contribuţiilor depuse, precum şi a capitalizării acestora prin plasamentele financiare realizate de administratorul fondului de pensii, şi noţiunea de "pensie" care defineşte o formulă de rentă viageră.

Modalitatea în care se va realiza plata pensiei urmează a fi stabilita printr-o lege specială. Astfel, legea va defini tipul de rentă (anuitate) precum şi o serie de parametri tehnici necesari pentru a efectua calculul acesteia. Ţinând cont ca elaborarea acestei legi se află în lucru, nu se poate calcula în acest moment, nici măcar la nivel estimativ, valoarea pensiei.

Pe de alta parte, estimarea unei valori probabile a contului participantului, deşi, în principiu, s-ar putea face în limitele unor ipoteze prestabilite, nu poate fi decât imprecisă. Pentru a face un astfel de calcul ar trebui emise estimări cu privire la durata perioadei de cotizare, presupunând că nu apar întreruperi, valoarea contribuţiei, pe baza estimării unei evoluţii viitoare a veniturilor participantului, randamentul financiar mediu al investiţiilor, bazat pe estimări asupra evoluţiilor viitoare ale mediului economic, pieţelor de capital etc.

Rezultatul calculului depinde de o sumă de parametri asupra cărora nu se pot face decât presupuneri. Prin urmare, un astfel de calcul nu poate avea decât un caracter pur informativ, iar rezultatul sau ar putea fi lesne invalidat de evoluţiile reale înregistrate pe parcursul timpului, mai ales atunci când este vorba de o perioada de cotizare de ordinul zecilor de ani.

Din acest motiv, pentru a evita orice situaţie în care s-ar putea crea false aşteptări prin prezentarea abuzivă a unor estimări supraevaluate privind perspectivele de acumulare într-un fond de pensii, legislaţia în domeniu şi normele emise cu privire la activitatea de marketing a pensiilor private interzic prezentarea de proiecţii financiare cu privire la evoluţia fondurilor de pensii.