Alerte
Facebook LinkedIn

ASF ATENȚIONEAZĂ INVESTITORII CU PRIVIRE LA ROYAL PIP SECURITIES

Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate competentă de reglementare şi supraveghere a operaţiunilor derulate pe piaţa de capital din România, cu atribuţii în domeniul protecţiei consumatorilor de servicii financiare nebancare, alertează publicul cu privire la următoarele:

Royal Pip Securities SRL NU este autorizată de ASF să desfăşoare servicii şi activităţi de investiţii financiare prevăzute de Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu este înscrisă în Registrul ASF.   

AVERTIZĂM investitorii cu privire la activitatea neautorizată a societății Royal Pip Securities SRL şi le aducem în atenţie că în raport cu această firmă nu beneficiază de nicio măsură de protecţie. Totodată, ATENȚIONĂM publicul că această societate nu deține calitatea de participant la niciun Fond de compensare a investitorilor la nivelul Uniunii Europene.